Centrul de Economie Montană - CEMONT - a 5 - a Conferință despre montanologie

 Pe parcursul a două zile, vineri și sîmbătă, 23 și 24 septembrie, s-a desfășurat la Vatra Dornei a 5-a conferință anuală de montanologie organizată de CEMONT - Centrul de Economie Montană, în  colaborare cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie  Cristian-Sibiu, Agenția Zonei Montane- MADR, Forumul Montana din România, Federația Agricultorilor de Munte-Dorna, Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală-Montană Romontana.

Conferința a fost dedicată celebrării a 150 de ani de activitate a Academiei Române și a avut tema: Cercetarea Montanologică multidisciplinară, o componentă academică perenă.

Participanții, reputați oameni de știință, au conferențiat pe parcursul celor două zile abordînd teme stringente ale economiei montane de la concepția unei școli academice de montanologie, dimensiunea spirituală a economiei mondiale versus economia montană, la managementul energetic al construcțiilor montane la turismul responsabil în spațiul montan, oportunitate pentru comunitățile locale, fonduri nerambursabile în zona montană, persepective și dificultăți în accesare.

Invitat la lucrările conferinței de la Vatra Dornei, Emil Iugan, managerul Miss Grup Anieș BN, cunoscut susținător al economiei montane, a susținut comunicarea cu tema: Rolul antreperenorului pentru punerea în valoare a resureselor locale și dezvoltarea durabilă a comunităților montane.

Au conferențiat: Prof.univ.dr. Radu Rey, director CEMONT, prof.univ.dr. Emilian Dobrescu, prof.univ.dr.Gabriel Popescu, prof.dr. doc.Mihai Valică, prof.univ.dr. Ioan Surdu, prof.univ. dr.Ioan Jelev și alți reputați cercetători în domeniul montanologiei.

 

Foto ilustrație : Vatra Dornei

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.