Rodna: raport de evaluare pagube și cauzele care au dus la inundații, prezentat de Cristina Iurișniți
Încă din data de 25 iunie a.c., imediat după revărsările de ape care au afectat mai multe familii și gospodării din localitatea Rodna, am adresat o solicitare Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, de a grăbi procesul de evaluare a prejudiciilor produse și de a solicita în regim de urgență Guvernului alocarea sumelor de bani din fondul de urgență pentru acordarea de despăgubiri celor afectați.
Sosit la un interval de trei săptămâni, răspunsul public din partea Guvernului României, prin prefectul de Bistrița-Năsăud, anunță că au fost alocate circa 20 de milioane de lei pentru toate cele 40 de unități admnistrativ-teritoriale afectate de inundații.
Deși am cerut maximă transparență în privința evaluărilor efectuate la Rodna, precum și un raport de evaluare al cauzelor, menționând inclusiv situația de pe una din străzile localității Rodna, respectiv strada Măgurii, precum și din zona vechii uzine, unde autoritățile locale au luat decizia de a inunda curțile și terenurile oamenilor pentru a evita o supraîncărcare pe cursul râului, fără a se oferi sprijin cetățenilor afectați, comunicarea din partea Prefecturii în acest sens se lasă în continuare așteptată.
Între timp, contextul fiind oportun, PSD, primarul Grapini și Supercom au făcut ceea ce știu mai bine, ajutoare cu dedicație pentru cetățeni din cartiere care nu au suferit pagube la inundații.
Prof. Cristina Iurișniți,
Deputat USR în Parlamentul României
membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați
- 5644 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
13/11/2024 - 12:41
-
01/11/2024 - 17:00
-
28/11/2024 - 08:09
-
04/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
13/11/2024 - 12:41
Poemul săptămînii
-
2 ani 3 săptămâni ago
-
2 ani 8 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 25 de săptămâni ago
Comentarii
Dezastru...
Dezastru...
Publică un comentariu nou