Șarlatanul Georgescu dă cu plăcuțe suedeze în Poporul Român! Putin numa râde...
Falsul profet, ieșit din pălăria manipulărilor rețelelor sociale, precum o tigaie miraculoasă, cu preț promoțional, câștigător al turului I al Alegerilor Prezidențiale, din România, din 24 noiembrie, le dă românilor plăcuțe suedeze, fără număr, folosind clișee culese din maeștri orientali, iar românașii, aflați în evul mediu, în ce privește educația religioasă dar și în ce privește cultura, o țin langa, ”adăpându-se” ca niște zombi de la ”izvorul” otrăvit al acestui șarlatan! Ba mai mult, ar putea să-l voteze din nou, ca o turmă de necuvântătoare, în turul II, din 8 decembrie și să-l ”întronizeze” guru suprem al României! Adică Președinte! Dacă n-ar fi de plâns ar fi de râs...
Ce spune șarlatanul?
„Tu împărtășești iubire, respiri iubire, respiri. Când împarți, iubirea devine celestă. Dacă tu afli cine ești în interiorul tău și respiri iubire, omul devine împărat, cum spunea Osho”, afirma acesta, într-un discurs susținut în urmă cu șapte ani la Timișoara, potrivit gmedia.ro Cine este OSHO? Un maestru tantric indian, ale cărui cărți au fost traduse în limba română, în anii de după Revoluție. Ce mai spune C.G. și nu pricep adepții hipnotizați de efectul chinezesc al rețelei? Că este un securistoid întârziat în propria nostalgie naționalist patriotardă și că, se teme ca dracu de tămâie de dialog, de jurnaliștii corecți și onești și că preferă să monologheze din ”bârlog” pe teme de adorație a Rusiei, putinismului, pe față, în timp ce politrucii de la butoanele României, se ascund în vile de protocol, având agende duble și dând lovituri de stat cu ajutorul ccr, folosită ca măciucă, într-o Europă care ne-a primit nepregătiți și ne-a dat tot ce putea, iar ai noștri au pus în aplicare alba neagra ca politică de stat, să-și îndestuleze poftele, așteptând să ne apere băieții americanilor de pericolul rusesc!
Are dreptate farsorul?
Pe alocuri, da! Și o spun ca una care am citit și recitit OSHO și alți mari maeștri indieni, dar nu numai și, am meditat ani de zile la tezele acestora, ba am citit și maeștri europeni, ca OMRAM și alții, întorși la Iisus Hristos și chiar la Ortodoxie, după ce au asimilat toate yogile și au ajuns la concluzia că mântuirea este posibilă doar în religia în care ai fost botezat. Numai că, impostorul G. nu a citit și nu a practicat mai nimic în viața lui și, ajuns la 62 de ani, predică pentru românașii care stau să-l asculte, un ghiveci amestecat de citate, din care, respectivii nu înțeleg nimic, dar îi unge pe la sufletul, de care popimea, în mare parte, nu se mai ocupă de mult, în timp ce nevoile lor spirituale cresc. Nemodernizată, cu popii chitiți pe bani și privilegii, popi care au pierdut din vedere rolul esențial al păstorului spiritual, biserica românească, cam de toate felurile, este într-o mare criză, care se vede cu ochiul liber și într-un fel, acest ”călin nebunul” a deschis fără să vrea cutia pandorei, plecând de la politrucii hămesiți de bani, funcții, vile și amante și ajungând indirect la nevoile de spiritualitate, ale majorității oamenilor și nu doar ale românilor, într-o lume speriată de pandemie, amenințată cu bomba nucleară a rușilor, în fapt, speriată de moartea care pândește la tot pasul, fără a avea sprijinul spiritual pe care popimea, în general, ar trebui să îl asigure!
Acest fals profet, luat în brațe de popimea de la cam toate religiile, a turuit fragmente din cărți...Asta o înțeleg. La ce lipsă de educație, de lecturi și de instruire este în țară, poate fi explicată. Însă, ce mă intrigă sunt cohortele de preoți ortodocși cu har, care pun botul la plăcuțele sudeze ale șarlatanului și împing ”turma” să îl voteze ca pe un Mesia. De FRICĂ?
Un Mesia fals, evident, că băiatul ăsta, se pare că, are mari probleme... Atât cu lecturile, cât și cu citarea nenumăratelor fragmente din cărți, pe care mulți intelectuali români le-au citit, ba câțiva au și tradus din literatura ezoterică orientală. Cred că este de ajuns dacă îl citez, aici, pe celebrul român, Mircea Eliade, autor al monumentalei ”Istorii a religiilor”, autor al multor volume de orientalistică și care, pe lângă numeroasele traduceri din literatura ezoterică indiană și-a făcut chiar teza de doctorat din meditația indiană, după ce a practicat luni de zile, meditația de acest tip într-un ashram de la Rishikesh. Dar, la românașii din zilele noastre ce poți să le spui? Să citească? Cum? Îi jignești! Când școala românească a ajuns o batjocură? De unde să înceapă? Când instituțiile statului colcăie de analfabeți funcționali? Ei văd că banii sunt adorați și uită ce spune înțelepciunea populară românească că banul este ochiul dracului...Și ne mirăm că poporul pune botul la demagogul ipocrit care nu iubește dialogul ci doar monologul, ca un veritabil șef de sectă?
Dar poate că Dumnezeu încearcă românii atât de încercați și le trimite pe farsorul candidat! Așa că eu, ca o căutătoare a adevărului de prin cărți, dar și prin rugăciuni și posturi cu apă și monoaliment pot doar să îmi amintesc că Dumnezeu lucrează prin oameni și lecția asta amară, ca o doctorie, pe care, poate că ne-a administrează Dumnezeu prin intermediul acestui impostor, ar putea să ne pregătească pentru o eventuală salvare, după atâtea câte le-am răbdat? Și, dacă suntem la capitolul ”orientalistică de tip georgescu!”, pot ”admite” că poporenii au nevoie de o rangă-n cap, de la un psihotic, care ar putea fi suspectat de paranoia și, poate așa cum în budhismul japonez practicanții ZEN, sunt pocniți cu o bâtă, de către maestrul lor, ca să evolueze, poate și românii ar putea face saltul spiritual și le-ar putea veni mintea sau poate iluminarea la cap, pocniți fiind de acest ”maestru” de doi lei...
”Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun!”
Sfârșitul Scrisorii a IV-a, publicată în „Convorbiri Literare” din 1 septembrie 1881 și în volumul Poesii (1884) - prima ediție, îngrijită de Maiorescu -
Asta scria genialul poet Eminescu, mort în condiții suspecte, în 15 iunie, 1889...Dar Eminescu nu era nebun și a fost demonstrat.
Am dat acest citat din Mihai Eminescu pentru a ilustra găunoșenia și ipocrizia acestui fals profet, fals maestru, dintr-o lume împopoțonată cu falsuri și cu făcături de tot felul. Fără educație, instruire și cultură, dar și fără intelectuali călăuzitori, poporul a pus botul la pseudo învățătura acestui guru de bâlci. Dar...
Este posibil ca poporenii noștri să aibă nevoie de această lovitură ca să înțeleagă că nu totul este gratis pe lume asta și că mai trebuie să și merite ceea ce primesc! Și nu este vorba de banii pentru care unii muncesc din greu și politrucii îi ciordesc cu mare viteză, ci de spiritualitate, pe care n-o poți cumpăra, oricâți bani ai avea și de mântuirea pe care toți ne-o dorim, dar habar nu avem ce este și cum se obține. Poate că, Poporul Român este rătăcit chiar de cei care ar trebui să îl călăuzească și atunci, da, pot accepta că Dumnezeu, în marea Sa Dragoste pentru oameni, Știe de ce îi încearcă pe români cu acest fals profet și că, foarte posibil, după cotitură, adică greaua criză economică care urmează și ceva război la graniță, Doamne ferește și fără NATO care să ne apere, ”lovitura de rangă” din moalele capului ar putea să bage mințile în cap, celor care nu le au? Nu știu... Numai Dumnezeu știe!
Cine-i de vină de cele care se întâmplă?
În primul rând tripleta Iohannis, Ciolacu, Ciucă, care mai de care mai sfertodocți și mai suficienți și cu atât mai mult iubitori de funcții, bani necuveniți și măriri! Cei trei, dar în primul rând actualul președinte eșuat, pe care l-am ștampilat de patru ori, în ultimii 10 ani, poartă vina cea mare. Aceea de a fi vorbit despre un proiect al educației la români, proiect pe care l-a trântit de gard, așa cum a trântit și România, ca pe un palton, peste plafonul mașinii oficiale, când slugile sepepiste nu i l-au luat din brațe...Apoi, generalul legendat de servicii sau de alții, care avea tupeul să se vrea președinte, ca să nu mai vorbim de analfabetul funcțional de la Buzău, care nici măcar nu și-a găsit, până la această oră, diploma de BAC! Bine că și-a găsit aroganțe, în jet-uri cu mafioții de la Nordis, vilă de protocol de 6 milioane de euro, în care, o vreme și-a ascuns țiitoarea, în timp ce ne turna minciuni pe-o mână cu pupilul lui Radu Moldovan și a lui Dâncu, Ivan de la Ministerul așa zisei Digitalizări, un alt incompetent agățat de servicii, pare se cu o lucrare de doctorat despre care nici el nu știe ce conține, refuzată într-un gest de vitejie de câțiva profesori onești, din liota de pupători de funduri politice!
Ciolacu este vinovat, pare se și de aroganța loviturii de stat, dată înainte de alegerile parlamentare, la ordin, de CCR, dar și de a fi învârtit cuțitul în rana purulentă a disoluției societății românești, călărită de instituțiile inutile, dar plătite gras din banii românilor! Poate a învățat de la teroristul arab, pe care l-a slugărit ani de zile, știe el de ce...
Popii iubitori de arginți și privilegii?
Că Georgescu citează din maeștrii tantrici ai Indiei, între care OSHO, gurul sexului liber, nu este de ieri de astăzi! Însă recentele mânăreli cu Georgescu făcute de cohorte de preoți și călugări, sub atenta ”supraveghere” a BOR, ar trebui să ne îngrijoreze rău de tot! Îndoctrinați și îndobitociți ca și poporul din care provin, aceștia, în mare parte, nu mai citesc o carte, nu au gândire critică și execută orbește ordinele superiorilor ierarhici. DE FRICĂ! Este cam același lucru și în ce îi privește pe așa zișii pastori neoprotestanți, deveniți popi peste noapte, fără prea multă școală și nici având vreo brumă de cultură, ”păstori” ai ”oilor” pierdute prin văgăunile din ruralul României sau din Diaspora europeană! Ce să îi învețe aceștia pe români, dacă ei habar nu au ce predică? Am mai spus-o și o repet: aceștia nu l-ar recunoaște pe Iisus Hristos, dacă l-ar vedea și l-ar răstigni și a doua oară?! Dovada? Iată dovada! Recomandă un fals profet, fac campanie unui șarlatan care nici măcar nu are vreo idee a lui, ci colcăie de citate și spuneri care nu-i aparțin, fără să mai facă trimiteri la surse și care, la urma urmei își bate joc de creștinism, conștient sau inconștient. Să înțeleg că românii s-au obișnuit într-atât cu impostura și furăciunea ideilor și scrierilor încât nu-i mai deranjează furtul intelectual? Nu cred!” Mai ales că mai avem intelectuali! Unii străluciți! De ce nu citesc românii din aceștia și preferă un farsor și un ”călin nebunul”?
Intelectualii străluciți, unde sunt și ce păzesc?
Cu excepția a câtorva jurnaliști corecți și onești, doar vreo câțiva intelectuali, riscă să-și ia vorbe grele de la ”patrioții” români, înrolați în oastea lui Georgescu., care pe rețelele de socializare te înfierează cu mânie... Unul dintre aceștia este Mihnea Măruță, fost jurnalist de top, autorul unui volum publicat de ed. Humanitas, carte care tratează exact influența care poate fi și toxică a rețelelor de social media! Cartea lui Mihnea, ”Identitatea virtuală”, explică pe larg cum te poate hipnotiza scufundarea fără colac de salvare într-o asemenea rețea: că-i vorba de face book sau tik tok sau alta, nici nu mai contează. Și pentru că, acum nu-i vreme de cumpărat cărți și de citit, deși mai bine acum, decât prea târziu, am să vă redau, citând sursa, un fragment din cele scrise de Mihnea Măruță, pe pagina sa de face book, despre manipularea căreia i-a căzut pradă, o mare parte din Poporul Român și, cât de OTRĂVITĂ este această manipulare, care ne poate distruge, cât ai zice Georgescu!
Ce spune Mihnea Măruță despre apariția fenomenului georgescu, acest fals profet al alegerilor din România
”Cum se face o asemenea operațiune națională
***
Se contractează o firmă care știe digital marketing (adică măruntaiele rețelelor).
Cu câteva luni înainte de alegeri, firma creează un nucleu de comandă, o echipă operațională care se ocupă de acest client și de campania lui.
Se deschide o platformă de tip CRM (Customer Relationship Management), similară celor folosite de o companie care își targetează clienții pentru un magazin online.
În "spatele" CRM e o altă platformă, denumită Data Management Platform (DMP), care folosește softuri de targetare și profiling. (Toate aceste mecanisme sunt specifice comerțului online.)
Se înființează o pagină principală sau un cont principal în fiecare rețea de socializare, la care se conectează platforma CRM (și, implicit, mecanismul de profiling).
Se deschid, în toate rețelele, cât mai multe conturi și grupuri cu același scop, care sunt administrate de aceleași persoane aflate în nucleul de comandă.
Se încep postările pe acele pagini și pe acele conturi (înainte de campania electorală).
Fiecare persoană care se alătură unui grup și fiecare persoană care dă chiar și un singur like/love conturilor deschise de nucleul de comandă devine "țintă", fiind retargetată de softurile platformei CRM, la fel ca în campaniile de comerț online.
Se "recrutează" voluntari pentru operațiune dintre persoanele cele mai implicate.
Se realizează automat un profil extins, cu mii și mii de caracteristici, fiecărui votant care intră, chiar și o singură dată, în "aria de acoperire" a campaniei.
Persoanele care sunt deja atrase de partea campaniei sunt "întreținute" cu mesaje care să le confirme alegerea. Nehotărâții sunt retargetați cu mesaje diverse, în funcție de pasiunile lor, în ideea că măcar unul dintre acestea îi va atrage.
Astfel se creează rețele secundare și terțiare, cercuri concentrice în cercuri concentrice, iar toate informațiile se adună la centrul de comandă, prin intermediul platformei CRM.
În câteva luni, se formează un bazin de milioane de persoane cu profiluri extinse, care sunt bombardate continuu cu aceleași mesaje, dându-le sentimentul că sunt parte a unei mișcări salvatoare (sau măcar de schimbare).
Majoritatea acestor votanți au senzația că au ales liber să participe la "mișcare".
Odată venită campania electorală, se modifică numele unor grupuri și pagini care păreau benigne și se trece la scopul propriu-zis al campaniei.
O națiune întreagă este astfel otrăvită, prin otrăvirea a sute de mii de familii și de minți vulnerabile.
Astfel, votul nu mai are nici o legătură cu programe politice sau cu rațiunea.
Astfel, votul este rezultatul unei momeli adaptate fiecărei minți, momeală care exploatează slăbiciuni, frustrări și neîmpliniri personale.
Stop joc.”
Ce spun eu? Mergeți și votați cu cine vreți. Chiar și cu acest șarlatan. Vorbim după ce vă vine mintea la cap! Dacă mai apucăm! Dacă nu, nu! Proverb arab. Nota mea.
- 56 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
04/12/2024 - 04:19
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
04/11/2024 - 10:40
-
28/11/2024 - 08:09
-
13/11/2024 - 12:41
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
04/11/2024 - 10:40
-
04/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
Poemul săptămînii
-
2 ani 3 săptămâni ago
-
2 ani 8 săptămâni ago
-
2 ani 42 de săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 21 de săptămâni ago
-
3 ani 25 de săptămâni ago
Arhivă
Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
Comentarii
Publică un comentariu nou