Despre "tradiţia" nădirii cu cadavre de cai şi inutilismul actualei Administraţii a Parcului Naţional Munţii Rodnei
Ca urmare a apariţiei în presa de BN a unui comunicat trimis spre publicare de ONG-ul de protecţie a mediului Eco Rodna, ne facem o datorie civică din a aprecia luarea de poziţie a acestuia, din a completa informaţia oferită, şi , ne permitem să punem mai multe întrebări, chiar dacă retorice, cu privire la lipsa de reacţie a Adminstraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, în cazul suspiciunii de braconaj cu nadă de cal mort, descoperit săptămîna trecută la limita cu PNMR, în zona Strîmba Romuli. Pentru conformitate cu originalul preluăm comunicatul cu pricina şi fotografiile aferente, pentru ilustrare, cu acordul redacţiei www.bistritaonline.ro.
Tradiţia nădirii şi a suspiciunilor de braconaj
1. Felicitări pentru poziţia asumată de EcoRodna referitor la practica nădirii cu cadavre de cai la limita Parcului Naţional Munţii Rodnei, în scopul atragerii carnivorelor mari, în special urşi, în bătaia puştilor unor vînători, care au decimat numărul animalelor sălbatice din Parcul Naţional Munţii Rodnei!
2.Confirm existenţa practici nădirii, devenită aproape tradiţională în tot arealul Munţilor Rodnei.
Personal, în toamna lui 2007, am filmat în calitate de reporter Protv un asemenea episod, exact în punctul Sub Piatra, acolo unde, zilele trecute, voluntari ai EcoRodna au fotografiat resturile cadavrelor de cai şi alte momeli amplasate pentru atragerea urşilor bruni din PNMR, înspre foişorul din care vînătorii lui Pavel Sîngeorzan aşteaptă să apese trăgaciul.
Am ajuns pe Strîmba – Romuli, în locul numit Sub Piatră, supranumit “La nadă” împreuna cu jandarmii montani, după mai multe informaţii apărute în presa locală privind firma de vînatoare a lui Pavel Sîngeorzan, care era la a nu ştiu cîta suspiciune de braconaj de acest fel. Intre timp practica nădirii a intrat în reflex şi face o ucigaşă tradiţie în tot arealul Munţilor Rodnei, şi cu ajutorul şefei APNMR, Doina Jauca, dar şi cu "ajutorul" poliţiştilor de la IJP BN, Seviciul Arme şi Muniţii.
3.De acord cu afirmaţia din comunicatul Eco Rodna că ITRSV şi Garda de Mediu BN nu prea îşi fac treaba… Aici, am nişte nelămuriri, dar şi nişte completări.
Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, cînd isi face treaba? Sau ca să pun altfel întrebarea, de ce nu îşi exercită atribuţiile conferite chiar de Legea 49/2011, prin care se aprobă OUG 57/2007, în care se precizează că la limita ariilor protejate, adminstraţiile au atribuţii? Sau APNMR nu e admistraţie? Atunci ce este APNMR? Să se definească, ca să ştim şi noi!
Ultima nadă
În ce priveşte nădirea din mai 2011, de pe Strîmba-Romuli, de ce APNMR nu a făcut nimic, nici măcar o poziţie de ochii lumii nu a luat? Şi de ce nu a sesizat ITRSV şi Garda de Mediu? Care au atribuţii. Iar dacă a făcut-o cum o dovedeşte? De ce, biologul APNMR, Claudiu Iuşan, în calitate de preşedinte al Eco Rodna, ia atitudine şi APNMR tace? Se teme APNMR? Sau şefa APNMR? Şi de cine se teme? Se simte cu musca pe căciulă? Are în familie vănători care se fac vinovaţi de practica nădirii la limita cu PNMR şi prietenii ca şi duşmanii ştiu acest lucru ?
Ce interese ascunse are şefa APNMR Doina Jauca, încît biologul PNMR Claudiu Iuşan este băgat la înaintare în bătălia cu Pavel Sîngeorzan, şi în textul comunicatului unui ONG, EcoRodna, condus de biologul angajat al APNMR Claudiu Iuşan, este scuzată lipsa de reacţie a APNMR? Sau Claudiu Iuşan a sărit calul? Altul decît cel mort... Şi nu a anunţat pe nimeni, nici măcar pe şefa lui directă Doina Jauca?
Spre conformitate cu originalul, cităm pasajul cu pricina din comunicatul în discuţie, din care reiese şi flagranta inutilitatea a APNMR; „ Deoarece situaţia este frecventă şi des întâlnită în ultimii 6 ani, iar Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei este în imposibilitatea aplicării de sancţiuni în afara limitelor ariei protejate, iar măsurile de combatere ce revin Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj, precum şi Gărzii Naţionale de Mediu Bistriţa nu se fac simţite , vom demara acţiunea de sesizare a Comisiei Europene în vederea suspendării licenţei de vânătoare a respectivei asociaţii şi aplicării procedurilor legislaţiei europene transpuse în legislaţia naţională”
Nevoia sesizării Comisiei Europene
4. De acord cu sesizarea Comisiei Europene, şi chiar ar trebui dată o mînă de ajutor pentru ca această instituţie să fie afle cît mai repede despre mascarada administrativă de la Parcul Naţional Munţii Rodnei. Dar pînă atunci, să analizăm puţin relaţia dintre Doina Jauca şi Pavel Sîngeorzan. Pentru că, privită din avion, şefa APNMR Doina Jauca are o problemă cu aplicarea legii în general şi în special cînd în cauză sînt afacerile lui Pavel Sîngeorzan. Pentru că Pavel Sîngeorzan nu încalcă legea numai pe fondul de vînătoare, şi la limita PNMR, prin amplasarea de nade şi decimarea animalelor din PMNR, ci o încalcă şi în Zona de Conservarea Specială, atunci cînd extrage marmură din carierele pe care le are în concesiune, aspect asupra căruia APNMR în frunte cu Doina Jauca închide ochii de cel puţin 6 ani, de cînd acestea trebuiau închise.
Pentru că altfel nu se explică, de ce tocmai pentru prosperitatea lui Pavel Sîngeorzan, şi continuarea afacerilor lui cu marmură, în aprilie anul trecut, Consiliul Şiinţific al PNMR propunea Ministerului Mediului, în a cărui subordine se află PNMR, ca zonele concesionate de afaceristul din Coşbuc pentru extragerea marmurei, încă din 2005, şi din care după intrarea în vigoare a OUG 57/2007 a extras ilegal preţioasa materie primă, să fie scoase din Parcul Naţional, pentru ca acesta să îşi poată vedea mai departe de afacerile bănoase, din care cotizează suficient încît să beneficieze de trecere pe lîngă Consiliului Ştiinţific!
Pentru unii mumă pentru alţii ciumă
Şi toate astea în timp ce comunelor care au păduri în Parcul Naţional Munţii Rodnei li se emit facturi de plată pentru administare şi pază, fără a li se da măcar un leu compensare pentru proprietăţile aflate în Parcul Naţional şi din care nu li se permite să extragă exemplarele de arbori uscate pe picior, ca urmare a atacurilor de ipide, pe cînd localnicii privesc neputincioşi, la un peisaj lunar, în care li se usucă sute de hectare din pădurile strămoşeşti, în vreme ce APNMR invocă legea ariilor protejate şi decizia unui Consiliu Ştiinţific manipulat şi manipulabil, de Doina Jauca, funcţie de interesele personale ale acesteia şi nu funcţie de interesele Parcului Naţional. Oare cu ce îi tratează Doina Jauca pe iluştri membri ai Consiliului Ştiinţific, majoritatea specialişti eminenţi în protecţia mediului, încît le adoarme vigilenţa?
5.Comunicatul Eco Rodna, foarte bine venit, deşi expediat doar la o parte a presei locale de BN, este un exemplu de implicare civică a preşedintelui acestei organizaţii ( biologul PNMR Claudiu Iuşan) sau e vorba de o mişcare “în front”, cu acordul Doinei Jauca, pentru a da impresia că APNMR nu este lovit de inutilitate şi “lucrează”?
Mai multe instituţii vinovate de cîrdăşia intereselor în PNMR şi de tolerarea braconajului
6. Practic, din punctul meu de vedere, în cazul amplasării de nadă, descoperită de Eco Rodna săptămîna trecută pe Strîmba-Romuli, se fac vinovate de neaplicarea legii urmatoarele institutii în frunte cu Adminstraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei: ITRSV Cluj, Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud, IJP BN şi Direcţia Sanitar Veterinară şi de Siguranţă a Alimentelor BN, care ar fi trebuit măcar săptămîna trecută, dacă nu din 2006 încoace ( adică doar de 6 ani), să facă anchete şi să stopeze practica nădirii în Munţii Rodnei la limita cu PNMR, pînă să nu devină o "tradiţie", atit pe Strimba Romuli cît si in Dealul Negru Rodna, Balota Gaji, Nechitaş, şi alte locaţii, toate aflate la limita cu Parcul Naţional Munţii Rodnei, acolo unde, potrivit surselor noastre, într-un total conflict de interese, şi în sfidarea legilor pe care le "aplică" nevasta, însuşi Alexandru Jauca, soţul Doinei Jauca, adminstrator al Fondului de Vînătoare 15, amplasează prin intermediul pădurarilor din subordine, de la nou înfiinţatul Ocol Silvic Valea Vinului, cadavre de cai, ori cai bolnavi, pentru atragerea carnivorelor mari şi mici din Parcul Naţional Munţii Rodnei, spre a le avea în bătaia puştii, atunci cînd consilierul judeţean din partea PDL BN, cu acest nume, are chef să împuşte ceva, stînd comod la cabana ascunsă în jnepenişul de la Dealul Negru -Rodna, ori să se uite cum ies caprele negre din PNMR, prin Caldarea Gaji şi vin să se hrănească în Nechitaş, fără să aibe habar că sînt în vizor! De altfel, conflictul de interese al Doinei Jauca şefă a PNMR cu soţul ei, inginerul Alexandru Jauca, şef al nou înfiinţatului Ocol Silvic Valea Vinului, este vizibil şi de pe Lună, nu numai de pe Pămînt, şi pe ideea că, şefa Parcului, chipurile protejază ceea ce bărbatul ei vînează, şi dă aprobări pentru derogarea de la anumite amenajamente, aceluiaşi soţ, care taie pădurile din PNMR, invocînd aprobarile APNMR, într-un total dispreţ atît al Codului Silvic cît şi a Codului de Vînătoare.
Comunicatul EcoRodna, semnat de biologul PNMR Claudiu Iuşan în calitate de preşedinte
Ca urmare a unor deplasări în teren în zona Valea Strâmba (Romuli) – Bătrâna – Tarniţa la Cruce din Parcul Naţional Munţii Rodnei împreună cu un grup de montaniarzi în perioada 10-12 mai, s-a observat o practică ilegală a Asociaţiei de Vânătoare Montana Coşbuc coordonată de Pavel Sângeorzan. Asociaţia a amplasat 2 cadavre de cai morţi şi mai mulţi saci cu resturi de animale moarte şi porumb pe limita Parcului Naţional Munţii Rodnei în zona Sub Piatră (Valea Strâmba) în vederea atragerii carnivorelor mari şi cu precădere a urşilor în afara limitelor Parcului şi a-i împuşca din cabana de vânătoare amplasată tot pe limita Parcului Naţional, la doar 20 m de zona de amplasare a nadei.
Deşi nădirea carnivorelor mari prin amplasarea de animale moarte cu rol de atractanţi este o activitate interzisă prin Legea vânătorii 407/2006 (Art. 35, Alin. 4), Legea 49/2011 privind regimul ariilor protejate, aceasta este frecvent întâlnită la Asociaţia de vânătoare Montana Coşbuc, anual fiind constatată de către rangerii Administraţiei Parcului şi voluntari dar fără să se ia măsuri de eradicare a problemei.
Din discuţiile cu muncitorii la exploatarea forestieră din fondul de vânătoare de 16.000 ha administrat de Montana Coşbuc, a reieşit că în seara de 11 mai, în locaţia Sub Piatră, membrii asociaţiei au vânat un exemplar de urs brun, acesta fiind atras de mirosul animalelor moarte în afara limitelor Parcului Naţional Munţii Rodnei.
Având în vedere faptul că ursul brun este o specie prioritară care a stat la baza desemnării sitului Natura 2000 Munţii Rodnei, orice activitate care afectează starea de conservare a speciei în situl de importanţă comunitară şi în imediata vecinătate a acestuia este strict interzisă, asociaţia de vânătoare fiind pasibilă de pierderea licenţei de vânătoare.
Deoarece situaţia este frecventă şi des întâlnită în ultimii 6 ani, iar Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei este în imposibilitatea aplicării de sancţiuni în afara limitelor ariei protejate, iar măsurile de combatere ce revin Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj, precum şi Gărzii Naţionale de Mediu Bistriţa nu se fac simţite, vom demara acţiunea de sesizare a Comisiei Europene în vederea suspendării licenţei de vânătoare a respectivei asociaţii şi aplicării procedurilor legislaţiei europene transpuse în legislaţia naţională.
Claudiu Iuşan, preşedinte
- 9077 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
-
19/11/2024 - 11:49
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
APNMR (Parcul Naţional Munţii Rodnei), Jud.Bistriţa-Năsăud
* Înafară de această temă - BRACONAJ - fapt relatat în articolul //Despre "tradiţia" nădirii cu cadavre de cai şi inutilismul actualei Administraţii a Parcului Naţional Munţii Rodnei //, pentru care redacţia ziarului "ZIARUL BN", merită aplauzele de rigoare... (!!!), am considerat util să adaug încă un aspect. Cu un pic de muncă, implicare şi interes, ar fi benefică găsirea de soluţii şi fonduri pentru realizarea împrejmuirii Parcului Naţional Munţii Rodnei (pentru început parţial, apoi, pas cu pas, chiar întregul parc). Această idee poate fi considerată chiar propunere pentru salariaţii APNMR, printre care, după ştiinţa mea există specialisti în domeniul întocmirii diferitelor proiecte în vederea accesării de fonduri ...
- Dacă în alte zone se poate, aici de ce nu se încearcă...??? !!!
traditia nadirii
da-mi exemplul unde s-a facut!
articol rautacios
Daca considerati ca cei ce la Parc pot sa faca ceva in fara limitelor ariei protejate, va inselati, si amenzile din interiorul parcului sunt contestate si castigate dar cele din afara limitelor nu se mai pune problema.
intrebari
Corect in mare parte dar insuficient si putin tendentios si patimas.
De exemplu, Claudiu Iusan a fost pontat la parc in data de vineri, cand a facut constatarea, sau era cu diurna de la EcoRodna?
Rangerul care l-a insotit era doar voluntar al EcoRodna, sau angajat al PNMR care in ziua respectiva era in patrulare si isi primea banii de la serviciu de la Parc?
Celelalte lucruri, suporta discutii si ele.
intrebari
Corect in mare parte dar insuficient si putin tendentios si patimas.
De exemplu, Claudiu Iusan a fost pontat la parc in data de vineri, cand a facut constatarea, sau era cu diurna de la EcoRodna?
Rangerul care l-a insotit era doar voluntar al EcoRodna, sau angajat al PNMR care in ziua respectiva era in patrulare si isi primea banii de la serviciu de la Parc?
Celelalte lucruri, suporta discutii si ele.
vorbe
ar fi bune niste precizari:
1Din cite stiu, fara un pic de pasiune, nimic nu se materializeaza. Asa si cu protectia mediului! Dar, fiecare face cum crede de cuviinta. Eu imi asum pasiunea.
In rest, ramin intrebari retorice de genul ce fac institutiile statului in care specialisti platiti din bani publici, adica ai nostri, ard gazul in timp ce protectia mediului ramine un proiect teoretic... sigur ca intre timp unii isi fac averi, altii afaceri cu statul, iar altii ( parlamentari si consilieri judeteni) promoveaza legi care sa protejeze mafia din paduri si din parcurile nationale! Totul pe banii contribuabilului.
2.In cel il priveste pe Claudiu Iusan, si dubla lui implicare, atit ca ONG-ist sef, din a carui ONG, fac parte citiva din angajatii APNMR, si citiva Jauca, sint institutii abilitate cu controlul atit al conflictului de interese cit si a folosirii banilor europeni! Gen POLITIE si OLAF.
3. Poate ca atit Iusan cit si rangerul sau rangerita, avind in vedere ca intimplarea s-a petrecut intr-o zi de lucru a saptaminii erau pontati si la Parc si pe diurna de la ECoRodna. N-ar fi prima data, din informatiile pe care le avem, de la sursele noastre...
replica la intrebari
Intr-adevar am fost pontat la parc in data de vineri, dar constatarea nadei am facut-o joi seara (in afara programului de la parc) cand eram voluntar in munte si unde am ramas peste noapte. Diurna din partea Asociatiei Eco Rodna este treaba mea si nu a altora.
Rangerul care ma insotea era in timpul liber (dupa ora 16) cand am facut constatarea in teren (joi).
Vineri in timpul programul la Parc am intocmit procesul verbal si transmis Adminsitratiei Parcului. Dupa programul d ela parc, adica vineri seara am transmis presei articolul, deci tot in timpul liber.
aiureli fara substrat
Daca sustineti ca exista conflicte de interese intre Asociatia ECO RODNA si Adminsitratia Parcului, va rog sa le expuneti. Oricine poate crea un ONG in Romania. Bilanturile contabile vi le punem la dispozitie oricand sa vedeti transparenta accesarii si implementarii fondurilor europene. Ca sunteti ofticata ca nu reusiti sa accesati fonduri prin organizatia pe care o coordonati, e alta problema. Una e sa lucrezi in domeniul protectiei mediului si sa te sacrifici pentru asta, renuntand la multe, si alta e sa bati din gura de pe margine si sa nu se rezolve nimic. Si inca ceva, ceea ce a reusit Asociatia ECO RODNA in cei 4 ani de la infintare, adica implementarea a peste 10 proiecte, este intr-adevar demn de invidiat pentru cei ce stau pe tusa.
cand se termina toate , se vor termina smecheriile?
In ceea ce priveste familia jauca, personal nu-i cunosc dar la liceul sanitar am avut ocazia sa-i intalnesc odorul Diana , care nu de putine ori in stare de ebrietate facea striptis dezbracata complect impreuna cu Olimpia si multe alte chesti care le scria pe perete ,iar cand vreun profesor lua atitudine la prostiile de copil de bani gata ,diana venea cu afirmatia :"Domnul profesor cum doriti lemnul? In picioare , cherestea ,etc.Atunci am inteles prin impertinenta , obraznicia si batjocura care se produce in aceea zona cu padurea si parcul , unde parinti ei vamuitori cordonau tot dupa bunul plac.Este pacat ca ne dam seama destul de tarziu ca astfel de oameni au hacuit padurea , vanatul si tot ce a fost de furat.Cand o sa plateasca pentru ilegalitatile ce le-au facut si inca mai fac.
deplorabil
In calitate de profesor ce am lucrat cu Administratia Parcului, ma mir ca asteptati minuni de la o mana de oameni care se zbat asa cum stiu ei pentru a face ceva in vederea instruirii elevilor si protejarii valorilor naturale locale. Aruncati cu noroi si in cei care semnaleaza anumite nereguli si in loc sa ii sprijiniti, despicati firul in patru si ii luati la rost ce cautau in acea zona in acel moment si cine ii plateste? In Romania asa ceva se poate. Faceti coalitie si spirjiniti parcul sa pedepseasca pe cei ticalosi cum e Sangeorzan. Eu ma pun in situatia unuia de la parc care sa dea amenda lui Sangeorzan, in primul rand ei nu pot legitima persoana, doar politia si jandarmeria poate, asa ca daca omul nu arata buletinul, poti sa plangi langa el. Apoi, mergeti si vedeti cum arata semnalizatoarele auto pe drumul din Valea Stramba, am fost recent cu cativa elevi acolo, toate sunt ciuruite de gloante, mai rau ca in vestul salbatic. Suntem un popor de barfitori si slugarnici. Aruncati cu pietre in adminsitratia parcului, in acest fel sigur veti reusi sa faceti ceva pentru protectia mediului. Sau doriti sa fie schimbati din functie? Foarte bine, puneti-l pe Sangeorzan Pavel si nu veiti mai avea probleme cu ursii, lupii, ii extermina rapid, sau doriti sa fiti dumneavoastra directorul parcului pentru a carmui destinele rezervatiei?
ursii se duc si lumea rade
vreme trece, vreme vine, ursii se duc in bataia pustii. Dur articol si daca e adevarat, ar trebui sa facem ceva sa stopam braconajul ursilor din Muntii Rodnei. Animale moarte, vaci si cai sunt puse in acea zona de Sangeorzan&company de multi ani, ma mir ca a indraznit cineva acum sa zica lucrurilor in fata si voi ii puneti la zid si trageti in ei, in loc sa sapati la radacina si sa duceti ancheta mai departe si astfel vinovatii sa plateasca. Eu la asa ceva ma astept din partea presei care se respecta.
Pai in zona Romuli unde
Pai in zona Romuli unde vaneaza Sangeorzan, cei de la rezervatie sunt mana inmana cu vanatorii, au permis de arma si restul e clar
raspunsuri pentru Claudiu Iusan
Din cite stiu, nu am solicitat inca nici un leu pentru a proteja mediul, nici in calitate de jurnalista si nici de oengista. Asa ca nu aveam cum sa pierd sau sa cistig finantari. Iar daca te referi la acel proiect din 2005, pe care impreuna cu APM si PNMR l-am scris, si la care eu eram doar un partener, iar tu ai venit cu o tema de la madam Jauca, tema care din start nu avea relevanta necesara pentru a cistiga finantarea, te ambalezi de pomana. Nu eu am solicitat finantarea aceea ci APM. Ar fi bine sa te decumentezi mai inainte de a afirma ceva.
Eu te-am respectat si te respect ca biolog si ca om cu idei relevante, in materie de proiecte, dar nu te baga in jurnalism si incerca sa imi dai lectii, ca eu nu m-am bagat in specialitatea ta! Si nici nu ti-am dat lectii.
Iar daca vrei sa o spun, o spun sa stie si altii, ca in 2005 , cu ajutorul lui Dumnezeu, a unui fost director APM, si a unor prieteni maramureseni, fara nici un proiect, si cu miinile goale am oprit vinatoarea la capre negre, pe cind mai erau vre-o 6 in tot parcul ala de zeci de mii de hectare! Iar Jauca titia ca barbatul ei nu putea organiza vinatoarea cu nu stiu ce neamt, dupa ce umflase cifrele la evaluare si isi aranjase o capra drept cota de recolta! Toate astea in contextul in care, rupicaprele, bietele erau pe cale de disparitie! Si in acest context, tu doreai sa identifici batracienii de parc, pe bani europeni! La solictarea Doinei Jauca! Atunci erai sincer si onest, nu erai bagat ca acum pina in git in cirdasiile clanului! Si ai recunoscut, si sint martori!
raspunsuri pt Florca Dura
1. Tema respectivului proiect a venit de la mine in urma constatarii masacrului de batracieni care se practica in zona, iar avand in vedere ca aceste specii sunt protejate, finantarile se obtin mai usor decat pentru capre negre care nu figurau pe nici o lista protectiva, dar asta o stie un cunoscator si nu un amator. relevanta nu a avut propunerea de proiect deoarece ati inclus camere video si alte prostii care nu aveau ce cauta in propunerea de proiect.
2. In stoparea vanatorii la nivel de judet ati avut o contributie si nu o contesta nimeni, dar in cazul nadei din Stramba doar ati batut din gura si aruncat acuzatii in stanga si in dreapta fara rost.
3. Aberatiile cu 6 capre negre sunt inventii proprii fara sustinere in teren, dar stiti mai bine ca mine cate exemplare erau in 2004 cand adminsitratia a preluat fraiele ariei protejate.
4. Nu era vorba de identificarea batracienilor in proiect ci de constientizarea necesitatii de protectie a speciilor aflate in pericol datorita supraconsumului si nu erau bani europeni ci ai Fondului Mondial pentru Mediu GEF (SUA), daca ati participat la proiect ca partener, macar atat puteati sa stiti. Speciile de batracieni din parc le stiam inainte sa devin biolog la parc.
5. Nu va dau sfaturi de jurnalism dar intreceti masura cu acuzati nefondate si marsave la adresa mea, doar aberati in continuu, ceea ce un jurnalist nu face fara sa aiba mai multe surse de informare, iar cele pe cale le aveti sunt la fel de dubioase.
6. Asa cum reiese din toate articolele scrise despre Muntii Rodnei aruncati cu noroi in toata adminsitratia parcului deoarece duceti o lupta personala cu anumite persoane, ceea ce nu este corect, sunt 18 oameni care muncesc si nu pe bani publici, intrebati RNP Romsilva sa va spuna acest lucru deoarece nu suntem bugetari. Nu mai sustineti aberatii in acest domeniu.
7. Interesant ca pe fostul director al parcului nu il combateti si care in cele cateva luni cat a stat pe scaunul uns politic si a facut numai prostii si avizat proiecte vadit distrugatoare la adrsea parcului, oare de ce? Ca e in echipa care trebuie?
8. Interesant ca sariti si atacati doar parcul, dar celelalte institutii abilitate de control in acea zona unde a fost amplasata nada, le lasati in pace si oare de ce?
Astea sunt doar cateva observatii.
Pentru Claudiu Iusan
Intrebari, Raspunsuri, Constatari:
1. Sa inteleg ca batracienii erau mai putini decit caprele negre?Si erau mai importanti?
2. E vorba de vinatoarea la capre negre in Muntii Rodnei, si nu e putin lucru! Opreste si tu vinatoarea in Muntii Rodnei, la ursi, daca te doare soarta acestora. Si o sa te ajut si eu si altii care iubesc animalele, cu adevarat, nu declarativ. De ce te legi de meseria mea de jurnalist, ca eu nu m-am bagat in meseria ta de biolog?
Eu, imi fac datoria de jurnalist, si activist de mediu, chiar daca uneori trebuie sa vorbesc mult...Am facut si presa radio si, recunsoc, uneori imi si place sa vorbesc! Cu temei. Tu de ce ai reactionat ca un jurnalist de mediu si ai scris comunicate cind ar fi trebuit sa suni la institutiile abilitate, sa te acoperi cu probe privind acest lucru, si abia apoi sa scri si sa faci valuri in presa, nu sa faci sesizari la GM si ITRSV abia a treia zi dupa comunicat! Abia atunci cind ti-a cerut sefa ta, pe care o aperi, de parca ar fi cel putin Elena Udrea! Chiar in cazul problemei de la Strimba Romuli, despre care eu scriu si vorbesc de cel putin 5 ani, tu, te-ai trezit abia saptamina trecuta. Care dintre noi isi face treaba, cind, si de cind?! Tu o faci doar cind iti convine, in rest pactizezi cu cine zice Jauca, si votezi in Consiliul Stiintific dupa alte interese decit cele de biolog al PNMR. Cind ti-ai riscat viata bagindu-te intre braconieri?
3. Aberatiile cu capre negre au un autor, daca tu le spui aberatii...Eu l-am citat atunci pe Peter Lengyel, si o sa il citez de cite ori o sa fac referire la PNMR si caprele negre de aici.Si la alte subiecte de interes din BN si Romania. Pentru ca el a spus cifra asta, eu doar am preluat-o. Si nu cred ca poti spune tu, ca Peter Lengyel nu stie ce spune, ori ca nu e un protector onest al mediului sau un biolog cu recunoastere nationala si internationala! De altfel, Peter a facut un studiu pe care l-a prezentat la o consfatuire transnationala, in UNgaria in 2004, in contextul in care, la acel eveniment, parlamentari romani, platiti din bani publici, au sustinut cifre astronomice privind fauna, furnizate de dumistii de la Romsilva, cifre care veneau in contradictie flagranta cu datele reale din teren. Cifra pe care studiul lui Peter Lengyel o dadea drept reala, si care se poate consulta inca, era de 5-6 capre negre in tot masivul Rodnei. Aceasta cifra am citat-o eu.
Studiul lui Peter Lengyel a stat la baza demersului meu privind necesitatea STOPARII VINATORII IN MUNTII RODNEI! Si daca acum, PNMR are in jur de 100 de astfel de animale rivnite de vinatori, este meritul lui Peter, a lui Goja Lucian, amindoi maramureseni si iubitori ai Muntilor Rodnei, si al lui Adrian Muresan, fost sef la APM BN, si al meu in ultimul rind! Nici intr-un caz, APNMR sau Jauca Doina nu au vre-un rol! Iar vinatorii de la Fondul 15, care carau sare in spate, cu rucsacii, chipurile pentru a ajuta caprele, au facut-o pentru a atrage rupicaprele in zona de limita a PNMR din Balota Gaji si Nechitas, respectiv fondul de vinatoare 15, unde se desfasoara inca adminstrarea sotului APNMR, Alexandru Jauca, consilier PDL de BN ca sa aibe acesta, pe cind mai putea vina LEGAL, cota de impuscare!
4.Detaliile acelei tepe cu batracienii am incercat sa le uit si am preferat sa actionez pentru stoparea vinatorii caprelor negre!!! Si am reusit! Ca a fost vorba de bani americani sau europeni, nu asta este important. Important este scopul in care se folosesc acesti bani.
5. Referitor la aberatii iti fac o recomandare: reciteste cu atentie articolul pe care l-am semnat si ai sa vezi ca nu te-am criticat pe tine ci pe sefa ta, si pe cei de la Politie si de la Garda de Mediu BN si pe cei de la ITRSV si DSVSA BN. Dar, esti prea marcat de modul cum ai sarit calul, asa ca bagi comentarii. Cit priveste sursele, nu esti in masura sa judeci moralitatea unor surse. Si inca ceva: sursele sint surse! Si orice jurnalist onest si le protejeaza!
6. La Romsilva nu am sa intreb ce faceti voi, ca nu sint botanista sa iau de bune dumele de la Romsilva. E plina presa centrala de abuzurile lor. Mai citeste si tu.
7. Am mai spus-o si o repet. Nu am ceva cu cineva anume. Dar cit timp mai fac presa, si clanul Jauca incalca legea, o sa scriu despre acest lucru.Si nu numai despre ei. Si despre altii. Am scris si o sa mai scriu, cu ajutorul lui Dumnezeu, al muncii pe teren si al surselor mele. Referitor la fostul, pentru foarte scurt timp sef de PNMR, inginerul Augustin Hadarau, nu am informatii ca ar fi facut abuzuri. Daca tu ai, da-le publicitatii. Eu nu apar pe nimeni. Fiecare sa se apere singur. Si cit priveste sugestia ta ca as face politica sau ca fac un fel de politica, documenteaza-te! Eu fac o singura politica aici: de protectie a mediului! Si politica culturala, cit de multa pot! In rest sint fan Basescu! Demult. Am spus-o public, am scris-o, si, o repet! Chiar si atunci cind face greseli!
8. Am mai scris ca ar trebui sa recitesti articolul. Repet.
o mica intamlare
Ma numesc Petrica M . sunt din Carlibaba si felicit redactia ziarului Bn pentru profesionalismul cu care investigheaza persoane care traiesc cu nerusinare pe spatele romanilor.In urma cu 3 ani am pornit cu un grup de prieteni la Lacul Lala , in apropiere de seaua Gagi pe dealul Negru , am vazut doua persoane din care una a lasat in jnepenis o arma de vanatoare iar cealalta a grabit pasul si s-a ascuns in jnepeni.In timp ce ne apropiam de ei , unul dintre acestia il intreba pe celalalt fara a ne observa : Finule ,mai e acolo tapul?.Ne-am apropiat de acesta si avea in mana o sticla de winskey JD. Acesta folosindu-se de un ton arogant ne-a intrebat ca ce cautam acolo?.Noi am raspuns ca suntem in calitate de turisti si dorim sa mergem la Lacul Lala . Ni s-a atras atentia sa avem grija pe unde mergem si cum umblam . pentru ca el este consiler judetean si ca sotia lui este sefa parcului pe nume Doina Jauca.Ne-am uitat cu binoclul din drum spre cabana de pe dealul negru si-am vazut alte persoane care frigeau un animal la protap si aruncau cu ceva pe el dintr-o sticla , probabil vin.Dupa toata analiza facuta pe parcursul drumului pana la lac si inapoi ,am inteles ca le-am deranjat vanatul si ca am cazut peste ei intr-un moment nepotrivit .In astfel de momente mi-e rusine ca sunt roman si ca in Romania cei care trebuie sa aplice legea , o incalca cu nerusinare.
Despre ce proiecte vorbiti?
Claudiu am crezut ca esti din alta stofa,dar cand le ti spatele la oameni care din orice unghi fura nu esti mai bun ca ei. Despre ce proiecte vorbesti? Cele in care dadeau de mancare la copii se infructau toti lingaii si aduceam facturi enorm de mari pentru a justifica,oricum Doina D.si prin acest fel o incercat sa faca un fel de propaganda pentru ca nu ducea copii saraci care erau doritori sa cunoasca si copii de personalitati locale. Cabanele nu se plateau si asa mai departe.Claudiu ai grija ca aceasta familie si pe langa aceasta nu au rezistat oameni integri si cinstiti ca si grad inginerul care a trebuit sa plece din tara din cauza lor.O sa scoata castane din foc cu mana ta si la prima figura o sa dispari dn schema. Ori esti surd si orb si nu vrei sa sti fata doamnei Doina cat timp era la scoala din Rodna avea si oare acum cont pe caietul de la PNR la Torente unde cu nerusinare aceasta facea plocoane,daruri si altor copii si cu nesimntire spunea:Trecele la parc pe caiet! De acele facturi vorbesti si proiecte obtinute. Te rog revinoti pentru ca esti din tara Lapusului,unde oamenii sunt onesti si cinstiti.
intimplari si proiecte?
1. pentru domnul Petrica din Cirlibaba:
Multumim ca cititi ziarul bn si ca apreciati ce facem...si multumim ca ne completati informatiile. Auzisem in urma cu doi ani ca Alexandru Jauca s-a luat de ceva turisti de peste munte, undeva in apropiere de cabana de nebunii vinatoresti de pe Dealul Negru - Rodna, dar nu aveam cum sa dam de d-voastra. Acum ca ne-ati gasit si v-am gasit, spune- ti- ne, intimplarea cu pricina s-a petrecut cumva in 2008, in vara? Dupa alegerile locale? Alexandru Jauca, consilier judetean PDL si sef de Ocol Valea Vinului ( pe atunci Rodna) era cel cu stica de alcool sau cel cu pusca? Era sau nu baut bine?
2. pentru domnul Tinu H:
Vreti sa spuneti ca Doina Jauca deconta si deconteaza cheltuieli personale, de ani de zile, pe barba Parcului National? Si ca biologul Claudiu Iusan este complicele sefei sale Doina Jauca, in anumite proiecte cu bani europeni in care se bifeaza activitati, se fac deconturi incarcate care includ si cosul de tirguieli a familiei Jauca, din care Doina lucreaza la PARC, Alexandru, sot, lucreaza la ocolul silvic botezat de curind Valea Vinului si Sandel, fiu, este angajatul tatalui sau?
Mai vreti sa spuneti ca in proiecte de educatie ecologica pentru copii, au fost selectati sa participe doar copii provenind din familii cu dare de mina, iar copiii din familii modeste au fost respinsi? Ce stiti despre folosirea rangerilor de la PNMR pentru trebi in clanul Jauca, gen ingrijirea batrinilor de la Valea Mariilor, pe care famglia Jauca i-a luat in grija pentru a le mosteni averea? Ce stii despre facturile( caietul) de la magazinul Torente, unde patron este domnul Janos, facturi decontate din bugetul PNMR?
Multumesc
Valea Vin(uri)ilor
Cate "laturi" (a se citi cu a doua litera din alfabet!) se descopera daca se urca pe MUNTE ! Nemernicia, interesele meschine, egocentrismul, sunt apanajul UCIGASILOR DE ANIMALE ! Refulari subconstiente a unor indivizi gregari, larvari, care nu mai pot UCIDE (legal) fiinte (chiar si umane), la ORDINE, de sus puse... Este oare intamplator ca majoritatea "VANATORILOR" sunt "purtatori legali de arme" , fosti MILI(TA)(U)RI, SE(CUR)ISTI, pad(urari), PRO(CUR)ORI ? Dupa "lovilutzie" si-au regasit "pasiunea de a decima animale salbatice si "soptitorii" oamenii bine "in(forma)tzi" deveniti ulterior "Directori (jene)ra(l)i" la FIRME de "trei SUR CELE si trei LU LELE"....Sub bataia pustilor super performante, la adapostul masinilor bengoase de teren, a FAR(URILOR), cu sprijinul AUTORI(TATI)LOR, "deschizatorilor de drumuri" chiar spre "TARNITZE (de) LA CRUCE" " EI" doar "mai bifeaza" inca niste "VICTIME" ! EGO-ul "LOR" le este SATIS(FACUT)! EGO, care in definitiv, este limitat si efemer! NIMENI , dar absolut NIMENI, nu stie cate CAPRE mai sunt in P(ARC) ! Nici chiar "inalt prea bi ologul" L(M)ENGHEL(E), beneficiarulul unor "jidane-masone" sifonari de fonduri din proiecte...Nici cate capre au fost decimate de BRACONERI, nu se stie! Caci trebuie arse LIPIDE (adica depus efort sustinut, de a URCA pe MUNTE si SUPRAVEGHEA, atat de cei din PARC, cat si de ON(an)G)isti,) si de a proteja si PADUREA de atac de IPIDE, dar si de atacul Braconerilor - Vanatorilor (legali oare)?! Si acest EFORT este o dovada de IUBIRE A ASCENSIUNII, nu neaparat a TZELULUI de a ajunge in VARF. Caci nu este atat de important de a ajunge in VARF, cat este "sintagma" de a "participa la ASCENSIUNE" ! ATACURILE de (L)IPIDE nu este intamplatoare, ci este legata de "ACUMULAREA" specifica celor nesatui de bunuri materiale si propietati, "cur veste" obtzinute, chiar si in trecutele rejimuri ....LASATI NATURA NEATINSA, ARE EA MIJLOACE FOARTE EFICIENTE DE APARARE!
Publică un comentariu nou