Sfântul Neagoe Basarab şi învăţăturile către fiul său, Theodosie

 Ce voievozi am avut, ce credinta aveau…

Exact cand in Apusul catolic, mai exact in Italia faramitata, Niccolo Machiavelli isi concepea Principele, lucrare de hotar intre doua lumi, cea veche si cea moderna, in Tara Romaneasca un smerit voevod se nevoia sa lase fiului sau invataturi si indemnuri privitoare la cum sa slujeasca drept in calitate de domnitor. Nu se pot concepe doua lucrari care au acelasi subiect – exercitarea artei guvernarii - si care sa fie mai diametral opuse.

Principele statueaza separatia moralei si a religiei de politica; sfaturile lui Machiavelli sunt pur instrumentale si subordonate scopului politic – dobandirea puterii, (fie prin cucerire, prin complot sau adeziune populara – nu conteaza) si unificarea Italiei; bine documentata asupra realitatilor geopolitice ale vremii, foarte tehnica si cu priza in aspectele concrete ale vremii. Invataturile lui Neagoe Basarab, in schimb, sunt … pur si simplu ceresti. Avem, de fapt, o carte duhovniceasca, cu nelipsita mireasma a Sfintilor Parinti, a cugetului patristic, in care binele politic al domniei depinde de starea duhovniceasca a domnitorului si de masura in care acesta respecta poruncile Evangheliei, atat in viata sa cat si in raporturile cu supusii sai.

Evident, lumea de astazi sta sub semnul Principelui lui Machiavelli, in care avem gandirea tehnica, instrumentala, cinica, numita pompos raison d’état, care vede omul ca o cantitate neglijabila, o statistica, cel mult, in care puterea este scopul ce justifica orice mijloc pentru a o dobandi, pastra si amplifica.

In Invataturile lui Neagoe, in Cuvantul de inceput, pe care il reproducem si noi mai jos in limba dreasa cu sare a inaintasilor nostri, omul este acea faptura pentru care Hristos S-a intrupat si jertfit. Drept urmare, domnitorul evanghelic va trebui sa arate dreapta judecata si milostiva judecata, in acelasi timp, dupa modelul lui Hristos Insusi. A face dreptate saracului si sarmanului este un leitmotiv al invataturilor, o constanta aducere aminte a primei indatoriri a celui care are puterea politica. Asadar, nu dobandirea puterii, nici amplificarea ei, ci exercitarea dreptatii evanghelice este scopul guvernarii. Si nimeni nu poate aceasta daca el insusi nu este un om duhovnicesc - de aceea se cere domnitorului sa fie o persoana curata, care se tine departe de pacatul curviei, mult osandit in scrierea de fata.

Poate intreaga diferenta intre conducatorul antihristic prefigurat de Principele lui Machiavelli si conducatorul hristic al Invataturilor sta aici:

Drept aceia, ia aminte cu întelegere si cu socoteala si vezi ca de vei calca legea, si poruncile lui Dumnezeu nu le vei umplea, deacii macar de-ai birui toata lumea si de ti s-ar pleca toti împaratii lumii acestiia tie, si de s-ar scula cu toata puterea lor sa-ti fie tie într-ajutor, – nici de un folos nu-ti va fi, nici îti va putea ajuta cineva.

Pentru ca in fata tuturor sta Judecata de Apoi a lui Hristos, si ce va folosi sa cuceresti lumea intreaga dar sa iti pierzi sufletul? Sau ce va putea omul da in schimbul sufletului sau?

Vedem astazi, in oglinda conducatorului din Invataturile lui Neagoe, cat de cruzi, nemilosi, curvari si stricati, fatarnici, nepasatori a toata bunatatea si dreptatea, sunt actualii “principi” ai lumii, inclusiv cei care astazi se afla in fruntea tarii romanesti.

ÎNCEPUTUL ÎNVATATURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL TARII UNGROVLAHIEI, CARE A ÎNVATAT PE FIUL SAU, THEODOSIE VODA
Cuvântul 1

Iubitul meu fiu, mai inainte de toate sa cade sa cinstesti si sa lauzi neîncetat pe Dumnezeu cel mare si bun si milostiv si ziditorul nostru cel intelept, si ziua si noaptea si in tot ceasul si in tot locul. Si se cuvine foarte sa-L slavesti si sa-L maresti neîncetat, cu glas necurmat si cu cântari neparasite, ca pe Cel ce ne-a facut si ne-a scos din intuneric la lumina si din nefiinta in fiinta. O, cât este de mult mila Ta, Doamne, si gândul si cugetul Tau, care ai spre noi oamenii! O, mare taina si minunata! O, cine va putea spune toate puterile Tale si lauda slavei Tale!

Dumnezeu, pentru mila Sa cea multa, locui intru noi oamenii, si S-a aratat noua. Dumnezeu fu in Cer, si Om pe pamânt, si intr-amândoua desavârsit. Si pe om si-L facu fiu iubit si mostenitor Imparatiei Sale. O, mare este taina intelepciunii Tale Doamne, care fu spre noi oamenii! Hai dar sa marim pe Dumnezeul nostru si sa strigam impreuna cu David, zicând:

“Chiuiti lui Dumnezeu, tot pamântul, slujitii lui Dumnezeu in veselie, intrati inaintea Lui cu bucurie si cu veselie si cu curatie. Sa stiti ca Acela ne-a facut, iar nu noi, si Acela este Dumnezeul nostru si noi suntem oamenii lui si oile pasunii lui. Intrati prin poarta Lui in spovedanie, in curtile Lui, in cântari, marturisiti-va Lui si laudati numele Lui, ca este bun si milostiv Domnul si sfânt Dumnezeul nostru. Ca este mila Lui cea mare cu noi in veci, si bunatatea Lui cea multa”.

Si din nimic ne-a facut de suntem, si a facut toate puterile cele fara de trupuri. Dar pentru ce? Numai ca sa laudam numele Lui, cel ce ne-a facut, Domnul domnilor si Dumnezeul dumnezeilor. Adusu-ne-a in aratarea si in slava numelui Sau cel sfânt, ca sa-L proslaveasca ingerii in cerurile cele de sus cu numele Sfintei si a incepatoarei de viata Troita. Asijderea au tocmit si firea fiintei noastre celei omenesti si ne-a dat minte si cuvânt si suflet imbracate in trup, si ne-a infrumusetat cu chip si cu podoaba si ne-a tocmit cu toate dichisile cele bune si ne-a alcatuit trupul cu toate madularele: cu gura, cu urechi, cu picioare, cu ochi si cu mâini, ca acestea toate sa le intindem si sa le largim in lauda lui Dumnezeu, iar nu spre lucruri spurcate si scârnave si far’ de lege, care nu sa cad.

Drept aceia, sa cinstim si sa slavim pe ziditorul nostru si sa-I multumim ca Celui ce ne-a facut si ne-a cinstit. Trup ne-a dat, ca cu dânsul sa slujim Dumnezeului celui puternic si bun si intru nimica sa nu lasam soarta diavolului, vrajmasului lui Dumnezeu si pierzatoriul sufletelor noastre, sa nu-l lasam sa ne stapâneasca el, ci totdeauna sa rugam pe Dumnezeul cel milostiv, pentru ca a lui faptura si zidire suntem.

Gura ne-a dat ca sa o desfacem si sa o deschidem si cu mare glas sa laudam marirea si puterea Lui, iar nu in cuvinte spurcate si in vorbe scârnave, care nu sa cad, nici se cuvin, de care apoi vom da si seama la ziua cea mare si infricosata a judecatii, la a doua venire a lui Dumnezeu. Ochi ne-a dat ca sa-i ridicam in sus si sa vedem slava lui Dumnezeu, cu a carui porunca se facura toate, ca “acela zise si fura, acela porunci si se zidira” cerul, vazduhul, soarele, luna, stelele si alte toate câte sunt vazute si nevazute si sa multumim lui Dumnezeu, facatorul si datatorul tuturor. Limba ne-a dat ca sa slavim si sa trimitem lauda in sus neîncetat numelui sau celui sfânt, iar nu sa o intoarcem spre bârfele si spre cuvinte desarte, nici spre patimile cele dracesti, care sunt trupului cu dulceata, iar sufletului cu nevoie si cu munca, nici sa graiesti cele ce sunt spre atitarea poftelor trupesti. Ca si apostolul zice:

“Vorbele cele rele strica si putrezesc naravurile cele bune”.

Urechile ni le-a facut in cap ca cu dânsele sa ascultam si sa auzim cuvintele lui Dumnezeu si sa pazim toata legea si sa facem voia Lui. Mâini ne-a dat ca sa le largim si sa le intindem spre inaltimea cerului si sa dam slava lui Dumnezeu pentru toate fapturile Sale si sa le lungim spre mila lui. Picioarele ne-a dat, iar nu ca altor dihanii, care sunt mute si necuvântatoare si umbla pe pamânt dupa cum le este firea si voia lor si ori incatro vor sa sa intoarca, intr-acolo sa pornesc si merg . Ci noua sa cade sa pasim si sa calcam drept spre cele ceresti si cu trupul, si cu capul, ca nu cumva sa ne lunecam in lucrurile cele trupesti si lumesti si putrede si trecatoare, ci sa umblam pe caile cele nevinovate, cum zice fericitul David:

“Fericiti cei nevinovati, care umbla În legea Domnului!“

Si sa pasim si sa stam spre privegherea cea de toata noaptea si mai ales la zilele cele mari si la praznicile cele dumnezeesti si În toate zilele vietii noastre. Sa paziti precum este legea si obiceiul si sa va feriti de toate rautatile si scârnaviile si spurcaciunile si sa va rugati lui Dumnezeu cu frica si cu cutremur, ca sa se milostiveasca spre voi. Si lui Hristos sa faceti rugaciuni de multumire, cu cântari pentru toate cele ce ne-a dat, cu ruga curata si cu trup si cu suflet neschimbat si neclatit. In sfintele si dumnezeiestile biserici, asijderea sa aduceti lui Dumnezeu jertfa far’ de sânge si sa va pricestuiti sfintelor si celor far’ de moarte dumnezeiestilor taini ale lui Hristos, care cu adevarat sunt Trupul si Sângele Fiului lui Dumnezeu, ca daca va veti pricestui cu Sfântul Lui Trup si Sânge, sa Împaratiti cu Dânsul intru Imparatia Lui cea netrecatoare si viata de veci, precum singur Domnul Hristos a zis:

“Cela ce va mânca Trupul Meu si va bea Sângele Meu, fiind vrednic, aceluia Eu ii voi darui viata de veci“.

Vezi mila lui Dumnezeu, vezi dragostea Lui cu carea a iubit pe noi! Vezi darul Lui cu care ne-a daruit! Cât este de multa multimea milelor tale, Doamne! Ca a urcat firea noastra cea omeneasca mai deasupra decât toate puterile cele ceresti. Dumnezeu S-a Înaltat si a sezut pe scaunul marirei puterilor sale. Iar alte fapturi câte sunt sub cer si lucrurile ale lui Dumnezeu, toate sunt tocmite si rânduite in treaba si in slujba neamului omenesc: soarele, luna, stelele, vâzduhul, vântul, ploile, pamântul si marea si toate câte-s intr-insa. Iar pre omul facu-l vietuitor si imparat si biruitor tuturor faptelor sale câte sunt sb cer, si inca nu numai atâta; ci-l facu sot si mostean si iubit fiu si-i darui de fu Dumnezeu si biruitor Împaratiei Sale cele ceresti, cum este scris si zice:

“Fiti sfinti,cum sunt si Eu Sfânt, fiti dumnezei, cum sunt si eu Dumnezeu!”

Si iar mai zice:

“Eu zis: toti sunteti Dumnezeu si fiti fiii Celui de Sus, iara voi muriti ca oamenii si ca unul din domni cadeti”.

Iar domnii in ce chip cad de la Domnul si Dumnezeul lor? Cad unii din credinta, iara altii din fapte. Deacii ei mor. Ca oamenii care sunt sub stapâni, cu trupurile mor domnilor si imparatilor pamântesti, iara cu sufletele ei mor lui Dumnezeu, daca ii ajunge amarnica moarte si suntu nepocaiti de pacatile lor. Ca macar desi zice ca

“nu este dupa moarte plângere, nici in iad tânguiala si vaete“

iar cu adevarat este, si acolo sunt tipetele cele cu nevoe si suspinurile si gemetele cele grele si oftarile cele amara. Ca acolo locuesc in muncile cele groaznice si fara sfârsit si in focul nestins totdeauna se afla, având plângere necurmata si nemângâiata, si nici de un folos le este. Drept aceia, iubitul meu fiu, sa fii milostiv tuturor oamenilor si tuturor gloatelor, care ti le va da Dumnezeu pe mâna ta, pentru care insusi Domnul Dumnezeul nostru si mântuitorul Iisus Hristos si-a varsat Sfântul Sânge al Sau.

Si sa nu omori pe nimini far’ de judecata dreapta si far’ de spovedanie, ca sa nu fii si tu junghiat fara de mila, ca noatenii si ca mieii; ca sângele omului nu este ca sângile vitelor sau ca altor fiare sau ca al pasarilor, ci este intr-alt chip, sânge ales si curatit cu Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, care l-au varsat pe cruce În cetatea Ierusalimului, in zilile lui Pilat de la Pont. Ca nu cumva, pentru pripa, sa moara tie cu trupul, iar lui Dumnezeu cu sufletul. Ca si noi insine care suntem, macar domni, macara bogati, macara saraci, tot gresim lui Dumnezeu si suntem vinovati si vom sta toti dinpreuna la infricosata judecata a lui Hristos. Ca insusi Hristos pentru sufletele noastre de buna voie a Sa s-a dat spre moarte, ca pe noi pe toti sa ne faca fiii lui Dumnezeu.