Peter Lengyel: Fotbal versus Cercetare

 Societatea umană pe care o știam până acum avea niște cretinisme și niște imbecilități de zile mari. Prioritățile, scara valorilor, modul în care erau stabilite elementele esențiale… toate erau atât de aberante că nici nu se putea ca realitatea să nu se răzbune – iar realitatea este o chestie dură. Mai ales dacă o iei cu fața, nepregătit. Se găseau veșnic resurse financiare pentru toate șarlatanismele, pentru toate tâmpeniile, clopote aurite, zeci de mii de biserici noi, fotbaliști plătiți de parcă erau esența planetei. Eu nu zic că popii sau fotbaliștii sunt cei vinovați – că ei au cerut, au șantajat și au primit. Fotbalul, preoțimea, acestea sunt doar exemple… dar arată esența problemei: ce era important și ce nu era. Cercetătorii întotdeauna erau marginalizați – gen ultimii oameni. Nu contau. Acum a venit prima factură pentru abordarea asta.

Era un tip de societate care nu putea să nu primească o rangă pe spate. Și urmează una pe față.

Hai să presupunem că ești pasionat de biologie, specializat pe cercetări de virologie/ virusologie, cu doctorat și lucrezi în domeniu la careva institut de cercetare din lumea vestului. Ești rupt în cur, cu pantalonii din facultate. Când se termină finanțarea din proiect, marș acasă. În echipe conduse de ceva bătrânei, ești a 17-a roată la căruță; trebuie să depui oricâte proiecte, poate se finanțează careva, să nu mori naibii de foame. Stai în chirie în garsonieră la etajul 7. Ești aproximativ un ratat, un ciudat. Un fel de pielea de pe trompetă, un nimeni. Cam permanent totul e pe avarie. Pe ei ne bazăm noi în situația asta. Continuare aici