Elena Lasconi

Archive - 2010

April 22nd

Şase tineri au fost arestaţi de poliţiştii bistriţeni pentru trafic şi deţinere de droguri de risc

redactia@ziarul-bn.ro
comunicat IGPR


Potrivit centrului de Presă a Poliţiei Române, după zece luni de cercetări, poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud au reuşit anihilarea unei grupări infracţionale, ai cărei membri sunt suspecţi de trafic de droguri de risc. * S-a stabilit că drogurile erau procurate din Spania şi distribuite în Municipiul Cluj-Napoca şi Judeţul Bistriţa-Năsăud. * În urma a 12 percheziţii efectuate luni, au fost reţinuţi opt membri ai reţelei, dintre care şase arstaţi preventiv.

Ministerul lui Videanu schimbă ţevile care transportă apa uzată din mina de argint de la Valea Vinului. Să aibă un scop ecologic ori se pune la cale redeschiderea exploatărilor?

Florica Dura

 Valea Vinului, este o localitate cu vre-o două sute de locuitori, aflată între coastele Munţilor Rodnei, la 10 km de centrul comunei Rodna. Un loc de basm, dacă mergi ca turist acolo, şi de coşmar dacă eşti prinzonierul ei, ca locuitor permanent.

April 21st

Planeta Albastră

redactia@ziarul-bn.ro
preluare you tube

 Lumea apelor, clip preluat de pe you tube

Totul e personal şi unic: Polonia şi “lebăda neagră”

preluare de pe blogul lui Mihnea Măruţă

Niciodată nu mi-a plăcut expresia “Nimeni nu este de neînlocuit”. Da, viaţa merge înainte, toţi murim sau, uneori, plecăm neştiuţi undeva, însă, de pildă, pierderea cuiva drag sau eliminarea unui conducător bun nu pot fi compensate nici de trecerea timpului, nici de conservarea sistemelor sau, cu atât mai puţin, de perpetuarea speciei.

Cinci tineri reţinuţi pentru trafic şi consum de droguri. Microbuze şcolare cu ITP expirat de anul trecut. A început reabilitarea pasajelor la nivelul căilor ferate! Atac la Liviu Rusu

redactia@ziarul-bn.ro

 Citynews:Cinci tineri reţinuţi pentru trafic şi consum de droguri. Politistii, sub indrumarea procurorilor DIICOT, au demarat inca de luni mai multe perchezitii domiciliare in casele a 15 bistriteni, printre care si minori, suspectati atat de trafic cat si consum de droguri. Din primele date reiese ca acestia faceau trafic si consumau atat droguri de mare risc, cat si produse etnobotanice interzise.

 

In cursul zilei de luni, din fata Complexului Muzeal, lucratorii DPIR au ridicat mai multe persoane, iar din primele informatii reiese ca cinci dintre acestea au fost retinute pentru 24 de ore, urmand a fi prezentati instantei cu propunerea de arestare preventiva. Printre persoanele ridicate de procurori se afla si un elev al Colegiului Tehnic Infoel. Aici citiţi tot articolul.

Mesagerul: Microbuze şcolare cu ITP expirat de anul trecut
Două microbuze şcolare din Şieu şi Şieuţ au rămas de ieri fără certificate de înmatriculare, deoarece au fost fost depistate de poliţişti, în trafic, fără inspecţie tehnică valabilă din 2009. Inconştienţa primăriilor care aveau obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică (ITP) este incalificabilă, mai ales că este vorba despre siguranţa unor copii care, de astăzi, vor trebui să meargă la şcoală cu alte mijloace de transport până la intrarea în legalitate a microbuzelor. Cieşte mai departe.

Bistriţeanul: A inceput reabilitarea pasajelor la nivelul cailor ferate
Vesti bune pentru soferii bistriteni: nu o sa va mai rupeti masinile in gropile de la pasajele de cale ferata! Angajatii CFR au inceput sa reabiliteze trecerile la nivelul cailor ferate din Bistrita. Acestia au reabilitat in aceste zile cale ferata de pe strada Lucian Blaga, care duce spre drumul de centura.
Pe langa gropile din municipiu soferii se confrunta si cu o alta problema care le pune in pericol siguranta. Este vorba despre trecerile la nivelul cailor ferate, care arata si ele dezastruos.

Din fericire, angajatii CFR au inceput o serie de lucrari la aceste treceri. Ei au efectuat lucrari la nivelul caii ferate de pe strada Lucian Blaga. Continuare.

BistriţaOnline: Atac la Liviu Rusu. Conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud amână înlocuirea unui consilier care, în urmă cu un an şi jumătate, a demisionat din PSD pentru a se înscrie în PDL, deşi Tribunalul Bistriţa-Năsăud a emis încă din 24 februarie o hotărâre definitivă şi irevocabilă, prin care mandatul consilierului a fost invalidat.Purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene PSD Bistriţa-Năsăud, Daniel Suciu, spune că, deşi hotărârea instanţei şi cererea filialei pentru desemnarea unui nou consilier judeţean în locul demisionarului Vasile Marc au fost depuse la Consiliul Judeţean încă din 12 aprilie, în dispoziţia de convocare a şedinţei ordinare pentru 26 aprilie nu a fost trecut niciun proiect de hotărâre legat de acest subiect. Citiţi mai departe.

40 de ani de la prima Zi a Pămîntului

preluare you tube

Mîine, 22 aprilie se împlinesc 40 de ani, de la prima Zi a Pămîntului! Priviţi cu atenţie clipul pe care îl postăm, conţine o minune: VIAŢA!

April 20th

Sîngeorz Băi intră în reabilitare pe bani europeni

Florica Dura

 7,1 km de străzi reabilitate, 29 000 de mp de alei pavate şi bordurate, parcări şi reabilitarea exterioară a Hotelului Someşul, sînt obiectivele proiectului care urmează să fie finanţat din fonduri europene în oraşul balnear Sîngeorz Băi, a declarat primarul Roland Venig. 

April 19th

Tinereţe fără bătrîneţe, episodul II

preluare you tube

Medicina viitorului va fi cea profilactică, spune academicianul Ovidiu Bojor, în emisiunea Naşul, de la B1 TV, preluată de pe you tube.

Cel de-al doilea invitat al lui Radu Moraru, este chirurgul oncolog olandez, Peter Robert Ostwen.