Puterea stimei de sine

MOTTO
Copilăria durează generaţii la rând
 
Sunt Elena Netan, psiholog, Şcoala Generală Nr. 1 Bistrita. Lucrez cu copiii, deci voi spune mereu ce văd la ei, ce le lipseşte, ce suntem datori să le dăm.  Lucrez mult şi cu părinţii acestor copii.
Înterbări care-şi aşteaptă răspunsuri (aleator şi ne-exhaustiv):
            Ce e stresul?
            Cine suferă de depresie?
            Ce putere are stima de sine?
            Cine merge la psiholog?
            Ce este educaţia NU?
            Ce sunt modelele?
            De ce vin copiii la psiholog?
            Cum scap de dependenţe?
            Sunt altfel copiii azi?
Lista e deschisă, pentru întrebările punctuale ale dvs.
 
                       
Cine sunt eu?
Sau ce putere are stima de sine
            Eu cred că trăim într-o lume fără reguli (vezi multele legi ne-puse în aplicare), fără modele (vezi ce apare pe televizor), într-o veşnică reformă (vezi cel puţin multele schimbări din învăţământul preuniversitar – acolo suferă copiii), într-o succesiune de crize (vezi economic, politic, social) la nivel macrosocial şi mă frământă ce se întâmplă nivel la microsocial (familie, persoană).Ce putem /vrem să facem?
 
Astăzi, vorbim despre ÎNCREDEREA ÎN SINE. Acest  deziderat îsi are rădăcinile în imaginea de sine. Ce e imaginea de sine? E “oglinda” stimei de sine. E, foarte important, cheia personalităţii. E  calea spre succes sau eşec. Un nivel ridicat al stimei de sine înseamnă succes. Un nivel scăzut al stimei de sine înseamnă eşec. Deci, ne întrebăm ce e stima de sine. Stima de sine e o sumă de “credinte”. Adică: ce “cred” eu despre mine, dar şi ce “cred” ceilalţi despre mine. “Suma” acestor “credinţe”, mai bine spus, combinaţia lor în sinea mea, mă “oglindesc” pe mine. Dacă eu am “credinţa” că am o calitate (cinstit sau de încredere, de pildă) şi ceilalţi confirmă, atunci eu am feed-back bun si perseverez. Dacă eu “cred” că am această calitate (si chiar o am), dar ceilalţi o contestă (pentru că ei, fie cred că aşa mi-o cultivă, copil fiind, fie ei nu o au), ce se întâmplă? Îmi pierd ÎNCREDEREA în mine (oare chiar nu sunt cinstit, nu-s de încredere?). Se instalează îndoiala. Se naşte sentimentul de neîncredere (DAR ei sunt cinstiţi, de încredere?). Ce rezultă? Neîncredere în sine, în ceilalţi, stimă de sine scăzută, adică eşec. Aşa dorim să ne creştem copiii? La adulti putem vorbi si despre “mimarea” unor calităţi (dezirabilitate socială), pentru a primi aprobarea celorlalţi, în cel mai fericit caz , dar şi pentru a-i induce în eroare pe ceilalţi. Cât ţine?
 
Atenţie adulţi: Copilăria durează generaţii la rând.
 
Notă personală: Am auzit zilele trecute (clar că la TV, într-un tolk show) că în România, încrederea e de 2%, faţă de 70% în Danemarca, de exemplu. În ce domeniu? Nu-mi mai amintesc.
 
 

Comentarii

Felicitari

Extraordinar articolul, o sa urmaresc rubrica si o voi recomanda si altora.

FELICITARI PT ARTICOL

O SA CITIM ACESTE ARTICOLE ORI DE CATE ORI APAR!!!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.