Valea Vinului a ajuns în "Dacia Literară"
„La Valea Vinului curge apă minerală, nu vin!“Era replica scriitorului bistriţean Lucian Valea, cînd venea vorba de cătunul cu acest nume, situat în creierii Munţilor Rodnei. De această zicere a lui Valea ( Vinului !?) ne aduce aminte în paginile revistei "Dacia Literară" numerele 5-6, un alt scriitor care frecventa staţiunea: Gellu Dorian.
"Poveştile lui de la Valea Vinului erau de regulă repetate, fabuloase, pline de o oarecare enigmă, pe care noi încercam să o dezlegăm de la o zi la alta. Părea un loc misterios,undeva în Munţii Rodnei, la poalele Ineului. Apa de acolo, cică, făcea minuni. Pînă în 1989,
am ajuns de cîteva ori doar pînă la Sîngeorz-Băi. Cîteva schimburi culturale cu scriitorii bistriţeni i s-au datorat lui. Acolo l-am întîlnit pe Teohar Mihadaş, de la care am auzit poezeaua „Cine-au făcut drum pe şăs/ Bîrgăoani cărînd ovăz/ Cine-au făcut drum pe vale/ Bîrgăoani
cărînd ocale”. Sau: „Vorovitu-s-o vro tri/ Că pe mine m-or beli/ Ş-or face din pielea me/
Budilară şi cure/ Şi din pielea turului/ Taşcă Brigadirului/ Din pielea de dinainte/ Portofel
la preşădinte!”. Tot la Sîngeorz, în staţiune, am văzut inscripţia de ocrotire a spaţiilor
verzi: „Nu mai rupeţi flori copii/ Că şi ele este vii/ Cum voi e copii de om/ Ele e copii de
pom!”.
Izvorul 4 era cel mai căutat. Lucian Valea lua pentru acasă chiar două damigene cu miraculoasa apă, să-i fie la îndemînă în ocaziile pe care le căuta în intimitate. Că spunea el într-o dedicaţie pe pagina de gardă a cărţii „Vocile”: „Mădălinei, pe care am aşteptat-o o
viaţă!”. Căreia, de fapt i-a dedicat mai toate poeziile de dragoste, din care reţin şi acum cîteva versuri: „În fiecare noapte te visez mereu/ Şi nu-nţeleg ce să însemne asta/ Se face mai întîi c-un tînăr zeu/ La miez de noapte-mi zgîlţîie fereastra// Eu mă ridic uşor din aşternut/
Şi dau încet perdeaua la o parte/ Şi pari o umbră care de demult/ Se vede nu aproape ci departe.” (citat din memorie). Şi apa Izvorului numărul 4 făcea minuni".
Foto: Lucian Valea - portret de Georgiana Vrânceanu
- 4533 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou