Archive

September 4th, 2022

Poetul și eseistul Michael Astner a fost la Viscri

redactia@ziarul-bn.ro
preluare ziarul de iași

 Iată că şi anul acesta am fost turist pentru o zi sau altfel spus: anul ăsta, „concediul” meu a căzut într-o zi de miercuri. Am fost (cu cumnatul şi sora mea, plus nepotul lor) la Deutsch-Weisskirch, adică la Viscri.

September 2nd

PSD și PNL au introdus noi „șopârle” în Legea avertizorilor de integritate

redactia@ziarul-bn.ro
preluare you tube.com

 Senatorii USR au refuzat să voteze astăzi noile modificări toxice la Legea avertizorilor de integritate, lege care se află în procedură de reexaminare, la cererea președintelui României. Cea mai gravă modificare, propusă de senatorii PNL, prevede, practic, eliminarea anonimatului avertizorului de integritate. Mai mult, divulgarea publică directă rămâne condiționată de raportarea internă sau de niște termene care conduc la întârzierea aflării unor ilegalități.

August 16th

Dosarul Revoluției și ”mica lustrație”?! Ep. I

Florica Dura


Re trimiterea în instanță a dosarului Revoluției este de fapt BLAT? Se încearcă salvarea lui Iliescu? Lustrație de formă? Sau: Iliescu judecat pentru sângele vărsat?

August 8th

Criză de încredere în plutonul de ratați? Este analiza lui D Tapalagă pe g4media

redactia@ziarul-bn.ro
preluare g4media.ro

 Un sondaj realizat de Avangarde la comanda PSD dat publicității marți, 2 august, indică o criză majoră de încredere în toată clasa politică românească. Alegătorii i-au sancționat într-o proporție atât de mare pe liderii marilor partide și pe șeful statului, încât ar trebui să-i pună serios pe gânduri.

România plagiată are șanse”să îngroape” România educată? Ep. II

Florica Dura

 Sistemul s-a scremut pentru a-l spăla pe generalul doctor din frunte Guvernului, de plagiat. În fapt nu pe Ciucă l-au făcut scăpat de furtul intelectual, prin mobilizarea Justiției, Parchetului General, Ministerului Educației și urmează Parlamentul (?), care va trebui să voteze o lege menită să-i scape, de fapt pe alți mulți plagiatori din sistem de ”patalamaua de hoți”? NU? Acest ”landromat național” este conceput în bătaie de joc față de viitorul României?

July 31st

România plagiată are șanse”să îngroape” România educată? Ep. I

Florica Dura

 România plagiată are șanse”să îngroape” România educată? Ep. I
Ministrul Câmpeanu a primit ”ordin” să îngroape școlile românești și să distrugă astfel ce a mai rămas corect prin universități pentru a transforma România într-o ”parodie plagiată” ? Toate acestea pentru a salva un general devenit premier, despre care, de luni de zile presa internă și externă scrie că este suspect de a fi plagiat, ba a și fost dovedit că a copiat, fără să citeze sursele, potrivit jurnalistei Emilia Șercan, un număr de 142 de pagini?

July 29th

Pisoiul iubitor de surfing din Hawaii face ravagii pe internet!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare you tube.com

 Clipul în care pisoiul hawaiian apare făcând surf a adunat aproape 9 milioane de vizualizări. După șapte luni de la postare.

July 24th

Premierul maghiar a făcut declarații anti UE și anti SUA la Școala de vară de la Tușnad, România!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare b1 tv

 Victor Orban premierul Ungariei a făcut declarații putiniste la Școala de vară de la Tușnad. El a subliniat faptul că, dacă Trump și Angela Merkel ar fost la comandă politică, războiul din Ucraina nu ar fi avut loc. Detalii despre afirmațiile cel puțin belicoase și explicit împotriva României ale liderului de la Budapesta în clipul preluat de pe you tube.com

Cine apără România? Cu cine mergem la război? Ep. II

Florica Dura

 Concluzia amară din finalul episodului anterior este că, americanul de rând, soldat NATO sau francezul or belgianul nu au de ce și nici cum să apere o Românie din care bărbații apți de război au fost nevoiți să plece din cauza corupției, a nefuncționării statului de drept și a arivismului unei clase politice care nu se mai satură de furat?

Analiză demolatoare pentru Klaus Iohannis făcută de prestigiosul think-tank Oxford Analytica: ”Președintele erodează democrația / Întoarcerea lui Iohannis către armată și serviciile de informații ridică îngrijorări cu privire la viitorul democrației”

redactia@ziarul-bn.ro
preluare g4media.ro

 Prestigiosul think-tank britanic Oxford Analytica, unul dintre cele mai influente la nivel global, a realizat o analiză extrem de critică la adresa președintelui Klaus Iohannis. Intitulată ”Președintele erodează democrația pluralistă din România”, analiza arată că Iohannis se bazează tot mai mult pe serviciile de informații pentru a-și menține puterea. Analiza OXAN mai arată că influența lui Iohannis în regiune este scăzută, în timp ce popularitatea internă e în cădere liberă.