Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

Lacul Sfânta Ana (Szent Anna tó) este un loc unde natura și bunul-simț uman par să existe… împreună. Un crater vulcanic acoperit de păduri de amestec fag/ molid/ brad, având un lac în care se oglindește peisajul…. De pe un punct de belvedere construit în pădure, ai o panoramă superbă asupra lacului. La mijloc de iulie 2011, câțiva oameni înoată în apa totalmente transparentă… câteva libelule se perindă pe la marginea lacului. Totul este perfect curat, nu vezi nici un fel de “ciudățenie”.

Complexul lacului Sfânta Ana – Tinovul Mohoș este situat pe la extremitatea sudică a lanțului vulcanic neogen, șir de munți care se întinde pe latura vestică a Carpaților Orientali, o recentă apariție formată prin activitatea vulcanică începută în urmă cu cca 9 milioane de ani și continuată până în urmă cu câteva zeci de mii de ani (acum fiind o “pauză”). Cel mai înalt vârf de lângă Sfânta Ana este Ciomatul Mare, de 1.301 m. Două cratere vulcanice/ caldere adăpostesc pe de o parte lacul, pe de altă parte mlaștina (tinovul Mohoș); accesul în zonă este facil dinspre Tușnad. Depresiunea în care vedem lacul Sfânta Ana, este un crater aproape circular, cu versanți relativ abrupți care se ridică la 120-350 m deasupra lacului. În cartea lui P. Gâștescu, Lacuri din România – Limnologie regională, Ed. Academiei R. S. R. București, 1971, se arată la pg. 300 cum din punct de vedere geologic, substratul lacului este constituit din roci heterogene, de la particule infinitezimale ale argilelor până la blocuri de stâncă de câțiva metri, straturi care sunt foarte permeabile; aici se face referire la cercetările lui D. Slăvoacă și C. Avramescu (1956) și C. Privighitorița (1970): “Deoarece această depresiune a lacului Sf. Ana intrase în atenția hidroenergeticienilor pentru construirea unui bazin de acumulare hidroenergetic prin pompaj, aici s-au efectuat numeroase foraje. (…) vârfurile înconjurătoare sunt formate din andezite cu hornblendă și biotit dispuse în plăci sub care urmează andezite cu piroxeni, cu intercalații de aglomerate sub formă de blocuri cuprinse într-o masă sticloasă, amorfă. Sub aceste materiale vulcanice, urmează piroclastite reprezentate prin pietrișuri, bolovănișuri, nisipuri grosiere, mediu, sau fine și chiar argile caolinoase și nisipoase, dispuse în structuri încrucișate și cu elemente rulate, majoritatea de natură vulcanică. Adeseori în aceste depozite apar fragmente de piatră ponce și lavă sticloasă. La baza acestor piroclastite, care ajung și la 400 m grosime, se găsesc depozite cretacice reprezentate prin marno-calcare (…). Existența pachetului masiv de piroclastite cu elemente rulate și structura încrucișată a sugerat (…) ideea depunerii acestora într-un mediu acvatic, vecin zonei vulcanice active. Prezența la partea superioară a erupțiilor recente vulcanice este explicată printr-o curgere de lavă prin zona vecină vestică. Această placă s-a spart în blocuri datorită atât propriei greutăți, cât și lipsei unui suport rigid pe care să se sprijine.” Această idee are neajunsul că nu explică modul de formare a unei depresiuni de asemenea dimensiuni…scrie Peter Lengyel pe blog. Continuarea aici.