Elena Lasconi

Turismul bistrițean: Un chix din pix!

 Bistrița-Năsăud, un județ care la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX avea cunoscute în Transilvania și în Europa acelor vremuri trei destinații de vilegiatură, credem noi că este un județ care poate să dezvolte turismul chiar și după 70 de ani de comunism și 30 de ani de distrugeri neocomuniste, de dezinformări și de construcții haotice, despre care unii spun că ar fi locații turistice... Practic, factorii decizionali ar trebui să se întoarcă la identitate și la documentare, la cărți, cum ar veni! Altfel, în secolul XXI, turism în BN vor putea face doar cei care au școală, instruire și o grămadă de lecturi, plus călătorii, la activ. Restul vor construi niște mastodonți de beton și vor spera să le tracă pragul oarece turiști, pe care ei îi iau de fraieri...Adică își vor face iluzii. Dacă cineva, cândva, va dori să facă ceva durabil și integrat aici, va trebui să țină cont de TRECUT! Vrem nu vrem, încălzirea globală, pandemia și alte ”cuceriri” ale lumii moderne ne obligă deja să ne întoarcem în timp și să o luăm de la capăt...practic să repunem în circulație lucrurile bune lăsate moștenire de strămoși, care, chiar dacă au trăit acum câteva sute de ani, erau mai apropiați de Dumnezeu, de Natură și de Om decât ne poate trece nouă prin cap...Și da, erau mult, mult mai deștepți!
În acest sens, reamintim cititorilor noștri că, în anul 2011, Complexul Muzeal Județean Bistrița Năsăud, inaugura o expoziție de fotografie a cărei temă era TURISMUL și destinațiile de vilegiatură din Transilvania finalului de secol XIX, început de secol XX. Cu acea ocazie, am aflat cu încântare și vă facem și vouă parte că județul nostru avea cel puțin trei destinații de vilegiatură cunoscute în spațiul ardelean, dar și în Europa acelor vremuri tulburi. Pe atunci Transilvania se afla istoric și juridic sub ocupația maghiară, disimulată în acceptatul termen ”dualism austroungar”, dar cu toate problemele de atunci, turismul a putut să se dezvolte și nu a avut de suferit. Nici măcar comuniștii nu au neglijat locurile de refacere a clasei muncitoare, care muncea din greu pentru a putea merge la băi! Așa că, fără rețineri au naționalizat și turismul! Că erau la munte, la mare sau prin stațiunile consacrate pentru tratamentul problemelor de sănătate, precum Băile Felix, Bazna, Olănești, Mangalia, Sângeorz Băi, Sovata sau alte asemenea stațiuni, treaba era bine organizată și cetățeanul român putea și el să meargă măcar într-un concediu, pe an!


Valea Vinului, Sângeorz Băi, Colibița și Tihuța, destinații de vacanță interbelice


Din afișul expoziției de fotografie organizată de Complexul Muzeal județan BN, pe principiul jurnalistic că o fotografie face cât o mie de cuvinte, rezultă după ce ”cităm” pozele că, Stațiunea Scriitorilor de la Valea Vinului era în capul listei destinațiilor de vacanță din județ, ca stațiune elitistă, urmată de Sângeorz Băi, locație ceva mai muncitorească și având Colibița și Tihuța, de o parte și alta a Munților Bârgăului variante montane îmbietoare în drumeții, ape minerale și aer curat, dar și ozonat, pentru tot poporul mai titrat sau mai puțin școlit...


Valea Vinului, stațiunea scriitorilor


Cu o suprapunere de trei branduri, două turistice și cel mai recent, cultural, stațiunea scriitorilor de la Valea Vinului era practic una dintre cele mai atractive locații turistice, deși în cele două pavilioane cu 24 de camere, abia încăpeau membrii Uniunii Scriitorilor, care se îngrămădeau cu familii cu tot în camerele mari și răcoroase și stăteau la coadă pentru a lua masa organizată în trei schimburi în cantina-restaurant. Barul stațiunii făcea toți banii, spun cei care au fost contemporani cu perioada înfloritoare din vremea comuniștilor: aici găseai pepsi, țigări străine, coniac și ciocolată, ca la bufetele partidului din municipiile reședință de județe, iar cafeaua ness, nu lipsea! De altfel scriitorimea română era mare amatoare de ness și administrația caselor avea grijă ca scriitorilor veniți în vacanțe, în lunile iulie și august, să nu le lipsească nimic pentru a se simți în largul lor, printre brazii celui mai râvnit tăpșan din sătucul de munte. Dar, nici localnicii din sat nu o duceau rău în perioada de vară. Majoritatea bărbaților lucrau în minele de aur și argint, de aici, și, deși câștigau foarte bine, vara toate familile se mutau în podurile caselor pentru a închiria camerele bune turiștilor veniți din toată țara. Era o forfotă și bună dispoziție atrăgătoare și sănătoasă, spun martorii acelor vremi, care nostalgici lăcrimează aducându-și aminte, și de acele zile frumoase dar și de perioada lor de tinerețe, cele două perioade fiind suprapuse.
Acum, Casa Scriitorilor, stă să cadă sub asaltul taf-urilor și a inculturii unui primar arogant și tupeist, în timp ce respectivul visează domenii schiabile comparabile cu cele din Austria, telegondole și hoteluri pline de turiști, dintr-un film cu proști, poate...iar capătul tuturor acelor SF-uri, oarece jgheaburi prin care curg euro spre conturile familiei sale, nu?! Cât de proști ne crede neica nimeni, ăsta?!


Sângeorz, BĂI!


Faptul că turismul care se practică în orașul balnear Sângeorz Băi este unul de recuperare medicală și tratamentul unor boli ale tubului digestiv, dar și a unor boli asociate, a făcut ca după o perioadă de restriște, orașul stațiune să renască, și sub influența cererii, dar și datorită unor manageri cu viziune, cum este exemplul doamnei Ileana Moldoveanu, de la fostul complex UGSR, actualmente Someșul.
”În perioada interbelică, stațiunea și-a câstigat faima, în special datorită izvoarelor de apă minerală din zonă. Apele minerale și liniștea din mijlocul naturii au atras în inima Transilvaniei scriitori români cunoscuți: Alexandru Odobesc, George Coșbuc, Ioan Slavici, Nicolae Iorga sau Ion Luca Caragiale.
Deși documentat încă din 1241, doar în 1770 apare pe harta Imperiului Austro-Ungar ca o locație unde apele minerale fac minuni. Proprietățile lor curative au atras turiști încă din 1800. În 1839 autoritățile din Sângeorz-Băi au raportat pentru prima dată 500 turiști în stațiunea Sângeorz-Băi. 40 ani mai târziu, numărul de turiști care veneau la stațiune s-a dublat, ajungând la 1000”, informează site-ul https://www.singeorzbai.com/istorie


Tihuța și Colibița


Situată în apropierea trecătorii care face legătura cu Moldova, de o parte și alta a drumului, denumit astăzi DN 17, Tihuța era cunoscută datorită drumului pe care negustorii moldoveni coborau pe Valea Bârgăului, încă din secolul XVI, cu foarte mulți ani înainte ca Bram Stoker să plaseze ficțiunea romanului său ”Dracula” în această zonă. Ajuns împărat al Imperiului Austriac, după moartea mamei sale împărăteasa Maria Therezia, Iosif al II-lea ia decizia de a moderniza acest drum, lucru care s-a petrecut între anii 1813-1817, iar la cota 1100 a fost instalat un punct vamal. De-a lungul drumului imperial peisajul era mirific, aerul bogat în ozon iar terenul permitea drumețiile și practicarea sporturilor de iarnă, aspecte care au contribuit la transformarea Tihuței în stațiune balneoclimaterică cunoscută la începutul sec. XX.
Peste munte de Tihuța, localitatea Colibița avea să devină una dintre cele mai promovate stațiuni, beneficiind de atribute precum concentrația de ozon de peste 92%, urme de iod în aerul inspirat, la care s-au adăugat peisajele de basm și munții accesibili drumețiilor. Toate aceste calități au determinat dezvoltarea stațiunii climaterice, încă de la finalul secolului al XIX-lea, când microclimatul locului a devenit foarte atractiv pentru mulți iubitori ai naturii. Cea dintâi cabană a fost ridicată la Colibița în 1892, urmată de alte câteva case aparținând protipendadei bistrițene. În 1925 o asociație de medici din Cluj amenaja aici un sanatoriu, pentru bolnavii de plămâni, iar în 1929, secțiunea SKV inuagura o casă pentru turiști. Până la cel de-al doilea război mondial Colibița s-a dezvoltat aproape exponențial, iar în perioada comunistă s-a păstrat amprenta de destinație cu proprietăți vindecătoare. Acum, deși declarată politic stațiune, Colibița nu este decât o îngrămădeală de mastodonți, construiți lângă o băltoacă în care se deversează apele uzate de la bucătăriile și veceurile cu pretenții?! Adică un fel de fosă mai mare, de la munte?!


Figa, stațiune fără nu știu ce tradiție

Una dintre ”ciudățeniile” turismului în județul Bistrița-Năsăud și care, vine încă o dată să ne întărească credința că, doar cultura, educația și informarea pot crea manageri de top în turism, este că, în timp ce toate destinațiile turistice consacrate de aici, aproape au sucombat în absența unor manageri cu instruire, și în timp ce alternativele din străinătate au devenit accesibile, adică au făcut concurență, lângă Beclean, la Figa, un primar cu viziune a putut crea un brand turistic din aproape nimic: Băile Figa! O destinație care câștigă tot mai mulți adepți, în timp ce cunoscutele stațiuni, cu vechime și oferte naturale atractive, mult mai atractive decât Figa, băltesc în lipsa unui proiect integrat. ”Turismul” pentru care s-au cheltuit sume colosale atât la Consiliul Județean BN cât și pe la UAT-urile pe teritorilul cărora se află stațiunile aflate în cădere liberă, este doar un CHIX DIN PIX!

 

Tihuța, stațiune balneoclimaterică
Tihuța, stațiune balneoclimaterică
Valea Vinului, stațiune europeană
Valea Vinului, stațiune europeană
Cabana SKV de la Colibița
Cabana SKV de la Colibița
Sanatoriul Caritatea de la Colibița
Sanatoriul Caritatea de la Colibița
SG Băi
SG Băi
Băile Figa, Beclean
Băile Figa, Beclean

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.