Plîngere penală împotriva vaccinării impuse de Streinu-Cercel. Medic din judeţul Cluj, mort la o zi după ce s-a vaccinat

 Potrivit ediţiei online a cotidianului România Liberă, pentru că acţiunile sale nu mai ţin seama de nici un fel de respectare a legilor din România, dar şi a diverselor convenţii internaţionale, secretarului de stat Adrian Streinu-Cercel i se pregăteşte  o plangere penală din partea mai multor organizaţii ale societăţii civile. Dispoziţiile sale privind obligarea medicilor să se vaccineze, precum şi imunizarea copiilor fără acceptul scris al părinţilor au fost stopate de ministrul Sănătăţii.
 Medic decedat la o zi dupa vaccin

Un medic de familie din comuna clujeana Aluniş s-a vaccinat vineri împotriva virusului A/H1N1, iar sîmbătă a murit. Localnicii, extrem de speriaţi, spun că acesta a decedat din cauza vaccinului. Reprezentantii ASP Cluj susţin însă că panica este nejustificată, pentru că medicul a murit din cauza unui infarct. Medicul Mihai Constantin a fost gasit de localnici decedat in curtea , iar trupul său a fost transportat la Institutul de Medicina Legala din Cluj, unde i-a fost făcută autopsia. Potrivit profesorului Florin Stamatian, cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", vaccinul nu are în nici un caz efecte mortale.

 
mai multe detalii găsiţi pe http://www.romanialibera.ro/eveniment/a174728-plangere-penala-contra-vaccinarii-impuse-de-cercel.html
 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.