Archive - Noi 2010

November 27th

Emil Boc la Bistriţa. După vreme rea, vine şi vreme bună. Către partea bună ne îndreptăm acum

preluare HotNews.ro


"Dupa vreme rea, vine si vreme buna. Catre partea buna ne indreptam acum", a afirmat sambata premierul Emil Boc, referindu-se la situatia economica a Romaniei. "Cu pomana si cu intins mana nu se poate la infinit si sa speri si sa ai si performante", a spus seful Executivului, citat de Mediafax. Boc s-a declarat convins ca "au inceput sa apara primele semne de sanatate in economie". Presedintele PD-L se afla la Bistrita, unde participa la alegeri in cadrul filialei locale a formatiunii democrat-liberale.

November 26th

Sîngeorz Băi: Staţia de epurare a fost dată în folosinţă

redactia@ziarul-bn.ro

Noua staţie de epurare şi tratare a apelor uzate de care beneficiază oraşul Sîngorz Băi a fost recepţionată astăzi, vineri 26 noiembrie, în prezenţa autorităţilor locale, a proiectantului, constructorului şi a reprezentantului "Aquabis" BN, regie care va prelua administrarea. Intrarea în funcţiune a acestei staţii înseamnă că, la ora actuală, Sîngeorz Băi, dispune de cea mai modernă investiţie din judeţ în domeniul epurării apelor uzate, a declarat primarul Roland Venig. Staţia are o capacitate de 46,5 l/ sec. - treaptă mecanică şi 34,5 l/sec.

Decizie istorică a Rusiei: Duma a recunoscut oficial că Stalin a ordonat masacrarea ofiţerilor polonezi la Katyn

preluare HotNews.ro şi you tube

Deputatii din Duma rusa au cazut de acord vineri asupra unei declaratii "istorice", prin care se recunoaste faptul ca dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin "a ordonat personal" masacrarea ofiterilor polonezi la Katyn, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, transmite AFP. Polonia a salutat declaratia Moscovei, care intervine cu doar o saptamana inainte de vizita oficiala, la Varsovia, a presedintelui Dmitri Medvedev.

Confruntări violente în favelele din Rio de Janeiro, între poliţie şi traficanţii de droguri: cel putin 23 de morţi

preluare you tube

Confruntarile violente intre fortele de securitate si traficantii de droguri, care au avut loc in ultimele zile in favelele din Rio de Janeiro, s-au soldat cu cel putin 23 de morti si 188 de arestari, a anuntat politia militara, citata de CNN. Deocamdata nu se stie daca toate victimele faceau parte din bandele de infractori sau daca printre cei ucisi sunt civili si politisti, informează HotNews.ro

Londra: Arestări şi dosare penale, umarea mitingurilor studenţeşti

preluare Russia Today

Calmul a fost restabilit în centrul Londrei, după protestele violente care au avut loc, cînd mii de studenţi au ieşit în stradă pentru a demonstra împotriva planurilor guvernului de a mări taxele de şcolarizare.Tulburările s-au soldat cu raniţi şi geamuri sparte, informează Russia Today. Autoritatile spun că peste 30 de arestări au fost făcute ca urmare a daunelor penale şi dezordine publică, provocate de elevii şi studenţii implicaţi în mitingurile locale din Marea Britanie.

Frig şi zăpadă

redactia@ziarul-bn.ro

 Vestea e că, a nins. Puţin, dar suficient cît să ne facă să ne zgribulim...

Poveste despre zbor

Primim la redacţie

Un îimpărat din vechime a primit în dar doi şoimi. Unul dintre şoimi fusese antrenat şi zbura toată ziua, iar al doilea stătea parcă neajutorat pe craca unui copac din apropierea palatului, refuzînd să se avînte pe cer. Pentru a-l hrăni, unul dintre slujitorii imperiali trebuia să se caţere în fiecare zi în copac sa-i ducă acestuia de mîncare.

November 25th

Efectul televizorului asupra...poporului!

Primim la redacţie

Nou în BN: Ecologia cu zăpadă... şi turismul pe saci de gunoi!

Florica Dura

La cîţiva metri de DN 17, drum declarat drept axă a turismului din judeţele Cluj, Bistriţa şi Suceava, în dreptul localităţii Piatra Fîntînele, pădurile gem de gunoaiele aruncate din camioanele celor care transportă lemnele din " codru-i frate cu românu".

Se pregăteşte de iarnă

Florica Dura

 Vîntul, frigul şi norii de zăpadă din Tihuţa, semne clare că iarna se va instala în scurt timp în Munţii Bîrgăului.