Să binecuvîntăm această zi!
“Oamenii spun: "Nu mai există mister!" - pentru că misterul nu se revelează sub forma pe care o aşteaptă ei. "Unde sunt ingerii?", intreabă. Dar ingerii nu sunt aşa cum i-am inchipuit noi.” ("Oceanografie", Editura Humanitas)
Existenta noastra este un miracol, simtiti asta? Faptul ca ne trezim dimineata, ca ne putem desfasura toate activitatile dintr-o zi, ca respiram, ca mergem, ca vedem, toate acestea par fapte comune si lipsite de importanta, dar sunt divine, acesta este miracolul exitstentei noastre. Marea sansa de a ne fi nascut, in aceasta forma, Aici si Acum, de a Trai, de a Experimenta, de a creste prin experientele noastre, prin deschiderea noastra.
Faptul ca am avut sansa de a fi, nu este o intamplare, este o binecuvantare pe care o traim zilnic. Ce facem cu aceasta sansa ? Suntem oare constienti de ea ?
Viata este un dar de mare pret. V-as propune ca in momentul trezirii de dimineata, sa contemplati macar cateva minute sufletul vostru, frumusetea din voi,din jurul vostru, sa Vedeti cu inima, si sa incepeti cu recunostinta noua zi care v-a fost oferita. Sunt clipe pretioase, inainte de avantul zilnic, pentru ca astfel sa ne incepem ziua cu o noua stare, mai inalta, mai constiena. Cu credinta, si cu un gand bun pentru semenii nostri, caci am auzit de atatea ori porunca « sa iti iubesti aproapele ca pe tine insuti ». Dar nu e suficient ca auzim, ca citim sau scriem, este vital sa traim, sa devenim, sa aplicam in vietile noastre principii luminoase, care ne vor ajuta atat pe noi, cat si pe cei din jurul nostru. Iar seara, cand ziua sa incheie, sa contemplam din nou, cateva minute macar, sa adormim fiind recunoscatori. Si daca repet cuvantul recunostinta, nu este intamplator. Ar fi minunat sa fim cat mai des posibil constienti de minunea vietii noastre. Daca ne gandim doar la extraordinara functionare a corpului nostru, de la miracolul celulei, pana la suflul vietii care ne-a fost dat, este imposibil sa nu fim fascinati si recunoscatori.
Sa veti o zi plina de sens !
- 5969 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Dar ce sa faci atunci cand
Dar ce sa faci atunci cand credinta si gandul bun pentru semeni iti este rasplatit cu dusmanie innzecita ??? Frumos textul de mai sus.Plin de semnificatii.Profund.Doar ca e pentru alte timpuri, cu alti oameni...mai buni, mai corecti, mai intelegatori, implicit mai iertatori.Acum ne apropiem cu rapiditate de "ultima frontiera" si in graba noastra catre distrugere, nu mai suntem capabili sa privim trecutul, frumos si luminos candva.
Pacat !!!
Dar ce sa faci atunci cand
Dar ce sa faci atunci cand credinta si gandul bun pentru semeni iti este rasplatit cu dusmanie innzecita ??? Frumos textul de mai sus.Plin de semnificatii.Profund.Doar ca e pentru alte timpuri, cu alti oameni...mai buni, mai corecti, mai intelegatori, implicit mai iertatori.Acum ne apropiem cu rapiditate de "ultima frontiera" si in graba noastra catre distrugere, nu mai suntem capabili sa privim trecutul, frumos si luminos candva.
Pacat !!!
Exista rezerve de timp pentru
Exista rezerve de timp pentru fiecare.Nu timpul este problema, ci trecerea lui.Timpul trece,iar Viata nu reuseste sa dezlege misterul propriei existente.
Trec zile si nopti,/Si trec anotimpurile./Cu ele trec anii.Anii mei !/
Adancul ,prapastios si negru/lacom si nesatul/isi cheama cu brate amagitoare victimele./Iar eu sunt una dintre ele...Si stii de ce ?/ Pentru ca nu mai cred in "tragerea in sus".
Depinde doar de noi sa credem
Depinde doar de noi sa credem din nou si sa fim apoi trasi, sa zicem asa, in sus. Ridicati din marasm. Uneori e suficient sa zimbim, alteori sa ne cerem iertare, si alteori sa iertam!
Sa ne ajute Dumnezeu!
Publică un comentariu nou