Salva: Update: Circulaţia feroviară şi rutieră blocată din cauza deraierii unui marfar cu buşteni

Un marfar încărcat cu bușteni, care venea de la Vișeu cu destinația Dej, a deraiat vineri seara, în jurul orei 19.15, în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată a DN 17 D, din Salva. Trenul ce are în compunerea sa 38 de vagoane, era acţionat de două locomotive, una la tractare în față și una care împingea din spate. Vagonul 32 din sir sau al șaselea de la coada trenului a deraiat de pe linie, posibil din cauza vechimii traverselor, care au cedat pe o distanţă de 200 de metri spre gara Salva, potrivit primarului comunei Salva Gheorghe Onul.
Accidentul a blocat, pe lîngă circulaţia feroviară şi circulaţia rutieră pe DN 17D, timp de 30 de minute. Potrivit primarului Onul repararea traverselor va dura cel puţin 24 de ore, în acest timp circulaţia spre şi dinspre Maramureş astfel că circulația feroviară spre Maramureș este total blocată.

Update: ora 11

Patru accelerate şi un tren personal, au fost blocate azi noapte, vineri 2 spre 3 decembrie în gările Coşbuc şi Salva din cauza deraiereii marfarului cu buşteni. Cel puţin 300 de călători au fost trasbordaţi cu autobuze în alte garnituri pentru a putea ajunge la destinaţie, anunţă Poliţia TF. 

Angajaţii CFR au lucrat toată noaptea să ridice vagonul trenului deraiat pentru ca circulaţia feroviară să se poată relua. Teoretic calea ferată a fost redată circulaţiei în jurul orei 7 sîmbătă dimineaţa, dar în realitatea se lucrează la înlocuirea traverselor distruse de vagonul deraiat. Potrivit unor surse, după ora prînzului, sîmbătă 3 decembrie, circulaţia feroviară se va putea relua în condiţii normale.

 

Doua accelerate la Cosbuc
Doua accelerate la Cosbuc
Pasagera disperata
Pasagera disperata
Travers[ distrus[
Travers[ distrus[
In aer
In aer

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.