Poemul săptămînii - POMUL CRĂCIUNULUI de GEORGE COŞBUC

 
Tu n‑ai văzut pădurea, copile drag‑al meu!
Pădurea iarna doarme, c‑aşa vrea Dumnezeu,
 
Şi numai câte‑un viscol o bate uneori.
Ea plânge‑atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
 
Şi tace‑apoi şi‑adoarme când viscolele pier.
În noaptea asta însă vin îngerii din cer.
 
Şi zboară‑ncet de‑a lungul pădurilor de brad,
Şi cântă‑ncet: şi mere şi flori din sân îi cad.
 
Iar florile s‑anină de ramuri până jos
Şi‑i cântec şi lumină şi‑aşa e de frumos!
 
Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce‑i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.
 
Tu n‑ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce‑ţi trimise dintr‑însa Dumnezeu.
 
Un înger rupse‑o creangă din brazii cu făclii
Aşa cum a găsit‑o cu flori şi jucării.
 
Departe într‑un staul e‑n faşe‑acum Isus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i‑au adus:
 
Dar El e bun şi‑mparte la toţi câţ Îl iubesc
Tu vino, şi te‑nchină, zi „Doamne‑Ţi mulţumesc”.
 
 
Din volumul Balade şi idile de George Coşbuc, Ed. Eikon 2007