Spionajul biometric
Cotidianul britanic “The Guardian” a avut dreptate când, dintre toate solicitările pe care Departamentul de Stat le-a trimis ambasadei americane la Bucureşti (potrivit notei diplomatice publicate de WikiLeaks), a evidenţiat-o în titlu pe cea privind datele biometrice ale actualilor lideri români, ale celor în devenire, precum şi ale consilierilor acestora. Presa noastră a preluat întocmai materialul din “The Guardian”, dar n-a mers mai departe, n-a încercat să-şi explice şi, apoi, să explice şi publicului de ce aceasta pare a fi cea mai neobişnuită “dorinţă” a spionajului american.
Pentru că despre spionaj e vorba, fără niciun dubiu. Şi probabil că, în acea lume secretă, o asemenea cerere nici nu reprezintă ceva ieşit din comun, dovadă fiind că fragmentul cu pricina figurează doar la finalul unui subpunct dintr-un capitol mai amplu al “nevoilor” informative americane. De fapt, aici nu e vorba (doar) despre relaţiile politice sau diplomatice dintre Bucureşti şi Washington, ci despre viitor, despre înţelegerea potenţialelor pericole şi a mijloacelor de influenţă pe care le furnizează noile tehnologii.
Ce înseamnă date biometrice? Pe de o parte, amprentele, imaginea feţei, irisul scanat, forma mâinii şi, la un nivel superior, ADN-ul persoanei, iar, pe de altă parte, mersul, vocea şi ritmul de tastare la computer. Primele ar putea fi considerate informaţii “fixe”, statice, iar celelalte, informaţii “mobile”, comportamentale, care includ o dimensiune temporală.
Fiecare dintre aceste trăsături este unică, irepetabilă şi definitorie pentru o persoană. Împreună, ele constituie nucleul identităţii măsurabile ştiinţific a oricărui om.
Cum pot fi folosite datele biometrice ale conducătorilor (sau ale liderilor în ascensiune) dintr-un stat străin? O separaţie simplă ar fi între obiectivele “benigne” şi cele “maligne”. Din prima categorie ar face parte depistarea stării de sănătate şi a eventualelor vulnerabilităţi medicale sau psihologice, rezultate din studierea interdisciplinară atât a informaţiilor “fixe”, cât şi a celor “mobile”. A doua categorie, care pare a fi mai aproape de interesele unui serviciu de spionaj, este însă mult mai interesantă.
Continuarea poate fi citită aici.
- 4490 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
12/02/2025 - 14:07
-
12/02/2025 - 14:02
-
10/02/2025 - 16:28
-
10/02/2025 - 15:04
-
06/02/2025 - 17:22
-
17/01/2025 - 13:01
-
25/01/2025 - 10:39
-
15/01/2025 - 08:40
-
15/01/2025 - 18:26
-
18/01/2025 - 11:03
-
10/02/2025 - 15:04
-
10/02/2025 - 16:28
-
12/02/2025 - 14:02
-
12/02/2025 - 14:07
-
15/01/2025 - 08:40
Poemul săptămînii
Odă în metru antic, în interpretarea actriței Valeria Seciu
-
2 ani 14 săptămâni ago
-
2 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 5 zile ago
-
3 ani 30 de săptămâni ago
-
3 ani 31 de săptămâni ago
-
3 ani 31 de săptămâni ago
-
3 ani 36 de săptămâni ago
Arhivă
Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |
3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 1 | 2 |
Comentarii
Publică un comentariu nou