Archive

January 13th

Falsa pandemie va fi investigată la finalul lui ianuarie de CE, titrează presa din Orientul Mijlociu

Maria Radu

Severitatea gripei AH1N1  a fost deliberat exagerată de către companiile farmaceutice care au stat în aşteptare pentru putea încasa profituri uriase la nivel mondial dupa cum pretinde expertul CE al Comisiei de Sănătate, doctor Wofgang Wodarg. Aici, în Thailanda programul contra gripei porcine e la început, dar în alte părţi se pun serioase probleme  privind pandemia. 

January 12th

Vorbitor la Sinagogă

Florica Dura

Mîine, 13 ianuarie, ora 18.30, la Centrul Multicultural din Bistriţa, Sinagoga, va avea loc o manifestare culturală, cel puţin inedită, denumită generic "Trişez cu viaţa. Deţinuţi de hîrtie", protagoniştii acesteia fiind cîţiva deţinuţi din Penitenciarul Bistriţa, care vor da citire unor însemnări din spatele gratiilor. În finalul manifestării, scriitorii Claudiu Komartin şi Gabriel Daliş vor susţine un recital de poezie contemporană.

Peste 9000 de bistriţeni vaccinaţi împotriva gripei porcine

Mălina Rus

 Frica indusă în rîndul populaţiei de numărul deceselor provocate de gripa porcină i-a determinat pe mai bine de 9000 de bistriţeni să se vaccineze împotriva acestei boli, dintre care, însă, puţin peste 1300 sunt cadre medicale.
 
Mihai Eminescu:Melancolie

Florica Dura

 recită: Ion Caramitru, preluare de pe you tube

Artistul plastic Maxim Dumitraş, despre satul cu artişti, terapia prin artă şi ţuica fără alcool

redactia@ziarul-bn.ro

pe modernism.ro, într-un film realizat de Cosmin Năsui
 
Criza şi căsătoria, casă bună nu fac

Mălina Rus

Anul 2009, cînd criza a lovit din plin ţara noastră, nu a fost unul prielnic căsătoriilor. Cuplurile s-au gândit de două ori înainte să se arunce într-o asemenea cheltuială, motiv pentru care numărul căsătoriilor a fost mai mic faţă de 2008.

Ambulanţe din Germania pentru SMURD Bistriţa

Mălina Rus

Începînd cu această săptămînă, parcul auto al serviciului judeţean SMURD s-a îmbogăţit cu alte două ambulanţe, aduse din Germania prin intermediul unui parteneriat al Consiliului Judeţean.
 
Săptămîna Eminescu

Florica Dura

 Sara pe deal - în interpretarea Corului Madrigal
preluare de pe youtube

Bugetarii nu vor mai fi trimişi în concediu fără plată în 2010

redactia@ziarul-bn.ro

Bugetarii nu vor mai fi obligaţi să intre în concediu fără plată în acest an, a declarat, duminică seara, ministrul economiei, Adriean Videanu.  El a spus că nu mai este nevoie de această masură pentru că salariile din sectorul bugetar au fost îngheţate. 

January 11th

Scandalul medical al secolului XXI: Vaccinul AH1N1!

Maria Radu

Potrivit ziarului german Tagesspiegel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii preferă să ascundă aspectele neplăcute în spatele uşilor închise, în timp ce doctorul Wolfgang Wodarg, dimpotrivă, doreşte transparenţa. La iniţiativa grupului politic SPD din Germania - reprezentanţii OMS vor trebui să dea răspunsuri clare în ceea ce priveste gripa porcină.