Poliția Română: vulnerabilitate de țară?!
Sub conducerea lui Bogdan Despescu și a lui Benone Matei, Poliția Română e implicată constant în scandaluri de incompetență sau corupție. O instituție-cheie în stat, care ar trebui să garanteze siguranța cetățenilor, s-a transformat într-o vulnerabilitate majoră. Cea mai bună dovadă e modul în care polițiștii l-au scăpat printre degete pe tânărul care a accidentat mortal două persoane în 2 Mai. Cu o astfel de instituție cangrenată de incompetență și corupție, chiar și obiectivele externe precum aderarea la Schengen sunt puse în pericol.
Prestația polițiștilor în cazul tragediei din 2 Mai spune totul despre profesionalismul instituției. Un localnic a sunat noaptea la 112 să reclame că tânărul conduce haotic, poliția i-a găsit în mașină droguri, dar nu i-a făcut drugtest și l-a lăsat liber la volan. Două ore mai târziu, el a ucis doi tineri după ce a dat cu mașina peste ei.
De ce nu l-au testat polițiștii pentru consum de droguri? Explicația oficială e că nu avea comportament de drogat. Și asta în plin sezon estival, când stațiunile de la Marea Neagră colcăie de traficanți în căutare de clienți și de tineri care vor puțină distracție, scrie Cristian Pantazi pe g4media.ro
tatăl fetei ucise de șoferul drogat
- 708 afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou