Archive

December 13th, 2010

Maria Cunţan: Crăciun

Vasile George Dancu

Şed copiii sus, pe vatră,
E-ntuneric în bordei,
Mama-i dusă-n sat să ceară
De pomană pentru ei.
Prin fereastră bate vântul,
Lumânarea s-a topit –
A-nserat pesemne mama
La măicuţa de la schit.
Tatăl lor cel dus din lume
Va trimite azi de sus
Pâine şi hăiniţă nouă
Fiindcă s-a născut Iisus...
... Într-un staul – aşa se spune –,
Fără foc – ce frig i-o fi!
Şi pe rând li se-nchid ochii
Somnoroşilor copii.

 

Foto: Ironicblonde¤s

APM BN: 5 noi situri Natura 2000

Florica Dura

Directorul APM BN, Ştefan Mureşan spune că în acest final de an se vor realiza dosarele pentru încă cinci sit-uri Natura 2000, în contextul în care UE a considerat că în partea continentală nu avem destule astfel de zone proejate.

Detalii în clipul ataşat.

December 12th

INTERVIU. Constantin Popescu: “Partizanii chiar credeau în ţara asta”

preluare de pe site-ul lui Mihnea Măruţă


Puţini oameni cu atâta bun simţ şi având o asemenea discreţie calmă am cunoscut. Cu regizorul Constantin Popescu jr., autorul filmului acestui sfârşit de an – “Portretul luptătorului la tinereţe”, mi-am dorit să fac un interviu de când am auzit că s-a încumetat să abordeze tema rezistenţei din munţi. Nu am avut timp să-i văd filmul la TIFF, în vară, şi am amânat. Luna trecută, înainte de lansarea “Portretului…” în cinematografe, presa l-a asaltat. Şi iar am amânat.

…Dorul de dor (balada unui român trist)

de la Alin Fumurescu citire şi de pe you tube preluare

 

…ultimul sondaj de opinie i-a lasat pe multi cu gura cascata: cum e posibil ca la doar douazecisiunu de ani de la caderea comunismului, atat de multi romani sa il regrete deja? S-au facut analize mai mult sau mai putin deprimante, s-au incercat explicatii mai mult sau mai putin stiintifice. Ingaduita-mi fie si mie asadar una, lipsita de pretentii.

December 10th

Munţii Rodnei: Pasul Rotunda înzăpezit

Primim la redacţie

Încă din seara zilei joi, 9 decembrie 2010, Pasul Rotunda este blocat, informează jandarmii montani din Rodna, potrivit comunicatului remis presei de Jandarmeria BN.
În urma căderilor de zăpadă care au început aseară, în Pasul Rotunda, stratul de zăpadă are între 15 şi 20 de cm iar circulaţia în zonă este blocată de nămeţi, două autoturisme fiind găsite la faţa locului de jandarmii montani. Acestea nefiind echipate corespunzător, au rămas încă de aseară înzăpezite din cauza căderilor de zăpadă.

Jandarmii montani avertizează!

Putin: Arestarea lui Assange dovedeşte că vestul nu respectă democraţia pe care o predică

preluare Russia Today

 Premierul Vladimir Putin a declarat că occidentul a dovedit prin arestarea fondatorului Wikileaks Julian Assange, că nu respectă principiile democratice pe care le predică, transmite Russia Today.

Detalii în clipul atasat, preluat de pe you tube.

Serverele Wikileaks, mutate într-un buncăr inspirat din filmele cu James Bond

preluare HotNews.ro şi you tube

Dupa ce organizatia Wikileaks a fost nevoita sa isi plaseze site-ul pe servere necunoscute din Europa pentru ca accesul la Wikileaks.org a fost blocat saptamana trecuta, iar Amazon a renuntat sa il mai gazduiasca, Julian Assange a decis sa mute o mare parte din fisierele confidentiale pe servere aflate intr-un buncar nuclear din Suedia, potrivit publicatiei online a MIT, Technology Review, citata de Huffington Post.

December 9th

Londra: Ciocniri violente între manifestanţi şi poliţişti

preluare Russia Today

Mii de studenţi şi sindicalişti au manifestat astăzi la Londra împotriva creşterii taxelor şcolare. Protestul a degenerat în urma ciocnirilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine, transmite Russia Today.

Cod galben de ninsori şi răcire accentuată a vremii

preluare you tube


Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ninsori, intensificări ale vîntului şi răcire accentuată care vizează întreaga ţară, pentru intervalul 9 decembrie, ora 20.00 - 10 decembrie, ora 12.00, potrivit site-ul ANM

In intervalul mentionat vantul va prezenta intensificari temporare in toate regiunile, cu viteze ce vor depasi la rafala 70 - 75 km/h, indeosebi in sudul si in estul tarii. In nord, centru si est, precum si in zonele montane va ninge, local viscolit.

In regiunile vestice ploile se vor transforma in ninsori inca de joi dupa-amiaza.

December 8th

SUA îmbie UE să accepte organismele modificate genetic ”ca să nu rămîna în urmă”

preluare Green Report

Oficialii americani sunt de parere ca agricultura europeana va ramane cu mult in urma pentru ca fermierii europeni refuza sa foloseasca tehnologii precum modificarea genetica a plantelor sau nanotehnologia.

Aceasta a fost concluzia unor discutii purtate intre Comitetul de Agricultura, Pescuit si Agricultura (CAPA) din cadrul Camerei Lorzilor si Departamentul de Agricultura al SUA.