Rodna: O aşezare care a cunoscut prosperitatea de-a lungul secolelor datorită minelor de aur şi de argint, despre care acum vorbesc doar legendele

Bazinul superior al Someşului Mare, prin relieful accidentat, străjuit de masive muntoase cu povârnişuri repezi, ferestruit de văi adânci şi înguste, cu climatul aspru, solul pietros şi puţin productiv, nu a oferit condiţiile cele mai prielnice unei locuiri permanente în preistorie şi antichitate. Totuşi urme de locuire s-au constatat până în cele mai sălbatice locuri, chiar dacă sunt sporadice şi de multe ori greu de ancorat cronologic. Numărul restrâns de vestigii se datorează într-o bună măsură şi lipsei unei cercetări sistematice şi unor metode adecvate de investigare, acuzată pentru toate regiunile montane unde văile înguste cu frecvente revărsări au urcat locuirea pe trasee şi plaiuri, cu gospodării răsfirate aşa cum se menţin în multe locuri până astăzi.
Între localităţile transilvănene, Rodna a cunoscut la începuturile evului mediu cea mai spectaculoasă dezvoltare. Minele de aur şi argint de aici au trezit un uriaş interes la curtea regilor arpadieni care şi-au întins de timpuriu stăpânirea asupra ţinutului de la izvoarele Someşului, încât se poate afirma că oraşul minier Rodna – exista din secolul al XII-lea. Pentru a pune în valoare resursele miniere, dar şi pentru a asigura paza graniţei, pe aici trecând unul din drumurile cele mai frecventate, care lega ţinuturile de la est de Carpaţi de Transilvania, Rodna a beneficiat de o colonizare germană timpurie, care se suprapune unui habitat preexistent românesc, cu structuri sociale şi politice care reverberează şi după cuprinderea lor în formele organizatorice ale regatului maghiar.

Cunoscută la 1235

Cea mai timpurie ştire documentară despre minele rodnene ne-o oferă cronicele ruseşti care descriind drumul prinţului Daniel de Halici spre curtea regelui Ungariei din 1235, trece prin baia Rodna. Cronica lui Rogerius relatând despre expediţia mongolă din 1241 ne oferă informaţii preţioase despre oraşul Rodna, trecut prin foc la 31 martie, aşezare bine populată şi cu o structură urbană consolidată, din moment ce greavul Ariscaldus putea aduna o ceată de 600 de soldaţi pentru a însoţi, la presiunea tătară, trupele hanului.

Rodna a fost distrusă de tătari la 1241

După distrugerea tătară oraşul se reface rapid, un document din anul 1268 amintind de case din lemn, turnuri de piatră – donjoane, palate, mori, băi, brutării, abatoare.
Mai nimic din imaginea oraşului medieval nu se păstrează în aspectul aşezării actuale. Doar o serie de legende şi tradiţii locale vorbesc despre înfloritoarea aşezare de odinioară. Un singur element marchează vechiul sit medieval – ruinele basilicii din centrul localităţii. Ruinele păstrate şi o serie de substrucţii, evidenţiate cu ocazia investigaţiilor arheologice interbelice şi din deceniul al şaselea, argumentează existenţa unei biserici romanice ridicate la sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul secolului următor. Acesteia îi ia locul, după mijlocul secolului al XIII-lea, o construcţie de tip basilical, cu două turnuri masive pe latura de vest care flanchează un atrium din care, prin portalul ataşat ruinelor turnului sudic, încă în picioare, se realiza accesul în corpul bisericii cu trei nave şi o tribună amplasată deasupra intrării – azi dispărute.
Din vechiul lăcaş, purtând hramul Fecioarei Maria s-a conservat doar corul, care în 1812 a fost transformat în biserică greco-catolică. În anul 1859 ruinele navei au fost îndepărtate şi bolţile corului coborâte, fiind înlocuite de actualele bolţi din lemn.
Ruina de la Rodna reprezintă un monument inedit în peisajul arhitecturii medievale transilvănene. Ea păstrează mărturiile unui edificiu ecleziastic care a fost supus reconstrucţiei şi transformărilor până în epoca modernă. (Corneliu Gaiu)

Fotogarfiile şi textul aparţin secţiei de istorie a Muzeului Judeţean Bistriţa Năsăud (Nota Red)