Şefii Poliţiei Bistriţa-Năsăud, pokerişti la serviciu. Prefectul intervine pentru deblocarea proiectului cu depozitul ecologic. Primăria primeşte propuneri pentru Premiile anuale ale municipiului Bistriţa. Începe reabilitarea termică
Citynews: Şefii Poliţiei Bistriţa-Năsăud, pokerişti la serviciu
Surse judiciare, citate de NewsIn, arata ca la controlul efectuat de Ministerul Administratiei si Internelor la Inspectoratul Judetean de Politie Bistrita-Nasaud s-ar fi descoperit faptul ca atat seful IPJ, Ioan Sidor Bodescu, cat si adjunctul acestuia, Florin Nicula, ar fi jucat poker de pe calculatoarele de serviciu, in timpul orelor de program.
Mai mult decat atat, NewsIn arata faptul ca cei doi sefi ai Politiei bistritene au pariat zeci de mii de dolari. "Au fost efectuate perchezitii in reteaua informatica a IJP Bistrita-Nasaud, iar in urma acestora s-a stabilit ca de pe mai multe calculatoare, inclusiv de pe cel al comisarului-sef Ioan Sidor Bodescu, s-a jucat poker o lunga perioada de timp, sumele puse in joc fiind de ordinul zecilor de mii de dolari.
Mesagerul: Prefectul intervine pentru deblocarea proiectului cu depozitul ecologic
Proiectul sistemului integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud, a cărui execuţie a început, nu este blocat în întregime, spune prefectul Cristian Florian, ci doar pe anumite sectoare, precum închiderea gropilor neconforme de gunoi şi numărul platformelor gospodăreşti prevăzute în localităţi pentru colectarea deşurilor. Prima problemă este de natură cadastrală, închiderea gropilor neputându-se opera în acte deoarece s-a constatat că amplasamentele nu sunt prinse în întregime în inventarul domeniului public al localităţilor. Singura ieşire din acest blocaj este identificarea diferenţelor dintre situaţia reală şi cea cadastrală, în vederea trecerii acestor diferenţe în domeniul public printr-o Hotărâre de Guvern, scop în care prefectul i-a convocat astăzi pe reprezentanţii Consiliului Judeţean (implementatorul proiectului finanţat din fonduri europene) şi pe cei ai Oficiului Judeţean de Cadastru, care trebuie să lucreze în paralel cu o comisie înfiinţată de prefect pentru elaborarea proiectului de Hotărâre de Guvern necesar. "Se fac deja ridicări topografice şi până vineri trebuie identificate diferenţele dintre situaţia din teren şi cea a domeniului public al localităţilor, astfel încât Consiliile Locale să poată inventaria aceste diferenţe de urgenţă, adică până miercurea viitoare cel târziu. Prefectura va verifica legalitatea Hotărârilor CL, astfel încât să putem înainta cât mai repede proiectul de Hotărâre de Guvern la care lucrează în paralele o comisie constituită în cadrul Prefecturii", a explicat prefectul Cristian Florian.
BistriţaOnline: Primăria primeşte propuneri pentru Premiile anuale ale municipiului Bistriţa
Consiliul local şi Primăria municipiului Bistriţa vor acorda şi în acest an „Premiile anuale ale municipiului Bistriţa” cetăţenilor care, prin participarea lor la concursuri, competiţii, întreceri sau alte acţiuni cu participare naţională sau internaţională, au făcut ca numele municipiului să fie cunoscut în ţară şi străinătate.
Bistriţeanul: Începe reabilitarea termică şi fără banii de la Guvern!
Zece blocuri de locuinte din Bistrita vor fi reabilitate incepand cu aceasta luna, chiar daca banii de la Guvern nu au venit. Autoritatile locale sustin ca la cele zece blocuri pentru care exista deja contract semnat cu firmele constructoare va incepe reabilitarea termica chiar daca banii nu au fost trimisi inca.
Zece blocuri din municipiu vor fi reabilitate termic. Lucrarile vor incepe in cateva zile, imediat ce firmele care se ocupa de reabilitare vor primi aviz din partea Primariei Bistria.
Pentru reabilitarea termica a unui bloc, 50 la suta din costul lucrarilor este asigurat din fonduri de la bugetul de stat, 35 la suta din sunt bani de la bugetul local, iar restul de 15 la suta trebuie acoperiti de proprietarii locuintelor.
Foto: Citynnews.ro
- 5749 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou