USR insistă ca "DNA-ul Pădurilor" să devină realitate în România
Uniunea Salvaţi România a transmis, luni, că proiectul "DNA-ul Pădurilor", de înfiinţare a unei structuri speciale pentru combaterea infracţiunilor de mediu, este în concordanţă cu recomandările Consiliului Uniunii Europene.
"Înfiinţarea unei structuri speciale de magistraţi profesionalizaţi în domeniul combaterii infracţiunilor împotriva mediului este una dintre recomandările cuprinse în Raportul pentru România al Grupului de lucru privind chestiuni generale, inclusiv evaluare (GENVAL), care funcţionează la nivelul Consiliului Uniunii Europene. Astfel, propunerea legislativă a USR de înfiinţare a unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM), prezentată în media şi sub numele de 'DNA-ul Pădurilor', este în concordanţă cu eforturile Uniunii Europene pentru combaterea infracţionalităţii în domeniu", se arată în comunicatul USR.
În prima parte a anului trecut, GENVAL a realizat rapoarte de evaluare, pentru fiecare ţară a UE, a modului în care se luptă împotriva infracţionalităţii din domeniul deşeurilor, în special, şi a celor din domeniul mediului, în general, iar în luna decembrie 2019 a prezentat un raport la nivel european, care, pe lângă concluzii, cuprinde o serie de recomandări. Conmtinuare aici
- 3015 afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
07/11/2024 - 07:30
-
19/11/2024 - 11:49
-
28/11/2024 - 08:09
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
Poemul săptămînii
-
2 ani 3 săptămâni ago
-
2 ani 8 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou