Archive

Februarie 20th, 2021

Ora de veghe: Unitate în muget și simțiri!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare you tube.com

 ”România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Cu atât mai mult în aceste vremuri tulburi e important ca în spațiul mediatic să existe voci independente, care să lucreze în interesul cetățeanului. Considerăm că suntem una dintre ele”. Suntem de acord cu Nicoleta Savin și Adrian Sturdza! Nota red. 

Februarie 15th

Călin Stan este noul președinte al USR BN

redactia@ziarul-bn.ro

 Filiala județeană a Uniunii Salvați România (USR) Bistrița-Năsăud și-a ales duminică președintele dintre doi candidați rămași în cursă. Inițial, s-au înscris patru, dar doi dintre ei s-au retras.

În urma numărării a 86 de voturi valabil exprimate, viceprimarul Bistriței, Călin Stan, a fost ales președinte cu 69 de voturi ”pentru”, în timp ce Emilian Gabor a adunat 17 voturi. Niciun vot nu a fost anulat.

Mecanismul european de redresare: Nu există proiecte care să fie excluse din start de la finanțare, dar trebuie respectate anumite condiții / Dacă proiectele din PNRR nu sunt finalizate până la finalul anului 2026, banii vor fi returnați

redactia@ziarul-bn.ro
preluare g4media.ro

 Cei doi co-raportori români pentru Mecanismul european de Reziliență și Redresare, Siegfried Mureșan (PNL, grupul PPE) și Dragoș Pîslaru (USR PLUS; grupul Renew Europe) susțin că Guvernul trebuie să adopte cât mai repede forma finală a Planului național (PNRR), pentru a fi depus și aprobat de Comisia Europeană și pentru a începe investițiile, atrăgând atenția că trebuie să fie „proiecte mature” care să poată fi finalizate până în decembrie 2026, altfel se pierde finanțarea, iar banii vor fi returnați.

Februarie 13th

”Mitocănii” românești, comentate de Nicoleta Savin și Adrian Sturdza la Ora de Veghe

redactia@ziarul-bn.ro
preluare you tube.com

 ÎPS Teodosie este în campanie electorală? printre altele...

Un măgăruș care ”cântă”?!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare you tube.com

 Mai este nevoie de comentarii?

Februarie 10th

Sumalul este greșit intenționat?! se întreabă Mihai Goțiu, deocamdată retoric pe pagina sa de face book în textul: Haos în păduri!

Florica Dura
preluare mihai goțiu face book

 SUMAL-ul greșit intenționat?
Iată ce îi transmite Mihai Goțiu udemersitului ministru de la Mediu, Păduri și Ape:
Fragment din postare fostului senator pe face book:
”Ca opinii personale, unii dintre ei (nu toți) mi-au mărturisit că nu exclud varianta că noul SUMAL să fi fost lansat intenționat cu atâtea probleme pentru a fi compromis.

Februarie 8th

Pasibil să-și piardă mandatul de primar! Dosarul de turnător la Securitate a primarului Gheorghe Onul, faza pe ÎCCJ

redactia@ziarul-bn.ro
preluare gazetadebistrita.ro

 Aflat la al șaptelea mandat de primar în fruntea comunității din Salva, Gheorghe Onul luptă în instanță să scape de tinichelele din coadă, mai precis de patalamaua de turnător la securitate, atribuită de Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), în 2017. După ce Curtea de Apel București a dat dreptate CNSAS și a constatat calitatea de colaborator al Securității, în 2018, primarul de Salva a atacat sentința cu recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Februarie 7th

Un gheţar din Himalaya s-a fragmentat şi s-a prăbuşit într-un lac de acumulare / 150 de oameni ar fi murit înghițiți de o viitură

redactia@ziarul-bn.ro
preluare g4media.ro

 Un gheţar din Himalaya s-a fragmentat şi s-a prăbuşit într-un lac de acumulare; 150 de oameni ar fi murit VIDEO Autorităţile din India se tem că până la 150 de persoane ar fi murit după ce un gheţar din Himalaya s-a fragmentat şi s-a prăbuşit într-un lac de acumulare duminică dimineaţă, iar viitura formată în urma acestui incident a determinat evacuarea satelor din aval, informează Reuters, citată de Agerpres.

Februarie 5th

Roxana Pașc dă de pământ cu conducerea PNL BN!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare face book roxana pasc

 Consilierul PNL de Șieu, Roxana Pașc, critică dur conducerea PNL BN, într-o postare pe pagina sa de face book, postare citată de mai multe publicații online bistrițene. Ce reproșează inginerul Roxana Pașc liberalilor de la vârful județului, puteți citi în analiza brici, pe care o face curajos, asumându-și o eventuală marginalizare.

Februarie 3rd

Nici ABA Someș Tisa nu stă mai bine! O angajată a acestei instituții acuză că a fost sechestrată de directorul politic

redactia@ziarul-bn.ro
preluare pressone.ro

 Angajată la Apele Române, sechestrată și bruscată de șeful ei numit politic: „La Poliție mi-au spus că nu m-am născut în societatea potrivită”
Ana-Maria Cosma, angajată la Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa din Cluj, îl acuză pe directorul instituției, Ovidiu Vișan, că a sechestrat-o într-un birou în luna decembrie a anului trecut. Aceasta a fost forțată să admită că ar fi dezvăluit informații referitoare la faptul că superiorii săi au autorizat o acțiune cu consecințe grave pentru mediu, legată de o deversare în râul Someș.