RA cu repetiție la Bistrița Bîrgăului. Consilierii și-au prins urechile în chichițe legislative. Prefectura le-a respins precedenta HCL ca nelegală!!!

 Întruniți în ședință ordinară consilierii locali din Bistrița Bîrgăului au votat pentru a treia oară, consecutiv, înființarea unei regii autonome cu specific silvic, după ce Instituția Prefectului a respins precedenta HCL ca fiind nelegală. 

Discuțiile în contradictoriu din plenul ședinței, la care a participat și acualul șef de ocol comunal, inginerul Dan Mihai Țacăl, care administrează pădurile grănicerești ale comunei Bistrița Bîrgăului, au atins cote paroxistice în contextul în care George Gaftone, avocatul angajat cu realizarea actelor regiei autonome a susținut altceva.

Președintele de ședință Lucian  Halostă a susținut că reprezentanții CL nu au pregătirea juridică necesară pentru a decide legalitatea actelor în dispută, responsabilitatea aparține casei de avocatură reprezentată de avocatul Gaftone, astfel că, procedura contenciosului administrativ va decide viabilitatea HCL -ului de  înființare a regiei. La vot, Halostă s-a abținut, după ce pe 15 iunie a votat pentru. Proiectul a trecut cu 9 voturi favorabile.

Detalii în clipul atașat

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.