Valea Vinului: Un reper cultural transformat în depozit de bușteni! Partea a II-a. Minciuni turistice marca Grapini!


Să ai tupeul să ceri concesiunea unui monument cultural și istoric la a cărui degradare ai conspirat, ba ai dat și o mână de ajutor pentru ca acesta să ajungă într-o stare deplorabilă este o probă de TUPEU cum numai un pesedist cu școală puțină și lecturi obligatorii nefăcute poate manifesta! Dar să ceri Casa Scriitorilor de la Valea Vinului pentru a face din ea câciumă pentru ”drujbiștii și tafiștii” care doboară pădurile grănicerești ale fostei comunități de avere Rodna, este deja un afront adus Patrimoniului cultural al Năsăudului și o bătaie de joc la adresa intelectualilor străluciți proveniți din fostul District grăniceresc, intelectuali care au făcut fala Academiei Române și au ridicat prin eforturile lor zona Năsăudului, cum nu a fost și nu va mai fi vreodată! Vorbim aici despre primarul în funcție a UAT Rodna, pe numele său Valentin Grapini, unul dintre mulții pesediști ”virusați” de pofta de a se înfrupta din resursele comunei pe care o ”mulge” și care, de mai multă vreme poftește la tăpșanul curții Casei Scriitorilor de la Valea Vinului, pe care ar fi făcut și ar fi dres el niște chestii după forma și asemănarea nenumăratelor khitsch-uri care oripilează deja satele și orașele județului Bistrița-Năsăud, parcă născute din frustrarea intelectuală ale unor ”derbedei” ajunși primari... Dar pentru că nu a primit peșcheșul când și cum a vrut, a pus clintela să vandalizeze și aproape să demoleze un reper identitar, extrem de important atât pentru județul Bistrița Năsăud cât și pentru tot Ardealul!
Turismul este altceva decât ar putea să își imagineze politrucii cu școli făcute la fabricile de diplome
Moda marii majorități a politrucilor care ne ”conduc” destinele este să își umple conturile cu bani, curțile cu mașini scumpe, burțile cu mici și grătare, plus berea de rigoare, amante cumpărate și neveste ”disperate”?! Respectivii sunt proveniți în general de la partidul care a moștenit și la propriu și la figurat fostul pcr, și care, după 1990, s-a disipat în mai toate celelalte partide aflate din când pe rând la butoanele țării. Aceștia, după ce au fost prin concedii în Brazilia, Madagascar, Grecia și la schi în Austria, au constatat la ”întoarcere” că resursele României sunt pe terminate și nu prea mai au ce fura, în consecință s-au apucat câine-câinește să dezvolte ”infrastructura turistică”...Numai că, mintea lor puțină și viziunea lipsă au scos la iveală, ca într-o oglindă a adevărului exact fața pe care încearcă să o ascundă: cea care arată hidoșenia sufletului lor povârnit de furăciuni, trădări, minciuni și lăcomie!!! Sigur că, există și excepții și că zicala omul sfințește locul poate fi exemplificată cu succes. Astfel, puținele investiții cu folos din turismul românesc de după 1989 sunt făcute exclusiv de persoane ”rătăcite” în politică, pentru a-și pune în valoare aptitudinile. Câteva exemple, cum sunt: Bolojan la Bihor, Boc la Cluj, Damian la Ciugud și Nicu Moldovan la Becelan-Figa, sunt excepțiile care definesc regula potrivit căreia ai nevoie de cel puțin o școală făcută responsabil, dacă nu de două, și măcar de o bibliotecă ale cărei cărți le-ai citit, și nu în ultimul rând de pregătire aproape zilnică pe diverse probleme, care apar și cer să le găsești soluții! Cei enumerați aici, dar care nu sunt singurii care au performat în primul rând în administrație și secundar în turism, ar trebui dați zilnic de exemplu, ca modele despre administratori cu viziune, care lucrează în interesul comunităților lor! Ce au în comun aceștia? În primul rând faptele cu impact pozitiv în comunitățile pe care le conduc, apoi IDEILE! Da, căci pentru a face administrație locală și turism este nevoie de IDEI! Problema politrucilor de rând, majoritatea dintre ei analfabeți culturali, dar și analfabeți în ce privește administrația locală este că NU AU IDEI! Că nu au de unde! Pe principiul de unde nu este nici Dumnezeu nu cere! Dacă nu au școală, educație, lecturi obligatorii, de unde să le vină idei? Credeți că ideile sunt pe toate gardurile și în toate mințile? Credeți că toată lumea poate să scrie cărți sau să fie doctor în ceva domeniu? Greșit! Această modă, ridicată la noi la rang de competență, este un fel de efect pervers al fostului regim care a distrus prin diferite metode de mancurtizare modelele, bunul simț, respectul pentru muncă și pentru omul care muncește, respectul pentru principii și pentru LEGE și, ar putea să piardă România, ieremediabil! Pentru că a generat non valori și incompetență crasă! Ce au văzut unii dintre băieții aceștia prin concediile lor, în care, în majoritatea timpului, probabil erau beți de alcool și de cât de grozavi se credeau, nu este turismul adevărat! În spatele oricărei industrii de turism stau minți luminate de cărți, de călătorii, de educație, de lecturi și foarte, foarte multă muncă de punere în valoare a unor vestigii, monumente, tradiții, povești sau chiar de ”invenții” de cai verzi pe pereți! Cu condiția ca cei din urmă să fie autentici!!!
Turismul bistrițean este pe cale de dispariție?
Cu excepția unui gospodar, chiar dacă este de la PSD, că și pe la acel partid s-au mai rătăcit oameni cu școală și cu viziune, Nicolae Moldovan de la Beclean, BN, este singurul primar care a îndrăznit să facă din aproape nimic o mare atracție la Figa, și pe care îndrăznesc să îl laud, pentru că a reușit să facă dintr-o băltoacă sărată, din apropierea localității Figa, băltoacă în care se scăldau niște bivoli, acum 15 ani, o viitoare stațiune turistică de interes regional: Băile Figa! Aceasta atrage și captează interesul unor turiști din județele Moldovei, din Banat, din județele vecine, dar în primul rând stațiunea aceasta de interes local, pe moment, este în topul destinațiilor bistrițenilor, care mulțumită domnului primar de Beclean, au unde să își petreacă finalurile de săptămână, au unde să își înmoaie oasele reumatice, iar tinerii au o mulțime de variante de petrecere a timpului liber, prin practicarea unor sporturi sau doar prin bălăceală în bazinele de toate felurile și pentru toate vârstele! Moldovan este exemplul perfect pentru a ilustra cum poți face din nimic-ceva, în timp ce la polul opus, Grapini de la Rodna poate reprezenta exemplu despre cum poți face din ceva-nimic! Alături de Grapini, la grămadă, intră și actualul jupân al județului Bistrița-Năsăud, fostul chelner Radu Moldovan, care prin ”competența sa în materie” a transformat fosta stațiune interbelică Colibița într-o băltoacă împuțită de interesele politice și de prezența unor așa ziși agenți economici, ca să spunem doar atât, cu care își pune în practică proiectele unor drumuri, care costă mai mult decât viaductele din Norvegia, Ilslanda și Finlanda, poate pentru ca din bugetele acestora, prin efectul pervers al șpăgii, se pare, să fie alimentat partidul dar și conturile sale și așa destul de umflate...? Despre acest subiect, cu ajutorul Lui Dumnezeu, cu o altă ocazie!
Locuitorii Rodnei erau cât pe ce să devină toți...schiori!
În ce îl privește pe actualul primar de la Rodna, tehnician veterinar, de meserie, fost crescător de capre, acestuia a început să îi cânte cucul din 2014, cum se spune în popor, când a devenit viceprimar de Rodna, și care, deși se dă săract lipit, pe declarația de avere, are o mamă bogată! Valentina Grapini, seamănă, când este vorba de bogăție cu mama lui Oprișan!!! Bogată și „bogată„! Mama lui oprișan de Rodna a început să cumpere și să moștenească terenuri, la Rodna, concomitent cu prezența fiului său Valentin Grapini la butoanele UAT RODNA! Membră în grupul de producători, care are ca adresă administrativă casa familiei Grapini din Rodna, cum ar veni membră a grupului infracțional organizat, ce mulge caprele imaginare declarate la APIA BN, V.G. este actualmente multiplă proprietară de terenuri, ajunse la ea prin tertipuri puse la cale cu un notar cunoscut și ceva judecător de la Năsăud, se pare, dar mai ales cu concursul primarului Grapini și al cuiva din UAT Rodna... Așa că, mama acestui ”oprișan” rodnean prin adopție, este foarte bogată. Momentul în care aceasta a început să acumuleze avere și terenuri coincide aproape la virgulă cu momentele ulterioare ajungerii fiului șef peste resursele Rodnei!
Dacă este să ne luăm după planurile primarului de Rodna, planuri care ar face de râs un autor SF obișnuit, dacă pesedeul rămânea la guvernare, nu venea pandemia și nici încălzirea globală, criza economică și prostia ridicată la rang de competență, aproape toți rodneni ar fi trebuit să se reprofileze și să se facă schiori, la fel și restul locuitorilor județului Bistrița-Năsăud, la ce domenii schiabile, avea în program primarul Grapini!
Nu ne putem imagina, iertați-ne, ce fel de turism ar putea dezvolta un astfel de personaj specializat în delapidări de fonduri europene, prin mulgerea unor capre care sunt moarte de peste 5 ani, dar crotaliile au fost strecurate la APIA împreună cu concesiunea a doi munți?! Poate slalom printre minciunile gogonate cu domenii schiabile, desprinse parcă dintr-un film de ficțiune or prinde orbul scoate-i ochii, în timp ce păzești caprele despre care am scris mai multe cuvinte decât firele de iarbă păscută de acestea în munții concesionați?! Peste 200 de hectare de pășune montană stau și acum și așteaptă caprele lui Grapini, să vină să pască iarba grasă ce tânjește după gurile lacome, care să mestece lăstărișul pentru ca acesta să nu sufoce biodiversitatea?! Toate acestea în timp ce rodnenii de rând nu au destulă pășune pentru animalele pe care cu greu le cresc și le îngrijesc! Să se apuce de schi pe domeniile virtuale ale lui Grapini, poate așa vor putea să își astîmpere foamea și să plătească taxele și impozitele... este recomandarea noastră, dacă tot l-au mai votat o tură...Cei care l-au votat!
Ce turism ar putea imagina un lăcomit la terenurile aflate la dispoziția UAT RODNA, din care și-a făcut parte după tipic, se pare și, la alte terenuri achiziționate din foloase necuvenite, poate, aflate după trecerea căii ferate dinspre Anieș către Rodna, pe dreapta, unde mama Grapini ar fi achiziționat la greu pentru a-și trage averi, probabil din punerea în practică a minciunile gogonate cu domenii schiabile și telegondole, parcări și magazine, închipuindu-și că toate acele proiecte fantasmagorice, care îi populează mintea și pe care le înșiruie cui stă să îl asculte, se vor materializa, poate prin magie, pe terenurile pe care mama Grapini a devenit proprietară?!
Grapini prins între promisiuni electorale și minciuni turistice
Omul acesta, sărmanul, ar trebui să ne trezească compasiunea! El este strivit între propriile minciuni electorale și minciunile turistice debitate mai nou și despre, vai mamă, ce stațiune colosală face și drege el la Valea Vinului, că o să vină și ceva extratereștri de pe Marte să o viziteze! Toate acestea după ce din 2014, de când a fost ales viceprimar și-a bătut efectiv joc de Casa Scriitorilor, dar și de localitatea Valea Vinului, nu are pic de rușine, ce să vorbim de simțul proporțiilor sau bun simț! Iar pentru cele care le-a pus la cale din răzbunare, că nu i s-a dat stațiunea scriitorilor, când a cerut-o, când nu era clasată ca monument istoric, să o DEMOLEZE el, a pus pe alții să o facă, așa cum se poate vedea din imaginile șocante privind rezultatul vandalizării sistematice, ar trebui oprit până nu este prea târziu... Prins în plasa proprilor minciuni, care, probabil țin la cei care l-au ales, a ajuns în halul în care uită că mai sunt oameni care nu și-au tranzacționat votul în favoarea lui, ba și alții care gândesc cu propria minte și judecă omul după fapte, nu după minciunile electorale sau turistice! Să pui la cale un asemenea haram când este vorba de un reper de o asemenea anvergură turistică și culturală, fără de care toate panglicile proiectelor scoase pe gură sunt baloane de săpun, denotă un personaj atât de prost încât se apucă să își taie craca de sub picioare și la propriu și la figurat?! Și asta în contextul în care singura șansă de dezvoltare a comunei Rodna, este TURISMUL! Iar turismul de la Rodna, dacă se vrea cu adevărat, fără Casa Scriitorilor, nu are nicio șansă! NU poate exista! Decât în mintea primarului Grapini Valentin! A încercat el o figură cu declararea Rodnei stațiune de interes local, pe serviciul PSD, dar turiștii care să viziteze buluc pseudoproiectele lui sunt plecați în alte locații!
Anul acesta, prin ”Casa Scriitorilor”, județul Bistrița Năsăud totalizează 140 de ani de turism și remarcarea în ghidurile europene de profil a stațiunii, care inițial avea exclusiv brand turistic, poate fi găsită în documentele vremii. Ce să mai vorbim de faptul că, între timp, în cei 140 de ani, de-a lungul timpului și timpurilor, acele case au mai fost amprentate de încă două branduri: unul unguresc, tot cu specific de turism, manifestat în timpul ocupației maghiare, în care Valea Vinului era supranumită Stațiunea Apelor Minerale sau Radna Borberek și unul cultural, cel care i-a și dat supranumele de ”Casa Scriitorilor”, recent, de după 1944.
Uniunea Scriitorilor din România a renunțat la concesiunea Casei Scriitorilor în 2011. Doar că Ministerul Culturii a uitat să ia act! 10 ani!
Uniunea Scriitorilor a renunțat la concesiunea asupra Casei Scriitorilor de la Valea Vinului încă din toamn lui 2011. Acest lucru s-a făcut printr-o adresă oficială către Ministerul Culturii, motivată de faptul că, date fiind fondurile financiare reduse, breasla scriitorilor nu mai putea plăti paza și administrarea celor două clădiri și nici curentul electric. S-a făcut atunci un inventar, o parte din bunurile de valoare au fost însușite, probabil cu voie de la București, de fostul administrator, care și păzea locul, restul au rămas pe loc și au făcut obiectul unor furturi la care s-au dedat unii și alții, atât din ValeaVinului cât și din Rodna, instigați pentru a vandaliza și distruge cât mai mult și cât mai repede! A urmat apoi o adevărată ”febră” a distrugerii celor două pavilioane, sub ochiul atent al celor care trebuiau să oprească vandalizarea și care a ajuns până la faza de tentativă de incendiu cu ”mână criminală”... Atunci, în 2015, din două puncte distincte, când unii dintre dușmanii caselor nu mai aveau răbdare, anumite părți din lemn dar și mobilier vechi și uscat au fost aprinse pentru ca focul să ajungă la acoperișul destul de uscat...Norocul a fost că, niște copii nevinovați au văzut flăcările și au chemat adulți în ajutor! Cu ajutorul acestora au stins pălălaia înainte ca flăcările să cuprindă terasele de lemn, vechi de peste 130 de ani! Se mizase pe faptul că fiind o noapte de sâmbătă spre duminică, Valea Vinului aflată departe de pompieri, drumul impracticabil, plus alte piedici, până dimineața să rămână din clădirile istorice doar pietrele...Numai că, dorința unora de a curăța locul și în virtutea unor atribuții aflate în sarcina primarului de a pune laba pe singurul teren, mai de Doamne ajută din sat, nu a ținut!
Grapini, specializat în Minciuni turistice!
Dacă acum, după doar 7 ani de ”oblăduire” Grapini, Casa Scriitorilor arată atât de jalnic, cum va răta după 15 ani? La finalul termenului pe care Ministerul Culturii se grăbește să i-l ofere lui Grapini pentru a distruge, probabil și piatra care mai stă în picioare acolo...Cine mai pune botul la vorbele acestui mincinos patologic, este or dezinformat or are un alt interes... Ilustrarea zicalei, la ce să te aștepți dacă dai bisturiul pe mâna maimuței pentru ca aceasta să facă operații pe creier este foarte potrivită în cazul acesta, în care, Ministerul Culturii pune în brațele celui vinovat de degradarea monumentului istoric de la Valea Vinului ce a mai rămas nedistrus... Poate pentru ca acesta să își finalizeze ”opera”?! O altă zicală românească spune că, dacă primești de pomană, așa și îngrijești...Ce alte argumente decât imaginile alăturate mai sunt necesare, pentru a justifica degradarea cu bună știință a ”Casei Scriitorilor” de la Valea Vinului de către ”anturajul” lui Grapini? Mai este nevoie de cuvinte? Ce așteptări putem avea de la un asemenea primar acultural, analfabet funcțional, în aproape toate domeniile cu excepția furatului resurselor? Iar aici avem dovezi zdrobitoare! El și-a dat deja măsura, examenul și maturitatea în relația de dușmănie distructivă pe care a avut-o încă de când era doar viceprimar, apoi în primul mandat de primar al Rodnei, începând din 2016! Efectul: se vede în imagini! Ce înțelegem din acestea? Că pofta lui de a distruge monumentul istoric nu are limite –acest aspect a fost demonstrat deja- și că, a-i da pe mână Casa Scriitorilor ar fi o imensă greșeală! Cine își asumă această gafă” monumentală”, care ar putea face ”istorie” ? Ministerul Culturii? Cine răspunde în țara asta, în care incompetența este ridicată la rang de profesie iar hoția este o practică ”necesară” pentru majoritatea aleșilor locali? Unde a fost Ministerul Culturii până acum? De ce nu a luat act de renunțarea oficială, din 2011, a Uniunii Scriitorilor din România, privind concesiunea asupra dreptului de folosință al Casei Scriitorilor de la Valea Vinului? De ce o face acum? Cu ce se ocupă slujbașii de la respectivul minister? De ce îi mai plătim?

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.