Trei ani fără Regele Mihai...

 Despre regele Mihai I, de România s-a spus și s-a scris mult, dar încă mai rămân foarte multe de spus și de scris, având în vedere că, noi românii de rând, abia am început să descoperim cine a fost Regele nostru și cum a condus țara în perioada în care Casa regală era reperul de legalitate, moralitate, principii și asigura echilibrul în stat. Faptul că, legătura românilor cu Mihai de România a fost interzisă atâta amar de vreme de comuniști, dar și modalitatea abuzivă prin care regimul iliescian a blocat revenirea regelui și a manipulat opinia publică prin campanii defăimătoare și mincinoase la adresa Majestății sale, ne dă măsura exactă a fricii neocomuniștilor instalați prin crimă și rapt la conducerea României, imediat după Revoluția din decembrie 1989. Revenirea la monarhiei ar fi putut fi un factor de echilibru, împotriva corupției și duplicității unei clase politice perverse, lacome și fără scrupule, care se instalase la conducerea țării și, ajutată de serviciile secrete dorea să aprofundeze jaful organizat al resurselor, lucru care s-a și întîmplat în aceste trei decenii postdecembriste, așa că frica celor care începuseră jaful organizat creștea pe măsură ce românii aveau acces la informații legate de rege și privitoare la monarhie.
Iar dacă, la cele de mai sus adăugăm reacțile pozitive, de respect și admirație, manifestate la adresa Regelui Mihai I, atât în 1992, când peste un milion de români s-au adunat să-l vadă și să-l audă, de Paști, pe cel care, în calitate de șef al statului român a scurtat cu cel puțin șase luni cel de-l doilea război mondial, și a abdicat forțat, șantajat și amenințat de către uneltele rușilor, apoi a răbdat cu stoicism și demnitate exilul greu, purtându-se în fiecare zi conform rangului său, emoția și bucuria celor care l-au întîmpinat în vizitele particulare de după 1997, când i-a fost permisă revenirea în țară și, peste toate acestea, ca o catapeteasmă, așezăm emoția poporului român manifestată în zilele de doliu, dar mai ales în ziua funeraliilor Majestății sale, când țara întreagă a fost cuprinsă de compasiune și respect, obținem tabloul complet al impactului vieții exemplare a regelui în sufletele majorității românilor!
Și, chiar dacă acel fior de înălțare spirituală și loialitate pe care evenimentele la care Majestatea sa regele Mihai a fost actorul principal și pe care l-a generat în fibra poporului român, pare a se fi diminuat și stins, este doar o părere, fiind știut de cunoscători faptul că, ceea ce atinge sufletul nu dispare, ci se păstrează într-o arhivă ascunsă, care nu poate fi manipulată sau distrusă și de unde, ulterior, un alt eveniment înălțător și dătător de speranță îl poate trezi și aduce în prim plan, activîndu-l!
Propunem acum, la trei ani de la retragerea în spirit, simultană cu plecarea la Domnul a celui care a fost Mihai I de România, eveniment petrecut la 5 decembrie 2017, să aducem aminte bistrițenilor că, Majestatea sa ne-a făcut onoarea de a vizita orașul Bistrița, imediat ce i-a fost înapoiată cetățenia română. Astfel, Regele Mihai I, însoțit de regina Ana, a vizitat orașul Bistrița în august 1997, la un an după ce profesorul Emil Constantinescu, devenit prin alegeri președintele României, i-a reconfirmat Majestății sale cetățenia română. Apoi, după 10 ani, majestățile lor au făcut o a doua vizită în zona Bistriței, în decembrie 2007, în preajma sărbătorilor de Crăciun, când, au vizitat mai multe localități din județul Bistrița-Năsăud, în special de pe Valea Bârgăului și, au primit colindători într-o pensiune turistică din localitatea Piatra Fântânele, aproape de Pasul Tihuța. De fiecare dată, regele Mihai s-a aflat la volanul mașinii sale, mașină care a deschis coloana oficială, starea sa de sănătate fiind una foarte bună, asemănătoare, spun cei care l-au întîlnit, bucuriei întâlnirii cu oamenii din locurile de popas.
Acum, la comemorarea plecării la Domnul a Majestății Sale( 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani), monarhiștii bistrițeni reiterează respectul și loialitatea pentru cel care a fost Regele Mihai I de România și, readuc în memoria colectivă figura luminoasă, pacifistă și principială a celui care a fost născut, crescut și educat să ne fie Rege!
În acest context ne vom referi la prima vizită a Regelui Mihai, la Bistrița, din august 1997, vizită organizată de un grup de susținători ai monarhiei în frunte cu primarul de atunci al orașului, inginerul Pavel Popescu, sprijinit de doctorul Marius Pop, președinte al PNȚCD, filiala Bistrița-Năsăud. Vizita a fost stabilită într-o audiență desfășurată la reședința regelui de la Versoix, Elveția, cu câteva luni înainte și, încă de atunci au fost stabilite toate detaliile. De remarcat faptul că, Majestatea sa a apreciat propunerea bistrițenilor și a venit cu bucurie și mare simpatie în orașul nostru. Localitățile vizitate în acel sejur de familia regală, în afară de Bistrița au fost: Beclean, Braniște, Liviu Rebreanu, Sângeorz Băi și Feldru, dar emoția cu care cei doi regi au fost primiți la Bistrița a fost una specială și încă este palpabilă, făcând din popasul de la Bistrița, unul de referință istorică. Cu acea ocazie, dar și în perioada de pregătire a vizitei Majestăților lor, cei implicați în evenimentul de acum 23 de ani au putut constata că, monarhul nostru, char dacă a fost zeci de ani exilat și lipsit de legături concrete cu poporul său, nu a uitat istoria, nu a uitat locurile și, mai ales nu a uitat oamenii, generând în rândul celor care l-au însoțit o emoție specială, emoție pe care, unii dintre cei care au fost în contact cu Mihai I, în 1997, încă o mai simt, atunci când își aduc aminte secvențe din acel eveniment unic.
Punând în perspectivă evenimentele și mai ales efectele acestora, pe durata celor 30 de ani de la momentul decembrie 1989, putem concluziona că starea țării și a poporului român ar fi fost cu siguranță una privilegiată, dacă, Regele Mihai nu ar fi fost oprit de forțele neocomuniste să ajungă în România, în mijlocul poporului său și în locurile sale dragi, atunci când în 1990 a fost oprit din drumul către Curtea de Argeș, unde dorea să îngenuncheze la mormintele antecesorilor săi regali, absența sa din mijlocul românilor fiind prelungită atunci, abuziv, de regimul Iliescu, pînă în 1997.
”La 25 decembrie 1990, Mihai I, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale, a sosit pe aeroportul Otopeni și a intrat în țară cu un pașaport diplomatic danez, obținând o viză pentru 24 ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia sa se reculeagă la mormintele antecesorilor săi regali și să asiste la slujba religioasă de Crăciun. Însă, în drum spre Curtea de Argeș, Regele și însoțitorii săi au fost opriți de un baraj al Poliției, conduși din nou la aeroport și obligați să părăsească țara. În 1992, la trei ani după revoluția Română din 1989 prin care a fost înlăturat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis regelui Mihai să revină în țară pentru a participa la prăznuirea Sf. Paști. Regele a fost întâmpinat de populație cu o simpatie deosebită. În București, peste un milion de persoane au ieșit în stradă pentru a-l vedea. Popularitatea regelui a îngrijorat guvernul președintelui Ion Iliescu, regelui interzicându-i-se accesul în România pentru următorii cinci ani. Un episod al acestei interziceri s-a derulat în data de 7 octombrie 1994, când după aterizare pe aeroport a fost repoftit să urce în avion pe motiv, în fond un abuz, că nu se acordă viză "în acest moment" și pe urmă că nu se acordă viză " informează enciclopediei online Wikipedia.
Cu siguranță că regele Mihai I, ca șef al statului, secondat de un prim ministru, care ar fi putut fi liderul țărănist Corneliu Coposu -cei doi cunoscându-se bine, fiind contemporani și iubind la fel de mult poporul român- ar fi putut înscrie România pe o orbită europeană, încă de la începutul anilor 90. Dar, n-a fost să fie așa... Și, pe măsură ce românii deveneau conștienți tot mai mult și tot mai mulți de rolul regelui Mihai în istoria țării, de până în 1947, trădătorii de neam și de țară, grupați sub pulpana tătucului crescut în respect față de criminalul Stalin, au făcut demersuri pentru ca acest deziderat să nu fie posibil. Prin manevre oculte și manipulare, slugile Moscovei instalate la butoanele de comandă a statului român au zădărnicit planul revenirii monarhiei, atunci când regele mai avea forța și luciditatea de a înscrie România pe o orbită pro occidentală. În demersul lor, aceștia s-au bazat pe faptul că, din memoria colectivă a românilor lipseau multe informații autentice cu privire la rege și la adevărul privind detaliile actului de la 23 august, a abdicării, dar și a plecării sale din țară.
Referitor la 23 august 1944, în jurnalul seniorului Corneliu Coposu ”se regăsesc detaliile privind rolul central jucat de către Iuliu Maniu în organizarea loviturii de stat de la 23 august 1944, prin care România ieșea din alianța cu Germania lui Hitler și intra în alianță cu puterile occidentale și URSS, care a implicat partidele politice, grupuri din diplomație, armată, casa regală; Iuliu Maniu l-a convins pe tânărul rege Mihai I să participe la înlăturarea de la putere a mareșalului Antonescu, ceea ce a conferit legitimitate politică actului de la 23 august 1944. Coposu povestește circumstanțele în care și motivele pentru care Iuliu Maniu a refuzat să prezideze guvernul instalat după 23 august 1944; acel guvern ar fi fost sabotat de către sovietici și complicii lor comuniști” scria Corneliu Coposu.
În concluzie, cei doi mari lideri ai românilor: Regele Mihai I de România și Corneliu Coposu, cele mai puternice repere morale ale poporului român, de după 1989, celelalte modele fiind exterminate în zărcile de la Gherla, Aiud, Sighet și Canal, de slugile regimului de sorginte stalinistă, instalat în România prin fraudă, rapt și crimă, ar fi putut - dacă ar fi fost lăsați- să regenereze fibra sănătoasă a românismului, pe când încă erau în viață și în putere! Din păcate însă, destinul neamului românesc a fost compromis atunci, pentru o bună bucată de vreme. Acest lucru se întâmplă chiar și în zilele noastre. Și acum forțe filo ruse, care lucrează la subminarea neamului românesc, se bazează pe faptul că, după distrugerea reperelor de moralitate și legalitate unii dintre români se vând în continuare pe un pumn de arginți, periclitând grav Destinul Poporului Român! Dar, noi credem că, dacă românii vor urma pildele Regelui Mihai și a Seniorului Corneliu Coposu, modele ale căror mesaje sunt deschise și accesibile ” Nihil sine Deo”și ”Principiile nu se negociază”, românii încă se mai pot salva! Și ca indivizi, dar și ca nație!

Clubul Monarhiștilor bistrițeni