Promoţia de sărbători la biletele Haggard continuă pînă pe 10 Ianuarie
Potrivit comunicatului remis presei de Asociaţia Bistriţa Medievală, " Formaţia germană Haggard, una dintre cele mai cunoscute trupe de rock-medieval din Europa va susţine un concert în data de 14 August 2010 la Bistriţa. În cadrul spectacolului care va dura aproximativ două ore, Haggard va interpreta melodii din repertoriul propriu într-o orchestraţie exclusivă, cu elemente medievale. Trupa, în cea mai extinsă formulă a sa, se va deplasa la Bistriţa cu un autocar special, iar pe scenă vor urca 18 muzicieni. Concertul va avea loc în incinta zonei de agrement Heidenfeld din cartierul Viişoara, în cadrul unei tabere de cavaleri, care va fi organizată cu sprijinul Primăriei Bistriţa.
Biletele (abonamentele) de acces general, ce vor fi valabile pe toată perioada festivalului, 14-15 August 2010, au fost puse în vânzare prin reţelele de distribuţie Eventim şi TicketPoint (magazinele Germanos, Vodafone, Diverta şi Cărtureşti, Magazinul Muzica din Bucureşti precum şi on-line). Pentru perioada sarbatorilor de iarna, până pe data de 10 Ianuarie preţul unui bilet este de numai 40 lei (doar 400 bilete disponibile la acest preţ!), oferind o alternativă pentru alegerea unui cadou… După această dată, preţul biletelor va urca treptat până la 70 lei.
Pe data de 13 August intrarea va fi liberă.
Bilete pentru ziua de 15 August se vor pune in vânzare doar la faţa locului, iar preţul acestora va fi de 10 lei.
Deţinatorii de bilete vor beneficia de spaţii de campare gratuite (într-un număr limitat), acces la toalete şi duşuri.
Evenimentul este organizat de către Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală în colaborare cu Primăria Municipiului Bistriţa, Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză şi Holsten.
Programul festivalului precum şi alte informaţii sunt disponibile pe pagina www.bistritamedievala.ro.
În acestă perioadă Haggard susţine un turneu în America Latină, in ţări precum Argentina, Chile sau Mexic, pentru primăvara anului 2010 fiind anunţat şi un turneu european.
Parteneri: Zile si Nopţi, Radio Transilvania, Adevărul de seară, City FM, Radio Cluj, Metalhead.ro, Radio Romania Actualităţi, StudCard, Port.ro, BestMusic.ro, Radio Lynx, MetalFan, Rockxpress, Heavy Metal Magazine, MetalAct, IubescRomania.ro, Rockpolis, Metropotam.ro, CalendarEvenimente, BangYourBrain, Event Bazar, AnyPlace.ro, MuzicaBuna.ro, Maximum Rock Magazine, LetsRock.ro, RockStage, Bistriţeanul.ro, Mesagerul de Bistriţa, AS TV, Gazeta Bistritei, Focus TV, Radio Bistriţa, Gazeta Bistriţei, Răsunetul, Bistrita24.ro, Gazeta de Bistriţa, Agerpres si dB Technologies.
Semnează
Dir. Artistic Asociaţia Bistriţa Medievală
Peter Moynahan
--
Asociatia Culturala Bistrita Medievala
Bistrita
Tel: 004-0729-152419; 004-0726-378603; 004-0746-998582
- 5834 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
04/11/2024 - 10:40
-
29/10/2024 - 09:07
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
-
04/11/2024 - 11:14
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
re
Different people in all countries receive the business loans from different banks, just because this is comfortable and fast.
Publică un comentariu nou