Progresul României? Trădarea

Apariţia Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) este un regres alarmant în politica autohtonă. Preliminariile şi modul în care s-a format, conducerea aleasă la primul Consiliu Naţional, terminologia declaraţiilor de intenţii şi toată simbolistica sa reprezintă suficiente semnale în acest sens. UNPR se naşte ca partid a-democratic şi, contrar denumirii sale, se anunţă o forţă reacţionară, în sensul clasic al acestui cuvânt.

Fundaţia. UNPR e un partid clădit prin trădare. În “gena” sa nu există un proiect creativ, care să inspire şi să atragă diverse personalităţi, şi nici vreun diferend ideologic ireconciliabil care să ducă la desprinderea de “aripi” din partidele mai vechi. Doar trădarea îi e temelie.

22 de parlamentari ai PSD şi 7 de la PNL, majoritatea anonimi, şi-au părăsit partidele, aflate în opoziţie, fără a da prea multe explicaţii alegătorilor. Două treimi dintre ei au plecat după turul doi al alegerilor prezidenţiale: mai trebuie dovedit oportunismul?

Relevante sunt şi cazurile celor trei preşedinţi ai UNPR: “executivul” Gabriel Oprea a demisionat din PSD a doua zi după ce a pierdut fotoliul Internelor, în ianuarie 2009, iar preşedintele “plin”, Marian Sârbu (deputat al cărui CV începe doar în 1990, la 31 de ani), şi cel “de onoare”, diplomatul Cristian Diaconescu, imediat după Congresul din februarie 2010, când mai ales acesta din urmă s-a compromis trecând, labil sau şantajat, dintr-o tabără în alta. Era doar încălzirea.

*

Textul integral poate fi citit aici.

Ilustrarea video a fost preluată de pe you tube, sursa ei fiind emisiunea Vorbe Grele de la antena 2.