Un an de SMURD în judeţ

 
Unitatea SMURD din oraşul Sângeorz-Băi împlineşte, marţi, un an de existenţă, timp în care paramedicii au participat la peste 500 de cazuri, unde au acordat ajutor la circa 480 de persoane. Potrivit datelor remise, luni, de Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, unitatea SMURD de la Sângeorz-Băi a avut 450 de intervenţii la ajutoare medicale de urgenţă, 14 intervenţii la accidente rutiere şi  11 intervenţii la persoane accidentate, acordând prim ajutor calificat sau descarcerare la 375 de adulţi şi 98 de copii. Cele mai solicitante luni au fost august şi septembrie, când paramedicii au avut, în medie, câte două intervenţii pe zi. În curând, şi Bistriţa va beneficia de o staţie SMURD, la Spitalul Judeţean, noile ambulanţe fiind sosite la ISU încă din vară. 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.