Archive - Mai 2017

Data

May 28th

May 23rd

May 20th

Deputatul Ionuț Simionca o susține pe Roxana Pașc!

Florica Dura

 Prezent vineri după amiază la Șieu, deputatul PMP de BN, Ionuț Simionca a declarat că susține candidatura Roxanei Pașc la Primăria comunei Șieu, pentru alegerile parțiale din 11 iunie 2017.

Parlamentarul, originar de pe Valea Șieului, din Sebis, a invitat șieuanii să o ajute pe Roxana Pașc pentru a ajunge primar, deoarece este o femeie puternică care în scurta perioadă de cînd deține funcția de viceprimar a dovedit că îi pasă de Șieu și vrea să redea comunei strălucirea de altădată.

 

detalii în clip

Roxana Pașc candidează pentru Primăria Șieu. Ea dorește ca Șieul să își recapete strălucirea de altădată, pe cînd bunicul său era primar!

redactia@ziarul-bn.ro

 Viceprimarul comunei Șieu Roxana Pașc și-a lansat vineri după amiază candidatura la Primăria Șieu, comună în care pe 11 iunie vor fi organizate alegeri locale parțiale. Aleasă consilier local în iunie 2016, Pașc a devenit viceprimar la finalul anului 2016, cînd, cu votul majorității consilierilor locali a fost desemnată să ocupe funcția de viceprimar, după ce fostul viceprimar Ionuț Cifor Tiniș a fost numit prin delegare de către prefectul județului primar interimar, la 6 luni după ce primarul ales în iunie 2016, Iuga Napeu Olimpiu a decedat. 

Din ianuarie 2017, Roxana Pașc,în calitate de viceprimar, s-a ocupat de piața agroalimentară și oborul de vite, curățenie, camine culturale, etc.

Născută la Șieu, absolventă a Liceului Liviu Rebreanu, absolventă a secției de inginerie economică a Universității Tehnice din Cluj, Roxana Pașc și-a petrecut vacanțele în Șieu, unde primar era bunicul său dinspre mamă, Gherman Ioan.

Acum, la maturitate, 41 de ani, cu două mandate de consilier la activ și cu experiența acumulată rapid în funcția de viceprimar, ar vrea ca satul copilăriei ei, perla Văii Șieului, să revină la strălucirea de altădată și crede că, avînd și expertiza economică dar și experiența de viață și exemplul bunicului respectat pentru grija pe care a avut-o pentru comunitate, împreună cu cetățenii care o susțin să repună pe orbita economică și administrativă comuna în care locuiește cu toată familia.

Programul ei electoral este simplu și mizează pe democrația participativă, care presupune implicarea directă a cetățenilor în luarea deciziilor majore pentru comunitate.

 

May 17th

Fără un bazin olimpic la Bistrița, juniorii de la înot ajung pe podium. Cu 19 înotători la Cupa Mureş! CS Tibi se pregătește de naționale!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare sportulbistritean.ro

Orășelul Beclean surclasează Bistrița cînd e vorba de înot. Sportivii juniori din Bistrița care practică înotul cu succes, folosesc pentru antrenamente bazinul semiolimpic din orașul de pe Someșul Mare sau piscina unei firme private specializate din Bistrița.

May 15th

Bistrița-Năsăud este în Cartea Recordurilor! 9.506 participanți și două performanțe!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare you tube si bistriteanul.ro

 Țara Năsăudului este patria costumului popular în mod oficial! Ieri s-au stabilit două recorduri mondiale certificate de Guinness World Records.

Primul record mondial l-au stabilit cele 9.506 persoane îmbrăcate în straie populare românești, iar al doilea - aceleași 9.506 persoane au jucat simultan un dans popular românesc. Continuare aici

 

May 14th

Ilinca Băncilă și Alex Florea s-au clasat pe locul 7 la Eurovision 2017

redactia@ziarul-bn.ro
preluare you tube

 Pe 13 mai, în direct la TVR1, Ilinca şi Alex Florea au reprezentat România în Finala Eurovision Song Contest 2017, cu piesa „- Yodel it!”, intrând cu numărul 20 de concurs. Cei doi au terminat pe poziția a 7-a. Felicitări! informează you tube.

Eurovision 2017 cîștigat de Portugalia. Salvador Sobral și sora sa Luisa au obținut trofeul multdorit!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare you tube

 În 2018, conform tradiției concursului Eurovision va fi gazduit de Portugalia. România s-a clasat pe locul 7.

May 12th

GESTIONAREA DURABILĂ A PĂDURILOR ȘI CERTIFICAREA FORESTIERĂ - 15 mai, Brasov

redactia@ziarul-bn.ro
preluare nostra silva


15 mai, la Brașov: Conferința „Gestionarea durabilă a pădurilor și certificarea forestieră”
În data de 15 mai 2017, are loc conferinţa cu tema „Gestionarea durabilă a pădurilor și certificarea forestieră”. În cadrul conferinţei vor fi prezentate rezultatele proiectului „Întărirea capacităţii asociaţiilor proprietarilor de păduri pentru un management forestier durabil”, cofinanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano – Român, implementat în perioada iulie 2014 – iunie 2017.

May 4th

Văcăroiu: Dintr-o singură primărie de comună se pot fura anual 800.000 de lei / Avem unul-două astfel de cazuri pe săptămînă

redactia@ziarul-bn.ro
preluare HotNews.ro



Foto: AGERPRES
Presedintele Curtii de Conturi, Nicolae Vacaroiu, a declarat joi ca intr-o singura primarie din Romania se pot fura anual 800.000 de lei din impozitele si taxele locale preluate de la cetateni, iar un astfel de caz apare o data sau de doua ori intr-o saptamana, la nivel national, transmite News.ro.