Primarul Turc se asigură că UCGN nu va putea vinde Spitalul de pe Idependenței! Va fi inclus în patrimoniul cultural!
Turc spune că s-a întâlnit cu președintele Asociației Fostelor Comunele Grănicerești și că i-a făcut ofertă dar și că așteapptă încă un răspuns. Primarul a explicat și că municipalitatea a început demersurile pentru procedura de clasificare a clădirii principale ca monument istoric, astfel că oricine va deveni proprietar nu va putea demola imobilul: ”Îi liniştesc pe cei care ştiind că există o procedură de vânzare, iniţiată de proprietar, Uniunea Comunelor Grănicereşti, şi că ar fi posibil ca cineva să cumpere clădirile şi terenul în vederea demarării unor proiecte imobiliare, că este imposibil. Am dat drumul la procedura de clasificare a clădirii principale ca monument istoric, or din momentul iniţierii acestei proceduri orice fel de intervenţie, în sensul demolării clădirii principale, este imposibil”, a spus Turc. Potrivit primarului Bistriței a ținut să precizeze că orice proprietar va avea clădirea, acesta trebuie să-i dea o utilitate compatibilă cu cea de monument istoric.
El a explicat însă că primăria are și un plan alternativ pentru campus, în ipoteza în care nu va reuși săcumpere proprietatea din independenței: „În situaţia în care nu vom achiziţiona clădirea şi terenul de pe Independenţei, avem un plan B pentru derularea unui proiect de campus universitar”, a mai adăugat Ioan Turc. Un prim preţ anunţat de UCGN este de 1,3 milioane euro, potrivit bex
- 2506 afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou