Archive

Barbarul Grapini intenționează să demoleze Casa Scriitorilor de la Valea Vinului!!!

Florica Dura

 Săptămâna trecută, primarul Rodnei, Valentin Grapini ne-a contactat să ne sperie cu mieunăturile de cotoi prins la oala cu smântînă! Din avalanșa de minciuni debitate de respectivul în urechile colegei mele Liana Mureșan, cu care a vorbit, aceasta a reținut două lucruri clare, afimate de primarul mitoman.

APM în zodia penală! Roman scula derbedeilor politici!

Florica Dura

 Scriam la finalul lunii iunie, după un desant făcut la APM BN de către inspectorii Corpului de Control al Ministerului Mediului că, la sediul instituției cu pricina se întîmplă lucruri grave și nu de de ieri de azi, ci de ani de zile. Tema controlului la care facem trimitere, argumentat în patru puncte, are la bază câteva inginerii penale, documentate de noi și care au făcut obiectul unui memoriu adresat de USR BN, la începutul lunii martie, Ministerului Mediului. Prin respectivul memoriu s-a cerut controlul.

July 30th

Hidra electorală! O anchetă marca Rise Project. Ep I. Cuțitarul

redactia@ziarul-bn.ro
preluare rise project

 O instituție-cheie pentru democrația noastră a fost capturată de o grupare consolidată după o tentativă de omor.

Sunt craioveni și s-au ajutat unii pe alții până când au ajuns împreună la vârful Autorității Electorale Permanente, instituția care ne organizează și supraveghează procesul electoral. Gruparea decide discreționar și cum sunt decontați banii publici pentru subvenționarea partidelor politice, încălcând legea, conform Curții de Conturi, și blocând controale, ca să-și ajute șefii politici.

July 25th

July 19th

Un reper cultural transformat în depozit de bușteni! Partea I-a. Casa Scriitorilor din Valea Vinului degradată prin grija primarului de Rodna!

Florica Dura

 Casa Scriitorilor din Valea Vinului degradată prin grija primarului de Rodna!

July 18th

Jaf în pădurile grănicerești! Episodul II Labă bate șaua să priceapă instanța?!

Florica Dura

 Prin teza vădit lipsită de logică juridică a lui Augustin Zegrean, care a ”reînviat legile ungurești din 1890” și prin punerea în voaloare a Diktatul de la Viena, folosite ca argumente privind ”dreptul” UAT-ului Bistrița Bârgăului la retrocedarea pădurilor grănicerești și justificarea jafului de peste 16 ani, practicat de gașca politică cu voie de la Prefectura BN!

July 15th

București: Elicopter NATO aterizat de urgență în sensul giratoriu din piața Charles de Gaulle

redactia@ziarul-bn.ro
preluare you tube și digi 24

 Doi stâlpi de electricitate au fost doborâți la aterizarea forțată a unui elicopter performant Black Hawk, american, în București, în Piața Charles de Gaule! Nu sunt victime iar profesioniștii spun că a fost una dintre aterizările forțate conform standardelor.

July 13th

Șieu: Update: Braconierii au fost arestați la domiciliu! Doi bărbați reținuți pentru braconaj și infracțiuni la regimul armelor și muniției

redactia@ziarul-bn.ro
preluare gazetadebistrita.ro

Update: joi, 15 iulie: Cei doi tineri din Șieu, turnați, pare-se de un cioban, care i-ar fi văzut la braconat, au fost arestați la domiciliu pentru 30 de zile. Potrivit unor surse ale noastre, din cadrul anchetei, cercetarea ar putea dura de la 30 de zile până la 6 luni. Dacă în intervalul de 30 de zile de arest acasă, judiciariștii nu vor avea în clar ce și cum în problema braconajului de la Șieu, nici primul și nici ultimul caz de acest fel din zonă, vor cere prelungirea mandatelor!

Șieul digital: Parteneriate pentru educație

redactia@ziarul-bn.ro
primim la redacție

Asociația Șieuana organizează proiectul ,,ȘI EU digital”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de asociația Act for Tomorrow, având ca beneficiar Școala Gimnazială Șieu.
Unul dintre domeniile în care tehnologia își aduce aportul într-o manierǎ beneficǎ este sistemul educaţional. Iar în școli este normal și necesar sǎ ţinem pasul cu tehnologia și sǎ ne adaptǎm prezentului.