Scrisoarea unui vechi țărănist, șef de partid, către premierul Ungariei. Lui Viktor Orban i se cere să recunoască Trianonul!

preluare ziariștii.com

 Un partid din România, grupat în jurul unui nucleu reprezentativ de foști fruntași ai PNȚCD (Liviu Petrina, Ion Varlam etc.), a transmis o scrisoare premierului Ungariei, Viktor Orban, îndemnându-l pe acesta să recunoască Tratatul de la Trianon și atrocitățile săvârșite de maghiar în cel de-al Doilea Război Mondial.
Scrisoarea este semnată de președintele Partidului Corectei Guvernări (PCG), Ion Varlam, fost deținut politic și fost reprezentant de vază al PNȚCD. Preluare de pe ziaristii.com, integrală. Nota Red.

Scrisoarea pledează pentru o reconciliere istorică româno-maghiară, după modelul celei franco-germane, în spiritul adevărului, fără ură și fără resentimente.

Scrisoarea lui Ion Varlam către Viktor Orban
„Excelenței Sale

Domnului Viktor ORBAN

Primul-Ministru al UNGARIEI

Excelență,

Partidul Corectei Guvernari (PCG) din România, continuatorul legitim al partidului istoric PNȚCD, ale cărui idealuri le duce mai departe,

1. Pledează pentru acţiuni care să ducă la o reconciliere între Poporul Român şi Poporul Maghiar, în speranţa că se va ajunge la o soluţie demnă, în genul celei dintre Franţa şi Germania.

În Programul PCG se preconizează ca România să încurajeze Ungaria în sensul recunoașterii răului pe care l-a făcut românilor în unele momente ale istoriei – spre pildă, în timpul ultimului Război Mondial.

Totodată, PCG încurajează autorităţile statului român să continue să acorde cele mai bune condiţii de vieţuire minorităţilor naționale și, în primul rând, celor maghiare şi secuiești.

2. Plebicistul de la 1 Decembrie 1918 și Tratatul de la Trianon din 1920 au consfințit înfăptuirea unui Act corect din punct de vedere atât creștinesc și moral, cât și politic, demografic și juridic.

Prin aceasta, relațiile româno-maghiare au fost despovărate de nedreptățile ce le-au însoțit multe secole. La aceasta s-au adăugat momente pozitive remarcabile: eliberarea de către România a Ungariei de sub totalitarismul comunist în 1919-20 și de sub cel nazist în 1944-45; eliminarea de către cele două popoare a stăpânirii sovieto-comuniste în 1989; alăturarea celor două state la Uniunea Europeană și la NATO.

3. Din păcate, cercuri ce încalcă principiul creștinesc al dragostei față de aproapele, instigate și de terțe interese nelegitime, au menținut între noi o atmosferă uneori ostilă, păguboasă pentru ambele popoare. În disputele romano-maghiare au fost aduse afirmații tendențioase, contrare Adevărului.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.