…Buda sau Urma scapa turma

 
…la 24 de ani imi faceam debutul in dramaturgie la Teatrul National din Tg-Mures cu piesa intitulata simplu “Buda” (“Urma scapa turma” a fost adaugat ulterior, la insistentele directorului? regizorului? – nu mai tin minte). Actiunea era si ea cat se poate de simpla – cativa oameni, de toate felurile, mor blocati intr-o buda publica. Toti. De scapat, nu scapa nimeni, dar fiecare isi gestioneaza moartea diferit. Piesa se dorea, de buna seama, o meditatie asupra conditiei umane in general si a romanilor, in particular, dar – prin forta lucrurilor – continea si cateva consideratiuni pe marginea ideei de “buda”, cum ar fi, bunaoara, aceea ca o “buda publica” reprezinta cumva o contradictie in termeni, avand in vedere ca stramosii nostri ii spuneau “privata” – cum vine asta: “o privata publica“?

Ca nu doar romanii asociaza acest spatiu cu unul al retragerii, al odihnei, o demonstreaza si alte limbi: “toaleta” – acolo e locul privat (“loo” din frantuzescul “lieu“) unde mergi sa te pregatesti pentru aparitia in public; e WC (water closet – dulapul cu apa) sau “restroom” – camera de odihna. E, din multe puncte de vedere, un spatiu al intimitatii si reculegerii (nu radeti!). Cand pictorii de la Salonul Independentilor se luptau sa-si agate tablourile in locurile cele mai vizibile, Toulouse-Lautrec a cerut care ale sale sa fie plasate … in buda, “pentru ca acolo isi petrece omul unele dintre momentele cele mai frumoase din viata“.

Daca femeile, insa, folosesc locul mai degraba in sensul de “toaleta” in care iti pregatesti “persona” (masca) pentru iesitul in lume, barbatii il utilizeaza mai degraba ca “restroom” – camera de odihna si reverie. Nu dispun de cifre oficiale, dar din nenumarate conversatii si din observatii directe, majoritatea barbatilor folosesste buda ca unul dintre locurile privilegiate pentru citit. Le transforma in mini-biblioteci, unde gasesti macar cateva reviste, daca nu si carti. Si cu asta ajungem la ideea care mi-a venit abia ieri (si va rog inca o data sa nu radeti!):

Da, presa tiparita este in buda. Dar, paradoxal, tocmai aceasta buda ar putea-o salva de la pieire.

E drept, poti merge cu laptop-ul sau cu I-pad-ul in buda – dar e si incomod si inestetic. Cele doua nu se potrivesc. Nu rimeaza. (E vorba, probabil, si de reminiscente din vremurile in care la privata citeai un articol-doua, dupa care te stergeai, la propriu, cu ele la fund. Ati incercat asta vreodata cu un laptop? O revista, un ziar, pot fi lasate fara emotii mari, pe podeaua din baie: udate sau stropite cu sapun sau ale cele, se pot citi in continuare.

Asadar, pana mai exista oameni care citesc pe buda, mai exista speranta si pentru presa tiparita – care ar trebui sa se orienteze catre acest public-tinta. In definitiv, cu totii avem nevoi mai mici sau mai mari, nu? Va spun, urma scapa turma.

PS Ii rog pe aceasta cale pe cei care mai detin cumva textul piesei cu pricina sau macar imagini de la premiera sa ma contacteze – raman dator.