Sate care lunecă-n uitare : Jeica

Elma neni, Ioşca baci, tanti Ilona şi Erji neni, sînt doar cîţiva din bătrînii pensionari ai satului Jeica, care trăiesc fiecare zi din săptămănă  aşteptînd sîmbăta şi duminica pentru ca cei dragi de la oraş, să vină acasă, să le umple curtea, casa şi inima de bucurie şi de sens. 

Cîndva, nu cu foarte mulţi ani în urmă, satul Jeica din comuna Mărişelu era o localitatea plină de forfota gospodarilor, vestită pentru vinul bun făcut de bărbaţi şi bucatele gustoase gatite de femei prin cuhnii. Şcoala din sat plină de copii cîndva, acum este o ruină. De mai bine de 25 de ani, aici nu a mai sunat clopoţelul. 

Bătrînii satului Jeica, nu cred că satul lor va mai avea viitor atîta timp cît  tinerii sînt toţi la oraş, iar bătrînii de împuţinează pe zi ce trece. Poate că, dacă s-ar asfalta drumul, tinerii ar putea veni mai des, ori ar putea să se mute înapoi acasă.

Erji neni, e foarte optimistă şi deşi e singură cu cîinii şi orătăniile, fiind toţi plecaţi departe, ea ştie că viaţa are sens şi că averea e acolo sus, la Dumnezeu. E încrezătoare, şi încrederea ei este molipsitoare. Restul sînt lucruri de care omul se foloseşte...

Un mînz de doar cîteva zile, negru cu ţintă în frunte, ne-a deschis drumul cînd am ajuns în sat. Poate că era un semn că lucrurile s-ar putea schimba la Jeica, ori poate că nu. Dumnezeu ştie, şi uneori ştiu şi oamenii.