Șefele BECC Mărișelu au fost schimbate din funcții. BEJ a dispus înlocuirea acestora

 Președintele și locțiitorul BECC 30, Mărișelu Aurica Almășan și Domnița Zăvoian au fost schimbate din funcții și înlocuite după demersurile făcute de cei trei contestatari, candidați ai USR PLUS, PMP și PNL la alegerile Locale din septembrie 27. Biroul Electoral Județean BN a cerut Tribunalului Bistrița-Năsăud înlocuirea celor două, după ce acestea au fost descoperite cu ”ocaua mică” adică cu falsificarea unor procese verbale, potrivit HOT. nr 167 din 30.08 2020 privind soluționarea contestației formulate de Dura Florica, Nețan Emil-Bogdan și Benzar Ionela-Iuliana, înregistrată la BEJC nr 6, sub nr.647/29.08.2020. 

Înlocuitorii celor două doamne la BECC nr. 30, Mărișelu, sunt, potrivit BEJ: Paul Ioan Borgovan, președinte și Alina Roxana Șugar, locțiitor.

Vom reveni cu detalii

Ilustrația articolului este asigurată cu o fotografie a doamnei Almășan Aurica, de pe pagina de face book a acesteia și, una de grup, în care domnița Zăvoian, secretarul cu avizul de legalitate în UAT Mărișelu, vopsită blondă, apare, ultima din rând, de la drapta la stânga. Fotografia a fost făcută de noi la cheful de instalare al actualului primar al UAT Mărișelu, Horea Petruț, PSD.

 

Domnița Zăvoian, blondă vopsită, ultima din rând
Domnița Zăvoian, blondă vopsită, ultima din rând

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.