Travestirea presei
Două categorii de subiecte mai contează astăzi în televiziunile din România: viaţa la primul nivel (naşteri, botezuri, căsătorii, divorţuri, accidente, sex şi moarte) şi politica partizană (unii cu puterea, alţii cu opoziţia). Ambele reprezintă devieri conştiente atât de la misiunea mass-media, cât şi de la interesul naţional.
Odinioară (dar nu cu foarte mult timp în urmă), se spunea că presa are două roluri sociale: formare şi informare. În timp, amândouă au fost modificate şi duse la extreme; primul a părut că se estompează, iar cel de-al doilea a ajuns să fie dominat de pielea strălucitoare a oamenilor şi a lucrurilor. Asupra acestui din urmă fenomen, zis şi tabloidizare, nu vreau să insist, pentru că despre el s-a scris enorm şi mult mai aplicat decât aş putea-o face aici, în câteva rânduri.
Ceea ce mă interesează acum, fiindcă se leagă de tulburarea României, e acel prim rol al presei – care, în varianta romantică, de contribuţie la educarea morală şi civică, e “jucat” în tot mai puţine redacţii. Ca atare, unii se iluzionează că e nevoie de salvatori sau de rezistenţă, alţii îi deplâng deja dispariţia.
În fapt, acea relaţie, ca de la olar la vasul de lut, prin care jurnalismul modelează publicul, n-a păţit nimic, e la fel de puternică, numai că s-a metamorfozat. Nu mai poartă costum călcat, cu cravată asortată şi pantofi lăcuiţi, ci bluză ţipătoare, fustă scurtă şi ciorapi cu plasă. Şi mult fard. Rolul formator al presei, în special al televiziunii, e un travestit, un fost bărbat ajuns curvă.
*
Textul integral poate fi citit aici.
- 4997 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
22/11/2025 - 14:14
-
18/11/2025 - 18:13
-
31/10/2025 - 09:17
-
21/10/2025 - 09:13
-
19/10/2025 - 09:27
-
18/11/2025 - 18:13
-
22/11/2025 - 14:14
-
22/11/2025 - 14:14
-
18/11/2025 - 18:13
Poemul săptămînii
Odă în metru antic, în interpretarea actriței Valeria Seciu
-
3 ani 4 săptămâni ago
-
3 ani 9 săptămâni ago
-
3 ani 43 de săptămâni ago
-
4 ani 20 de săptămâni ago
-
4 ani 21 de săptămâni ago
-
4 ani 22 de săptămâni ago
-
4 ani 26 de săptămâni ago
Arhivă
| Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |
| 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
| 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
| 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
| 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |





Comentarii
Publică un comentariu nou