Totul e personal şi unic: Polonia şi “lebăda neagră”

Niciodată nu mi-a plăcut expresia “Nimeni nu este de neînlocuit”. Da, viaţa merge înainte, toţi murim sau, uneori, plecăm neştiuţi undeva, însă, de pildă, pierderea cuiva drag sau eliminarea unui conducător bun nu pot fi compensate nici de trecerea timpului, nici de conservarea sistemelor sau, cu atât mai puţin, de perpetuarea speciei.

Vindecarea golului şi adaptarea la o nouă relaţie afectivă sau la o altă structură a puterii nu înseamnă că doi oameni ar putea fi interşanjabili. Detaliile sunt importante, pentru că dragostea bate eficienţa. De fapt, în lumea noastră, nimeni nu poate fi înlocuit cu adevărat: totul e personal şi unic.

Tragedia Poloniei ne stă mărturie. Da, îşi vor alege un alt preşedinte, armata nu le va rămâne fără comandanţi, nici serviciile secrete, nici banca naţională. Au fost distruse însă un întreg mecanism mental şi instituţional, o reţea subtilă de aşteptări şi linişti, iar naţiunea nu va mai fi aceeaşi. Cel mai bine a spus-o premierul Donald Tusk, la funeraliile de la Varşovia: “Lista victimelor este toată Polonia”.

Trecând într-un registru mai raţional, există câteva învăţăminte pe care (şi) românii ar trebui, ar merita, ar fi salutar să le tragă din catastrofa de la Smolensk şi din urmările ei.

*

M-aş bucura să citiţi textul integral, aici. Link către blogul lui Mihnea Măruţă, aici.