Valea Vinului : Drumul pîinii prin pădure

Sătenii din  Valea Vinului, afectaţi de viitura care a devastat totul în cale ei, sînt şocaţi. Doamna Mişcolţi, a reuşit să se salveze doar cu hainele de pe ea.  Casa ei a fost devastată de buştenii aduşi de apele dezlănţuite, la doar cîteva minute după ce ea a reuţit să iasă pe portiţă. Femeia nu mai are cuvinte. Abia îngaimă cîteva. A dormit citeva ore, la vecini. Acum, parcă se uită, undeva, după viitura, care era cît pe ce să o coste viaţa!

Alţii colbari, aşa cum li se spune celor din Valea Vinului, sînt prea bolnavi şi sfîrşiţi ca să poată cere, chiar şi ajutor... Ar avea nevoie de doctor, dar doctorul e la Rodna şi cînd a fost aici, nu i-a întrebat nimic.

De cînd drumul judeţean a fost luat în ocupaţie de ape, tinerii au făcut deja potecă prin pădurea de deasupra satului, pentru a putea trece către intrarea în sat, dinspre Rodna şi a aproviziona familiile cu pîîne. Măcar cu pîine. Unul dintre ei o cară pe drumul prin pădure, altul o preia, ca pe o marfă de mare preţ, şi după ce o îndeasă în rucsac, o aburcă în spinare şi intră în apa care îî ajunge pînă la brîu, pentru a duce consătenilor izolaţi din cauza viiturii, şi care sînt prea bătrîni sau prea bolnavi pentru a face singuri drumul pîini prin pădure.

 

Comentarii

Filtrare Apa

Importator de solutii pentru filtrarea si purificarea apei. Filtre de apa, Filtre de Apa cu osmoza inversa, Filtre Apa pentru Intreaga Casa, Filtre Purificatoare, Purificatoare de Apa, Dedurizatoare de Apa automate.Sisteme pentru remineralizare, alcalinizare si structurarea apei.
Livrari in 24 de ore prin curier rapid in toata tara.
Pentru detalii suplimentare accesati Magazinul nostru Online :Filtre Apa Dedurizatoare http://www.staraqua.ro.

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.