Poetul ca şi soldatul, de Nichita Stănescu

Poetul ca şi soldatul
nu are viaţă personală.
Viata lui personală este praf
şi pulbere.

El ridică în cleştii circonvoluţiunilor lui
sentimentele furnicii
şi le apropie, le apropie de ochi
pîna cînd le face una cu propriul său ochi.

El îşi pune urechea pe burta cîinelui flămînd
şi îi miroase cu nasul lui botul întredeschis
pîna cînd nasul lui şi botul câinelui
sunt totuna.

Pe căldurile groaznice
el îşi face vînt cu aripile pasarilor
pe care tot el le sperie ca să le faca sa zboare

Să nu-l credeti pe poet cînd plînge
Niciodata lacrima lui nu e lacrima lui
El a stors lucrurile de lacrimi
El plânge cu lacrima lucrurilor.

Poetul e ca şi timpul
Mai repede sau mai încet
mai mincinos sau mai adevărat.

Feriţi-vă să-i spuneţi ceva poetului
Mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat
Dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit

Imediat el o să spună că el l-a zis,
şi o să-l spună într-aşa fel încât şi voi
o să ziceţi că într-adevăr
el l-a zis

Dar mai ales vă, conjur,
nu puneţi mîna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mîna pe poet!

…Decît numai atunci cînd mîna voastră
este subţire ca raza
Şi numai aşa mîna voastră, ar putea
să treacă prin el

Altfel ea nu va trece prin el,
şi degetele voastre vor rămîne pe el,
şi tot el va fi acela care se va lăuda
că are mai multe degete decît voi.
Şi voi veţi fi obligaţi să spuneţi că da,
că într-adevăr el are mai multe degete…

Dar e mai bine, dacă-mi daţi crezare,
cel mai bine ar fi să nu puneţi
niciodată mîna pe poet.

…Si nici nu merită să puneţi mîna pe el.
Poetul e ca şi soldatul
nu are viaţă personală.

Din Opera Magna, volumul II, Editura Semne 2005, Ediţie integrală, cronologică, realizată de Alexandru Condeescu.

Şi un fragment dintr-un interviu extraordinar, realizat de TVR şi preluat de pe you tube