Traian Băsescu şi prinţul semipur

De ce a acceptat preşedintele ţării să fie naş de botez pentru fiul Prinţului Paul al României (cum se prezintă mai nou Paul Lambrino şi cum eşti nevoit să îi scrii numele dacă nu vrei să te trezeşti cu un proces pe cap)?

Nu cred în teoria gestului firesc, în “simpla creştinare” a unui nou-născut. E praf în ochi. Ar însemna că orice rumân care i-ar solicita lui Traian Băsescu să-i boteze copilul ar primi un răspuns afirmativ.

Decizia cu pricina este pe cât de stranie, pe atât de importantă. Mai întâi, pentru că la noi, la ortodocşi, relaţia dintre naş şi fin înseamnă, potrivit canoanelor, o înrudire spirituală mai mare decât cea de sânge: naşul devine părinte duhovnicesc al celui în numele căruia rosteşte Crezul şi în locul căruia se leapădă de cel rău.

Nu-mi fac iluzii că Traian Băsescu se va îngriji neapărat de viitoarea educaţie a băiatului botezat Carol Ferdinand (“al României”, dacă ar fi să ne luăm după tatăl său). Susţin însă – şi acum vine al doilea motiv – că hotărârea de a se lega în acest fel de Prinţul Paul (horribile dictu) este eminamente politică şi trebuie judecată în această cheie.

Să eliminăm din start prezumţia de nevinovăţie, şi anume posibilitatea ca şeful statului să nu fi cântărit implicaţiile gestului său. Chiar dacă această variantă ar fi, cumva, adevărată (ceea ce presupune o uriaşă naivitate, deci tinde către imposibil), asta nu l-ar scuti de răspundere, dimpotrivă. La urma urmei, orice manifestare publică a preşedintelui este şi trebuie interpretată politic. Printre altele, de aceea e plătită echipa de consilieri de la Cotroceni.

Continuarea acestui text poate fi citită aici.

Foto: Libertatea