Scriitoarea și jurnalista Florica Dura s-a înscris în cursa electorală pentru Primăria Mărișelu, din partea USR!
Preluăm de pe profilul de face book a scriitoarei și jurnalistei Florica Dura, consilier local din 2020, din partea USR.
După o luptă de aproape 4 ani în actualul minilegislativ al UAT Mărișelu, cu obiectivele privind descoperirea furăciunilor prin care averile strămoșești ale celor 7 sate componente, incluse în ceea ce se numește UAT Mărișelu, îndeplinite, Florica Dura, candidat din partea USR, la funcția de primar al comunei dar și candidat pentru Consiliul Local, aflat pe locu 1, face ceea ceea ce știe: Informează și încearcă să trezească pe narcotizații alegători, mințiți, sărăciți, marginalizați și manipulați ai comunei Mărișelu! Nota redacției!
”M-am înscris în cursa electorală pentru Primăria Mărișelu și pentru Consiliul Local al acestei primării. Cu ajutorul lui Dumnezeu am adunat 13 parteneri, de listă, cu care sper să facem public un program simplu de trezire a electoratului narcotizat de minciunile PSDNL și îngrijorat de viitorul sumbru, pe care actuala coaliție de la putere îl pregătește prin subteranele puterii discreționare și ilegale!
Nu promitem marea cu sarea!
Doar informăm și ajutăm la conștientizarea modului cum au fost furați și sărăciți, lăsați fără pășuni, fără păduri și fără terenurile lor, din moși strămoși, cetățenii plătitori de taxe ai comunei Mărișelu.
Mărișelu, comună înființată, ca marea majoritate a UAT-urilor comunistoide din România, în 1968, a furat prin angajații ei și consilierii aleși, chiar și după Revoluția din decembrie 1989, mii de hectare de păduri, pășuni și terenuri agricole din proprietățile private indivize ale satelor componente și, a ”devenit bogată” ca să poată închiria și concesiona clientelei psd și pnl pășunile și celelalte terenuri!
Pădurile: 5000 de hectare de proprietăți doar grănicerești ale fostelor comunități grănicerești Sântioana și Mărișelu, fără să mai adăugăm pădurile de pe lângă cele șapte sate, au fost luate cu japca, cu ajutorul unor titluri de prorietate falsificate de Prefectura Bistrița-Năsăud!
Pășunile grănicerești: aproape 800 de hectare de la Sântioana, din Cerbucu și 417 hectare de la Mărișelu, adică muntele Mărișelului au fost NAȚIONALIZATE chiar după Revoluție, astfel: pășunea din Cerbucu a fost luată din pix în 1999 și trecută în domeniul public al comunei Mărișelu, deși pentru așa ceva era nevoie de o lege organică, dată de Parlament! Pentru că a fost și este vorba de proprietate privată indiviză și pentru că sântionenii au fost puși în posesie cu această avere în 1836! Pentru că există CF-uri care atestă proprietatea lor și pentru că indiferent cât ar fura și falsifica unii și alții documentele care atestă proprietățile noastre, copii după acestea sunt și la Cluj și la Sibiu și la Budapesta și la Viena! Nu le pot falsifica și fura pe toate!
Muntele Mărișelului, adică potrivit CF-ului unguresc, original, a fost a NUȘFALĂULUI, pus în posesie tot din 1836. A fost trecut abuziv la comuna comunistoidă, tot în 1999, atunci, în august 1999 printr-o șmecherie de hotărâre de consiliu, abuzivă și CULMEA Nerușinării și Abuzului a mai fost naționalizat, cu repetiție, și în 2023, de două ori , în două ședințe de consiliu, de către cei pe care unii dintre sântioneni și nușfeleni i-au votat în 2020 să le apere interesele! Le-au ”apărat”! Dar interesele lor! Și-au apărat portofelele lor, bucșite cu euro de la UE, luați pe declarații date în fals la APIA! Am fost martoră! Am votat împotrivă! Am fost singura, ca de obicei, care am votat împotriva unei furăciuni vizibile din COSMOS! Am făcut plângeri prelabile, conform legii contenciosului administrativ, la Prefectura BN, dar este nevoie de o chemare în judecată la Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru că nici pădurile grănicerești și nici pășunile pentru care austriecii au recunoscut prin sentințe chezaro crăiești dreptul de proprietate în favoarea comunelor grănicerești Sântioana și Mărișelu, nu sunt doar ale mele!
Sunt și ale moștenitorilor din Sântioana și Mărișelu, de la acei moși și strămoși, care au luptat în războaiele Imperiului Austriac pentru ca să noi să nu mai fim slugi la nimeni!
ȘiI? Ce facem cu ele? Le lăsăm să le fure toți șmecherii și apoi să ajungă, prin comasarea primăriilor de pe Valea Șieului, la Șieu? Să le folosească ardăneștii, frijenii, rusenii și șieuanii din mafia locală?!
La fel cu proprietățile grănicerești au fost NAȚIONALIZATE ILEGAL pășuni din composesoratele: Bârla. 127 de hectare, Măgurele peste 120 de hectare, Domnești 204 hectare, loturi agricole situate pe lângă cele șapte sate care compun UAT MĂrișelu și culmea, terenuri cu care unii dintre urmași și supraviețuitori ai primei conflagrații mondiale, au fost împroprietăriți prin Legea agrară! Este valabilă și la Jeica și la Nețeni metoda de furat, supranumită, însușirea unor terenuri în domeniul public?! Și voi ce faceți?
Sântionenii cărora li s-au furat astfel aproape 1000 de hectare de pășuni și terenuri agricole, arabile, ce fac? Dorm?! Sunt plecați toți prin țări străine să facă bani și au lăsat aici averile la care au dreptul prin Codul CIvil? Să le bage la APIA, unii dintre șmecherii satului? Cei rămași în sat își iau vacile în spate să le tracă gardurile ridicate de concesionarii complici cu primăria? Dar nușfelenii? Îi lasă pe aceeași șmecheri să le prăduiască viitorul?
Aștept răspunsuri că de înjurături, etichetări și alte amenințări sunt sătulă!
Ilustrăm textul cu un clip video vechi, dar adevărat și foarte actual chiar și acum! Chiar dacă, între timp, Florica Dura s-a apucat și de politică, după ce din 2004 a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative din cadrul UBB Cluj-Napoca, văzând și știind că de una singură, cu tot activismul civic, nu poate face schimbări majore!
- 711 afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou