Președintele GAL Bîrgău Călimani mută responsabilitatea neaccesării de fonduri pe funcționarii de la Satu Mare

 Inginerul Dan Pintea, președintele Gal Bîrgău Călimani a declarat într-o conferință de presă ce s-a desfășurat vineri la sediul Ocolului Silvic Dealu Negru, localitatea Orhei, comuna Cetate, că, mare parte din vina întîrzierii în accesarea de fonduri alocate GAL-ului pe care îl conduce se datorează funcționarilor de la Satu Mare, care ar fi depășiți de volumul mare de dosare pe care  le au la verificat. Pintea a mai spuș și că GAL Bîrgău Călimani ar putea rata total finanțarea alocată, de 2,8 milioane de euro din cauza unor astfel de întîrzieri și a personalului insuficient care lucrează efectiv în dubordinea sa.

La ora actuală, din cele 44 de proiecte propuse spre a fi finanțate din suma de 2.8 milioane de euro, doar 4 au trecut de filtrul de la Satu Mare, încît așteptările membrilor GAL Bîrgău Călmani sînt cam degeaba, a lăsat să se înțeleagă Dan Pintea. Așa că nu ar fi exclus ca din septembrie 2015, data limită pentru atragerea de bani, federația cu pricina să nu mai conteze ca solicitant, avînd în vedere că procentul de 70% absorbție fonduri, mai mult ca sigur nu se va realiza, de acest procent fiind condiționată o eventuală continuare a alocărilor pe măsura respectivă, dar şi returnarea banilor absorbiţi deja pînă în septembrie 2015. Cam naşpa, ca să folosim un termen mai puţin academic, dar concludent pentru acest tip de şmecherie.

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.