Probe despre maniera discreționară de acordare a burselor în UCGN!
Despre modalitatea abuzivă în care s-au acordat bursele UCGN în mandatul primarului de Salva, Gheorghe Onul, face precizări punctuale primarul de la Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, revoltat de stilul mafiot în care a acționat președintele UCGN în exercițiu. Și care, cu tupeu afirmă că bursele pentru elevii sălăuani au fost acordate din salariul său, pe care nu l-a ridicat! Practic, Onul nu neagă că a dat burse preferențiale și, mai mult, spune cu subiect și predicat că a dat burse din salariul său, la care a renunțat, ca să nu fie în conflict de interese, spunem noi, așa că, din punctul său de vedere banii cu pricina ar fi constituit un ”fond separat”, ”deturnat” către anumiți elevi din Salva! Mai clar abuz în funcție nici nu se poate!
Faptul că, mai nou, instanțele abilitate confirmă ceea ce bănuia mai multă lume, anume că, președintele UCGN Gheorghe Onul, având calitatea și de primar de Salva, ar fi turnat bogat la Securitate, clarifică total modalitatea abuzivă în care acesta a condus UCGN! Am putea spune că, omul a făcut ceea ce a învățat toată viața! Să înșele, să mintă, și să își tragă spuza la oala proprie, nu?
- 4956 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
04/11/2024 - 10:40
-
29/10/2024 - 09:07
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou